Pseudo-kinegeticos, varianta scotiana cu aroma de pasivitate romaneasca

Ieri am ajuns prin Vama Veche. Nu, acesta nu este un text despre cat a decazut Vama in ultimii ani, despre cat de „comerciala” a devenit – in ceea ce ma priveste e oricum o naivitate sa speri ca, odata ce s-a deschis prima carciuma (cand am ajuns eu prima data in Vama erau doar doua, Stuf si Bibi), nu vor mai urma si o a doua, treia, treizecea, cu consumatorii aferenti. Nici despre mizeria, despre uratenia, constructiile haotice, nerespectand niciun principiu de unitate. Sau, pur si simplu, negand nu principiile estetice, astea sunt deja fasoane, ci chestiuni de bun-simt care fac o asezare sa nu arate ca o gramada de obiecte desperecheate, adunate laolalta de vointa unui zeu capricios si amnezic.

Vama era asa cum m-am obisnuit cu ea in ultimii ani, iar perioada de cantat prohodul si purtat doliu s-a cam incheiat in ceea ce ma priveste. Despre altceva voiam sa va vorbesc. Plimbandu-ma pe aleeea construita acum ceva veri, aceea destinata ciclistilor pe care inca n-am reusit sa-i identific desi exista un centru de inchiriat biciclete, dar care si-a dovedit totusi utilitatea, macar pentru faptul ca ai cum ocoli gropile de pe drumul de langa care se umplu de la cea mai usoara ploaie, vad fluturand niste steaguri. „Stopfracturare.ro”, „Nu fracturati Romania”. Asta se citea pe ele.

Mai incolo, multimea dantuia vesela pe plaja la Stuf. Oare vor dansa cu acelasi foc atunci cand vor incepe exploatarile gazelor de sist in perimetrul Vama Veche? Macar de dragul circului – luam drept buna necesitatea celor doua elemente esentiale, paine si circ, starii de confort a unei comunitati – puteau reactiona. Sa faci baie intr-o mare poluata nu cred ca e prea placut.

Citeste si:  Twitter. Lisa Adams. Boala. Stop si de la capat

Azi, vad enormitatea cu scotianul-vanator. Pentru cei care nu stiu despre ce e vorba: organizatorului scotian al unei vanatori, preconizate in octombrie, i-a fost trimis de catre o doamna urmatorul apel Please, don’t kill our bears. Acestui apel, George Richmond Elliot i-a raspuns astfel: Yes, we will kill all your bears, all your birds from the Danube Delta, all your capercailles, all your wild boars and all your red deers. You are a cheap country, with cheap rulers, corruptpoliticians, and this is what you deserve.

foto

Dincolo de indignarea pe care un asemenea dispret exprimat fatis o trezeste, as vrea sa ne dam seama ca marele vinovat nu este scotianul de a carui existenta nici nu stiam pana astazi. Ci guvernele noastre si noi insine. Guvernele pentru coruptie, pentru faptul ca ne vand la un pret nimic, pentru ignoranta si lipsa de profesionalism, pentru minciuna sfruntata (tineti minte ce declaratii faceau reprezentantii USL pe vremea cand erau in opozitie referitor la gazele de sist si cum s-a schimbat pozitia lor cu 180 de grade imediat ce s-au vazut la guvernare) si noi insine. Scotianul nu spune nicio minciuna, el doar profita de o stare de fapt deja existenta.

Pentru ca dansam conga in loc sa ne aparam. Pentru ca zacem abrutizati si ignoranti, indopati cu talk showuri asa-zis politice, dar care seamana din ce in ce mai mult cu zvarcolirile porno-agramate de pe canapelele lui Maruta si Capatos, in loc sa iesim in strada, sa cerem legislatii care sa ne apere, nu sa ne ucida, pe noi, odata cu ursii si cu tot ce respira in tara asta.

