Psihologul – anulat de prejudecati

Suntem in secolul XXI sau cel putin asa se crede. Suntem in mileniul III sau nici de chestia asta nu suntem siguri? Stiinta si tehnologia au avansat simtitor si intr-un mod uimitor. Cu toate astea, desi s-ar crede ca si noi, ca fiinte umane, ar trebui sa „crestem” si sa mergem spre progres, nu este asa. De foarte multe ori, am straniul sentiment ca unii dintre noi chiar regreseaza. Oamenii sunt sunt deloc atat de deschisi pe cat vor sa para. Ne lovim de prejudecati si de idei preconcepute. Ne ascundem si ne este rusine sa spunem lururilor pe nume, sa recunoastem adevarul, sa vorbim deschis despre cine si ce suntem cu adevarat.

Nu stim daca la alte natii se intampla asa, insa romanii se pare ca sunt cu mult mai inapoiati. Intrebari pecum: „de ce nu merg romanii la psiholog?”, s-au tot pus de-a lungul timpului, dar cu toate astea nimeni nu a fost capabil sa dea un raspuns exact. Statisticile, care nu sunt deloc imbucuratoare, arata cam asa: 70% dintre acestia nu merg la psiholog, psihoanalist, psihoterapeut sau psihiatru din ignoranta. In aceasta categorie, intra oamenii care nu realizeaza ca au o problema sau chiar daca banuiesc ceva in neregula cu ei, nu au incredere in medici si refuza sa ceara ajutor, sperand ca totul va trece de la sine. Mai exista o categorie destul de mare, aproximativ 20% dintre subiecti, pentru care mersul la psiholog, ca sa nu mai vorbim de psihiatru, reprezinta o rusine. Da! Exact asa cum ati auzit! Acesti oameni prefera sa nu se trateze de rusine! Pentru ei, persoanele care apeleaza la aceste servicii sunt oameni bolnavi mintal, „nebuni”, in termeni populari. Este infiorator cu cata usurinta pot folosi unii acest termen pentru a face o descriere despre ceilalti. In cealalta categorie, ultima, se pare ca avem o intreaga diversificare. Exista procentaje de 2-3% care prefera sa nu apeleze la serviciile specializate, din lipsa de incredere, incercand sa rezolve problema prin alte moduri (medicina naturista, yoga, meditatie, etc.), alte procentaje de 5% nu au dat niciodata importanta si s-au gandit sa apeleze la serviciile unui psiholog.

Citeste si:  Femei care iubesc prea mult

Ce ne intereseaza pe noi nu este minoritatea, ci majoritatea trista, extrem de trista. Luati-o altfel! Imaginati-va ca ati fost niste copii cu probleme emotionale, care s-au nascut intr-o familie, unde parintii respingeau din start aceasta idee. Nimeni nu v-a inteles niciodata cu adevarat, iar pentru crizele voastre de anxietate si depresie, primeati pedepse sau chiar lovituri. Cu toate astea, erati copii normali, care mergeau la scoala ca orice alt copil, invatau, se jucau, vorbeau corect, aveau orice alte activitati normale si firesti. Nu dadeati nici un semn ce ar fi putut indica nebunia ori dementa. Cu toate astea, va puteati numi un copil cu probleme. Imaginati-va ca va simteati singuri, tristi si parasiti, iar parintii nu dadeau doi bani pe toate astea deoarece considerau ca sunt doar mofturile si capriciile varstei. Adultii din familie v-au respins tot timpul chiar daca starea aceasta a voastra a persistat. Cu timpul, ati crescut, in cel mai bun caz ati devenit adulti inchisi in ei, frustrati si plini de ranchiuna la adresa multor oameni, adulti care au probleme de adaptare, dar si emotionale. In celalalt caz, adica mai putin bun, ati devenit un adult care si-a gasit refugiul si fericirea in alte „scapari”, solutii superficiale, ca le zicem asa: droguri, bautura, prostitutie, tulburari de alimentatie (bulimie ori anorexie) sau, de ce nu, pentru a acoperi imensul gol din suflet: talharie, agresiune, etc.