Citeste si:  Baba si mitraliera. Sexul, dragostea si momentele implicarii civice

Cateva date seci:
– in Romania mai sunt 6000 de ursi bruni. In toata Europa, 14 000. Inainte de revolutie, aveam 12 000 de exemplare.
– din aceste sase mii, hrana mai exista doar pentru patru mii. Acesta este motivul pentru care turistii dau peste ursi in statiuni. Nu o dragoste subita pentru specia umana. Ci foamea!
– de ce nu mai exista hrana? Pentru ca s-au defrisat suprafete imense de paduri. De ce s-au defrisat? Coruptia si legislatia deficitara. Pentru asta nu e de vina scotianul, scotianul e doar beneficiarul lor, ci ai nostri. Da, ai nostri, votati si legitimati de noi sa ne reprezinte.
– s-au defrisat 4 milioane de hectare de paduri. Asa s-au evaporat surse de hrana importante pentru ursi.
– teoretic, vanatoarea de ursi e interzisa. E permisa “recoltarea”. In practica, e acelasi lucru. In fiecare sezon, se acorda o “derogare”. Adica, permisiunea de a omori legal, cu acte in regula, un anumit numar de exemplare. De pilda, conform domnului Florin Stoican, militant si activist in domeniu, derogarea din sezonul 2012-2013 a fost facuta pentru 335 ursi, 510 lupi si 420 pisici salbatice. Prin astfel de derogari, din 2000 pana in prezent, au fost vanati in cifrele oficiale: 3600 ursi, 5319 lupi, 915 rasi si 5839 pisici salbatice. Nu e mirare ca Romania e paradisul vanatorii in Europa.
– scotianul spune in anuntul sau ca in Romania se platesc 4500 euro pe cap de urs, dar directorul Romsilva spune intr-un interviu Mediafax ca sumele sunt de la 5000 in sus. Unde e adevarul? Nu ca am crede cu adevarat ca se si declara toate exemplarele vanate.

Citeste si:  Apolo si Dionis. Supra-omul si super-femeia

Asa cum vedeti in printscreenul de mai sus, George Richmond Elliott invita la o noua vanatoare in octombrie. In padurile acestei tari slabe, cu politicieni corupti, dupa cum pe buna dreptate spune. Eu sper ca acum sa nu ne rezumam la a-l injura pe respectivul prin toate colturile, la o cheltuire inutila de energie, fara efecte, dupa care sa ne intoarcem apatici la portia zilnica de tabloide. Nu e vreo smecherie nici sa ne batem ca studenta de zilele trecute cu pumnul in piept, urland ce frumos e la noi si ce urat la altii, sarind din groapa nationalismului legiotard in cea a generalizarilor rasiste, asa cum am vazut ca unii au inceput s-o faca. Nu uitati: nu George Richmond Elliott e ministrul mediului la noi. Nici cei de la Chevron nu sunt. Guvernantii nostri sunt cei care pun pusca si sonda in mainile unor, pana la urma, oameni de afaceri.


14 Comentarii
  1. @Irina: dar pe \”maretii occidentali\” cine dracu ii obliga sa aiba mentalitate din start gresita despre Romania, daca e pe asa?Sa ne perceapa drept \”tara lui Dracula\” samd ? Politicienii aia corupti sunt pastrati tocmai de interesele economico=politice=finnciare ale UE – Statelor care ne critica ce\”corupti\” suntem, ca deh, mereu e usor sa vezi defectele din ograda vecinului.

    Ce m-a deranjat a fost nu declaratia sa ca \”va ucide toti ursii\” (desi bate inspre formulare de om nebun cu acte in regula), ci motivatia din spatele acestor cuvinte. Va ucide toti ursii pt ca noi, romanii, suntem o tara cu politicieni corupti. Asta imi zgarie cumva timpanul/retina.
    Cineva ar trebui sa-l informeze pe individ ca, daca vrea neaparat sa impuste pe cineva, ar trebui sa inceapa cu politicienii romani. Apoi, daca da rezultate, asta ar fi o solutie chiar si pt criza mondiala, aplicandu-se global. Cine stie, poate da rezultate.

    P.S. Se stie cat de zgarciti sunt scotienii. Banuiesc ca asta se aplica si la sfera informarii. Cineva sa-i spuna ca peste 8 mil de romani au votat sa plece presedintele neales acasa, tocmai pt a nu avea in continuare acesti politicieni corupti la putere! A venit un \”civilizat\” occidental din UE si ne-a impus sa ni-l pastram. Asa ca NU, nu are dreptate Eliott asta! Absolut deloc. Ar trebui sa vaneze in patri celor cre ne obliga sa-l pastram. Sau acolo n-are ce!
    OARE OR FI PLANIFICAT VANATOAREA ASTA? Nu de alta, dar Romania are resurse pe care le invidiaza Occidentul!
    Si mai este o vb : sa nu jignim animalele!

  2. Mentalitate gresita? Ca a fost arogant individul e una. Dar n-a mintit cu nimic. Chiar suntem o tara ieftina, chiar avem politicieni corupti. Vorba aia, nu e prost cine cere, e prost cine da.

    Apoi, breaking news!

    Prima noutate: la guvernare se afla USL. De vreun an. Au majoritate absoluta in parlament si in guvern.

    A doua noutate: cei 8 milioane au fost 7 de fapt. Cica. Ignorand tentativele de fraudare.

    A treia noutate: avem o legislatie. Nu ne-au impus-o UE si occidentul cel corupt. Legea referendumului. Care spunea ca un referendum se valideaza numai daca participa jumatate plus unu din numarul alegatorilor. Conditia n-a fost indeplinita. Te supara ca s-a aplicat legea? Nu ne-a impus nimeni nimic, CCR n-a facut decat sa aplice legea.

    Patru: presedintele era ales. De unde pana unde \”presedinte neales\”? E ales asa cum e si USL aleasa acum.

    Cinci: daca e adevarat cliseul \”scotienii sunt zgarciti\”, la fel de adevarat e si cel \”romanii sunt lenesi\”. Ce tie nu-ti place altuia nu-i face.

  3. Dana, teoretic, sunt. Practic, prin cota de recoltare, in fiecare an e liber la vanatoare de vreo 300 si ceva de capete.

    Domnii de la minister au calculat ca am avea un excedent de ursi. 😀

    In loc sa vina cu strategii de impadurire pentru ca animalele sa nu mai ramana fara surse de hrana, le e mai comod sa-i ucida. Dar sigur, ursii nu dau spaga. Vanatorii lor, da.

  4. tara de dobitoci. astia suntem, asa suntem. mare pierdere, cateva paduri, cateva animale, nicio problema. ideea e sa ne imbogatim. poate ca peste 5 ani planeta n-o sa mai reziste din cauza interventiei omului asupra ei si o sa cedeze, dar nu conteaza, ideea e ca pana atunci sa avem bani. trebuie sa facem mult rau tuturor pentru asta? dar cine a zis ca e o problema, e ok. facem ce e nevoie.

  5. Da, exact despre mentalitate gresita e vb. Daca nici tu nu poti intelege asta, atunci ce pretentii sa mai am de la altii… Chiar
    nu-mi mai fac sperante.
    Legat de referendum:
    Au fost suficienti romani cat sa fie demis. A venit tanti Merkel si ne-a cerut sa-l pastram. Ca si Obama. Evident, cei doi necunoscand nimic din situatia noastra interna, dar avand in mod clar interese ca sit asta sa continue.
    CCR este ultra-aservit lui Basescu, impreuna cu restul institituitiilor statului. Nu sunt defel o persoana pe care sa o deranjeze aplicarea legii. Ba chiar dimpotriva. Dar la noi ce mai inseamna \”lege\”? Interesele lui basescu, pp.
    Era ales, da.
    Dupa referendum nu a mai fost! MILIOANE de romani au votat ca basescu sa plece! Chiar nu-ti spune nimic chestia asta? Ca parca erai surprinsa in articolul de atunci!
    Asa ca in prezent DA, este NEALES! Si poti fi sigura ca nu s-a aplicat nici o lege, s-a furat ca sa ramana in post si sa reprezinte interesele unor grupuri/structuri mafiote.

    Si nu in ultimul rand, sunt singura pe care o ingrijoreaza ca un individ strain poate face afirmatii din astea fara sa plateasca o sanctiune, sau macar sa primeasca un avertisment?! Mai ales ca e dintr-o tara civilizata!