Citeste si:  Kate Winslet nu vrea sa-i fie fotosopate fotografiile

Nu uitati ca, in majoritatea cazurilor infractorilor, indiferent de natura lor, s-a constatat ca la baza comportamentului lor dezordonat, sta o trauma emotionala veche, din copilarie, iar de cele mai multe ori, netratata. Multi dintre acesti oameni actioneaza in diverse feluri, bineinteles neortodoxe si pentru care nu exista scuza, din cauza unei probleme, fie ea legata de vreo nevroza ori vreo psihoza. Este clar ca acesti oameni au ajuns in stadiul respectiv (stadiu destul de avansat) tocmai datorita faptului ca multi dintre ei nici macar nu au reusit sa se prezinta o data in viata la medic.

Daca am fi mult mai deschisi la minte, poate ca lucrurile nu ar sta asa. Orice problema ai avea tu sau persoana de langa tine, trebuie sa intelegi ca nu este nimeni vinovat. Asemenea lucruri pur si simplu se intampla, fara voia noastra. Nu este o rusine sa ceri ajutor, nu este o rusine sa vrei sa te tratezi, sa vrei sa fii un om sanatos, normal.

Citeste si:  Domnilor, vrem sa fim cochete!

Daca simti ca ceva este in neregula cu tine, mergi la doctor, fara sa stai pe ganduri. Nu astepta ca aceste probleme sa treaca de la sine, de cele mai multe ori, ele se agraveaza. Procedeaza la fel si in cazul unui prieten, al unui membru al familiei ori al partenerului. Motivele de ingrijorare sunt lesne de inteles. Majoritatea oamenilor pot face diferenta intre o stare normala de tristete si ceva care devine patologic. Nu uita ca, pe lumea asta, exista milioane de oameni care sufera in tacere, purtandu-si singuri „crucea”. Milioane de oameni ce se chinuiesc in intuneric, framantati de atacuri de panica, depresii, tulburari de anxietate, emotionale, tulburari obsesive, traume, dependente si multe altele.

Nu ii lasati singuri pe acestia. Intindeti-le o mana de ajutor. Nu ii faceti sa se simta prost si nu ii marginalizati. Sunt niste oameni absolut normali, poate chiar minunati, oameni inzestrati cu multe calitati, dar sa spunem ca un pic mai speciali. Locul lor este printre noi. Si ei merita sa se bucure la fel ca toti ceilalti de ceea ce le ofera viata.


11 Comentarii
  1. oamenii astia un pic mai speciali sunt pe toate drumurile.

    toti avem la un moment dat caderi, dezvoltam dependente fie pt alcool, pastile, dulciuri, o persoana de sex opus etc, ori despresii si crize de anxietate, atacuri de panica, iesiri de furie absurda ori agresivitate nejustificata, sau mai rau tendinte suicidale.

    de cele mai multe ori trec, cei mai multi reusesc sa si le controleze, anuleze.

    conteaza enorm ca un copil sa creasca intr-un mediu echilibrat.
    cea mai mica schimbare in viata lui, plasata pe un fond genetic defavorabil, va afecta iremediabil dezvoltarea psihica si afectiva ulterioara.
    desi nu i se mai acorda importanta meritata, nucleului societatii – familia- este locul cel mai important unde apar pt prima data si unde la o adica se pot rezolva dezechilibrele de orice fel.

    eu nu am incredere in psihologi. nu stiu de ce, dar nu am.
    cu ani in urma pe vremea cand eram eleva, am avut o relatie speciala cu un psiholog – era profesoara mea.
    e un om deosebit , la ora actuala are cabinetul sau, nu mai preda, ci isi face meseria de baza.
    desi am avut multe si lungi discutii cu ea de-a lungul timpului, din anumite motive personale, am ramas cu un gust amar.
    mai ales ca am asistat involuntar la o lupta ciudata intre ea si fosta psiholoaga cu care facusem cursuri inaintea ei.

    sanatatea mentala se mentine printr-o viata echilibrata si mai ales prin dragoste impartasita, iar singurul mediu ce ti le poate oferi este familia.