  6. @alexandra – Romania, asa \”tara de dobitoci\” cum e, este ultima tara din Europa cu paduri virgine. De-aia se si fac toate masinatiunile astea pt a ne dezmembra ca stat. Dar sa nu deviez …

  7. @Irina – USL a dezamagit tocmai pt ca, spre deosebire de basescu, ei au fost votati \”pe bune\” de mil de romani care si-au pus speranta in ei! Pt ca \”coabiteaza\” exact cu cel pe care voiau sa-l suspende.
    Stiu ca totul e politic, si totusi te intreb: tie chiar nu ti-a fost sila de afirmatia scotianului? Mai citeste odata:
    \”Yes, we will kill all your bears, all your birds from the Danube Delta, all your capercailles, all your wild boars and all your red deers. \”
    \”All\” pe linie! Nu doar ursii.
    \”this is what you deserve\”.
    P.S. Da, romanii sunt lenesi, dar si cumva …ciudati. Lipsiti de reactie mereu. Vine cineva si zice ca iti lichideaza fauna tari tale, si tu cum reactionezi? \”Are dreptate!\”

  8. Cristina: legea spune clar: pentru demitere, e nevoie ca la vot sa se prezinte 50 la suta plus 1 din alegatorii inscrisi pe listele de vot. Nu s-au prezentat atatia. Despre ce mai vorbim? Merkel et co. nu au facut altceva decat sa faca presiuni in sensul respectarii principiilor statului de drept. Ca cica suntem tara membra UE. Cand aderi unui club, respecti regulile. USL voia sa schimbe legislatia in timpul jocului.

    Nu am fost deloc surprinsa, as fi fost surprinsa sa fi fost demis, as fi fost socata daca CCR n-ar fi aplicat legea.

    2. Mi-a fost sila de afirmatia scotianului, de aroganta lui, dar mai sila mi-e de ai nostri. Care permit astfel de lucruri sa se intample. Asa cum am spus, oameni precum scotianul nu fac decat sa profite de coruptia noastra si de o legislatie deficitara.

    3. Amenzi? Sanctiuni? Pentru ce anume? Din moment ce vanatoarea, pardon recoltarea, e legala in Romania.

  9. Date INS: La o pop***tie de 20.121.641 persoane, 3.851.802 reprezinta persoane de la 0- 18.ani.
    Raman 16.269.839 persoane cu drept de vot (nu au fost scazuti din calcul interzisii).Jumatatea acestora este de 8.134.919, iar la vot au fost 8.459.053 persoane.
    Deci, e legal sa mai fie acolo sau nu? 🙂

  10. Daniela, imi pare rau ca trebuie sa revin cu lucruri ce ar trebui cunoscute de toti.

    Referendumul s-a organizat dupa niste liste. Aceleasi liste au fost folosite, de altfel, si dupa aceea la alegerile parlamentare. Atunci cand CCR a avut de decis daca referendumul e valid sau nu, s-au luat in considerare, in mod firesc si legitim, listele dupa care a avut loc. Nu numere post factum. USL a avut tentativa de a manari legea, drept urmare ministrul lor de interne a zis ca nu se baga pentru ca nu vrea sa faca puscarie. Rus a stiut ca ce i se cere, trimiterea unor alte liste decat cele dupa care fusese organizat la CCR era ilegala.

    Apoi, nu datele de la INS sunt luate in considerare la alegeri, ci datele MAI.

    Deci, da, e cat se poate de legal.

    PS: nu stiu de unde ai aflat cati la suta sunt cu varsta intre 0-18 din moment ce acum cateva luni cand, in sfarsit, au fost facute publice datele de la recensamant, nu exista defalcare pe aceasta grupa de varsta, ci „copiii între 0 şi 14 ani deţin o pondere de 15,9% în totalul populaţiei stabile, populaţia tânără (15 – 24 ani) reprezintă 12,3%, persoanele mature (25 – 64 ani) formează majoritatea (55,7%), iar persoanele în vârstă de 65 ani şi peste reprezintă 16,1% din total. Persoanele în vârstă de 85 ani şi peste deţin o pondere de 1,3% în totalul populaţiei stabile, potrivit rezultatele definitive privind populaţia ale Recensământului din 2011.”

  11. Cristina, intre timp a iesit la iveala faptul ca a fost o farsa. De prost gust, dar o farsa.

    Apoi, sincer, astfel de petitii nu trebuie indreptate impotriva unui singur caz/persoana. Ci in sensul modificarii legislatiei, in sensul inaspririi pedepselor, in sensul pedepsirii celor care permit asa ceva. Acesti \”scotieni\” sau ce sunt ei au complici aici.

  12. Apoi, textul si justificarea petitiei lasa mult de dorit. Ce inseamna \”opriti boul\”? Cum sa fie oprit? Asteptat la granita si luat cu pietre?

    De ce? In numele carei legi?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.