  2. romanii nu se duc la psiholog ci la preot sau vrajitoare.

    psihologii sunt ca preotii, multi alesi, putini chemati.

    eu nu m-as duce la unul de care stiu ca-i mai nebun ca mine.

  3. hai sa fim realisti !

    cu ce oare te poate ajuta psihologul ?!

    cu un soc puternic (factura hehhe) care sa iti distraga atentia de la probleme tale curente …. /sarcasm

    nu zic ca nu or fi utili la ceva, dar adevarul e ca daca o persoana are probleme mentale (psihice) grave, unicul rol al psihologului, terapeutului etc, va fi recomandarea de internare intr-un spital de boli psihice, si eventual, sedarea nefericitului pana la stadiul de leguma

    la o problema grava de ordin psihic, ORICUM acea persoana are practic ,,bulina rosie\\\’\\\’ pe ea si la primul cutremur mental, se darama….

  4. Asta e o mentalitate medievala. Psihologul te poate ajuta foarte mult. Sigur, la noi, profesia este inca noua si intampina multe reticente din partea populatiei care nu intelege cum te poate ajuta.

    Fireheart, sa stii ca si oamenii cu probleme grave trebuie ajutati si solutia nu consta mereu in internare, dupa cum atat de \”elegant\” te exprimi. Oricat de serioasa ar fi afectiunea, starea pacientului poate fi ameliorata. Oricum acum vorbim de psihiatru, care e alta mancare de peste.

    Cat despre noi, ceilalti, aia bolnavi, dar nu foarte, sunt n mii de situatii in care un psiholog bun te poate consilia.

    Am o prietena psiholog care lucreaza cu copiii autisti. Copii care in decurs de un an doi de zile, ajung sa stapaneasca un vocabular minim, sa raspunda la anumiti stimuli. Dupa toata munca ei si dupa fericirea parintilor, as vrea sa te vad cum ai tupeul sa le spui ca nu ajuta cu nimic psihologul.

    Psihologia e o stiinta, nu e vrajitorie, nici magie alba si trebuie sa fii ignorant ca sa sustii contrariul.

  5. ani de zile m-am confruntat cu atacuri de panica si scrize anxietate. nu am spus nimani, de frica de a fi catalogata gresit, de rusine, de jena, din nestiinta. am fost nevoita sa indur singura toate aceste episoade din viata mea, fara sa cer ajutorul cuiva. m-am documentat singura, desi eram speriata ca naiba, mi-era frica sa innebunesc, nu stiam ce se petrece cu mine. din pacate, realitate chiar este trista incontinuare. am inceput sa ma documentez singura, sa merg la medici insa peste tot nu mi se ascundea realitate si anume ca aceste \\\”crize\\\”, este posibil sa nu treaca niciodata cu adevara iar vindecarea completa va fi aproape imposibila. eu unde ma pot plasa? sunt om perfect normal, insa ceea ce f putini oameni inteleg, este ca in cadrul unui atac de panica, nu te mai poti controla si nu il poti controla, poate decat prin tratament si sedinte de psihoterapie. atacurile de panica sau crizele de anxietate nu se pot controla! este f usor sa vb, atunci cand nu ai trecut niciodata prin asa ceva! este f simplu sa cataloghezi oamenii, eventual sa ii bagi in categoria celor nebuni sa ii \\\”sedezi\\\” pana ce devin \\\” o leguma\\\”. deci iata…oameni buni… ca inca o data ne lovim de aceleasi prejudecati…intocmai ca in titlul articolului.

  6. la mine problema este alta. sufar de obsesii, mai exact, tulburarea obsesiv-compulsiva.
    stiu ca este stanjenitor si sunt privita ca o ciudata atunci cand la srrviciu merg si ma spal de 10 ori pe maini, ori verific mereu geanta sa vad dc nu mi-am uitat ceva, ori usa si geamurile seara acasa, inainte de culcare. :((
    la un moment dat este suparator si pentru mine. uneori au ganduri obsesive sau imagini de care nu ma pot desprinde.
    dar asta e…am incercat sa merg la psiholog de cateva ori, chiar si la psihiatru dar pe urma ma lasam pagubasa deoarece simptomele dispareau o anumita per de timp. apoi reveneau iar :((
    bineinteles ca si eu mergeam de fiecare data pe ascuns, stia deca o prietena. mi-era teaama ca oamenii sa nu ma eticheteze gresit. :(( ma bucur totusi (desi stiu ca nu este normal si nu in sensul bun) ca mai sunt si alti oameni pe planeta aceasta, care ma inteleg.

  7. Clara, de ce ai renuntat la psiholog/psihiatru? Chiar te poate ajuta. Am vazut de mai multe ori emisiune, nu mai stiu unde, despre oameni cu TOC si toti faceau progrese cu ajutorul psihologului. Era o tipa care se temea de boli, exact ca tine se spala pe maini de n ori pe zi, nu iesea din casa. Alta isi smulgea par din cap. Au mai fost cazuri, nu mai tin minte amanunte. Cert este ca se poate vindeca prin terapie. Cred ca poti chiar sa ceri trimitere de la medicul de familie pentru psihiatru. Este o boala, de ce sa te ascunzi?

  8. @ ADA

    Daaaa….ma ajuta psiho de ma omoara :))…;la propriu

    nah…inca nu s-a inventat domeniul psihiatriei necesar sa ma ajute 😀

  9. abia acum am vazut ce ai scris. nu stiu de ce am renuntat…poate din cauza faptului ca pentru o anumite perioada de timp am vazut o ameliorare. apoi a aparut din nou…m-am imbatat singura cu apa de ploaie…in realitate afectiune psihice sau cele emotioanle nu trec niciodata. exista posibilitatea de le tine in frau prin tratament. dar tot timpul va exista riscul unei recidive. ma gandesc serios sa merg din nou la medic. nu stiu faca psiholog sau psihiatrru. dar asa cum citesc aici, pareri despre cel de al doilea sunt deja clare pentru multi oameni. la psihiatru merg oamenii nebuni! :((

  10. Buna,
    Incep prin a multumi fetelor (clara, ada, daniela, marcela) care au demostrat prin ceea ce au scris ca prejudecatile legate de psihologi incep sa dispara.
    Clara, Daniela sunt psiholog de profesie si sunt sigura ca sedintele terapeutice va pot ajuta foarte mult insa cu o conditie, sa vreti si voi asta. \”Tratamentul\” terapeutic trebuie respectat asa cum respectati orice tratament care va este dat de un medic in cazul unei afectiuni.
    Cat priveste increderea in psihologi,Selda, ca in orice profesie exista si foarte buni profesionalisti dar si mai putini buni, depinde doar pe care il alegi. Deasemenea exista foarte mare posibilitatea ca tipul de terapie aplicat pacientului sa nu se potriveasca cu personalitatea lui, cu asteptarile lui, in acest caz un psiholog profesionalist iti va face recomandare unui alt coleg.
    Ca incheiere, terapia nu e o pastila pe care o iei si dupa o jumatate de ora te faci bine, ganditi-va bine inainte de a o incepe si inarmati-va cu rabdare deoarece o sa aveti nevoie.

  11. Am 30 de ani, sufar de 9 ani de atacuri de panica. As dori foarte mult sa cunosc o fata cu aceleasi probleme, din Galati. Voi explica de ce: am avut numeroase relatii care s-au sfarsit prost, intarind si mai mult starile mele de frica. Nu mai suport singuratatea, multe din fostele prietene au aflat de boala mea vazandu-ma ca iau mereu pastile si m-au abandonat. Nimeni nu te intelege daca nu are aceleasi trairi si sentimente ca si tine. Trebuie sa recunoastem ca noi suntem diferiti de ei si pana la urma acest lucru iese in evidenta, oricat am incerca sa-l ascundem. Lasati-mi un e_mail si va caut eu.
    Sunt ceea ce esti si tu, caut ceea ce cauti si tu: libertate, dragoste, fericire.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.