fbpx

Pupam. Deci, existam

Am o problema cu verbul „a pupa”.

In ultimii ani, pupatura a patruns peste tot. Inclusiv in corespondenta profesionala. Una-doua, cineva ma pupa. Una-doua cineva isi intinde, virtual, buzele spre mine. Nu ne leaga nimic, nu am impartit aceeasi groapa de nisip in copilarie, cu toate astea o dragalasenie inimaginabila ne transforma formulele firesti in bezele. Ce s-a intamplat cu spatiul personal? Ce s-a intamplat cu formulele de incheiere ceva mai reci, adecvate unui schimb de mesaje care nu se incadreaza nici in spectrul amoros, nici in cel amical? Iar familiaritatea si nasturii deschisi pana la buric (primii doi se admit) se instaleaza rapid. Cam de la al doilea mail, asta in cazul in care nu am de-a face cu o indrazneata (caci da, 99 la suta dintre mailurile incheiate astfel sunt semnate de femei) care isi pune buzele pe obrazul meu de la intaiasi intalnire.

Citeste si:  Si au trait fericiti pana la adanci batraneti. Ea, frumoasa, el, destept

Bizara atitudine topaitoare si tocaitoare de la un membrele unui popor altminteri destul de acru si de inclestat in maxilare. Bizara imbratisare a unui verb usor ridicol nu doar prin actiune, dat fiind contextul, ci si prin sonoritate.

Dar nu e prima oara cand constat paradoxul. Acum cateva zile o cucoana mai avea putin si-mi sarea in spinare la o coada, in fata ghiseului unei banci. Nu insemna nimic pentru dumneai indemnul acela cu privirea la pastrarea distantei. Sigur, eu eram abia un obstacol in calea fericirii ei. Adevarata tinta era functionara. Cand am indraznit, timid, sa-i atrag atentia, mi-a spus ca nici nu si-a dat seama ca eram la coada. „Dar va rog! Poftiti! Eu doar tanjeam dupa putina apropiere sufleteasca si trupeasca si am zis sa intru intr-o banca!”.

Ar mai fi ceva: unei carcotase ca mine nu avea cum sa-i scape un alt aspect: lipsa pronumelui. Cele mai multe dintre pupacioase nu spun „te pup”. Ci doar „pup”. Verbul pur si gol, fara vreun complement insotitor. Cum ar veni, pup, deci exist. Nu mai conteaza pe cine. Pupam tot. Pupam tot ce misca. Pe locuri, fiti gata, tuguiati buzele, start. Ridicolul este insa complet abia atunci cand grafia este „poop”. Sentimente si fecale. Uneori, verbul este inlocuit de substantivul „pupici”. Pentru spiritele jucause, al caror copil interior se zbate in spatele sutienului push-up.

Citeste si:  Lenea noastra cea de toate zilele

In alta ordine de idei, probabil fenomenul pupatului universal din emailuri are legatura si cu inflatia de selfie-uri cu botic de care nu mai scapam. Intr-o zi m-am si speriat. Chiar cum ieseam de la metrou, doua fete, cam de 15-16 ani, trecand pe langa mine, isi metamorfozau chipurile. Cu adevarat magic, miraculos. Acum, normale. In secunda urmatoare, cu botic. Telefonul plasat strategic in unghi de 45 de grade, privirea la el, buzele incretite, toc! selfie-ul e gata! Nici macar nu s-au oprit. Se vedea exercitiul, perseverenta, performanta, domnule!

Parca si vad textul insotitor al fotografiei postate pe facebook: un scurt si expresiv „pupici!”.

Cand nu pupam, ne pregatim sa pupam. Intre astea doua momente, penduleaza existenta noastra.

14 Comentarii
  1. M-am mutat intr´o tara in care oamenii se pupa de 3 ori pe obraz, asta si daca se vad de 15 ori pe zi si nici nu prea se cunosc. In primii ani (…) n-am prea zis multe, ca e ofensatoriu rau sa nu pupi.
    Asa ca m-am pupat si traumatizat, ca vreau, ca nu vreau.
    Acuma nu mai pup, ma apar cit pot 😀

    Dar totusi, pupix, fetele!

  2. Din pacate, stiu sentimentul. Am patit treaba asta cu n colaboratori, oameni pe care nu i-am vazut niciodata in fata ci doar vorbim la telefon. Fraze precum: \”bine, iubita, te pup, te pup\” de la femei in toata firea (care ar putea sa-mi fie mame) nu de la tinere femei care nu au apucat sa se maturizeze. Si cea mai tare faza a patit-o o colega: \”Dna cutare? Cum sa va zic dna sau dsoara?\” si a terminat cu \”bine, gagica!\” propozitie care a explicat pe deplin fata uimita din cale-afara a colegei.

  3. Irina, nu, e Elvetia. Da, is egoisti si distanti, da se pupa domle toata ziulica.

    Gagici, credeti-ma, sa vi se spuna doar \”te pup\” e aproape inofensiv, mai greu e sa te aperi de avalansa de pupaturi reale. Mie mi-e peste mina sa spun \”bre da nu ma mai tzuca atita\” – e oarecum jignitor plus ca, \”when in Rome\”…

    Chiar, voi aveti metode blinde de anihilat pupatoriul?

    No, va doresc succes la pupat si la parat 🙂

  4. Toti te pupa, ca vrei sau nu, dar devine ofensator uneori. O fosta eleva, care imi cerea ajutorul si sfatul si dupa terminarea liceului, intr-o buna zi a incheiat un SMS fara rost ( adica in care nu-mi cerea nimic) cu \”te pup\”. Nici macar \”va pup\”. A fost ultima pupatura si virtuala si reala pe care a avut ocazia sa mi-o dea. Nu sunt foarte scortoasa, nici batrana, dar sa ma pupe asa, pe nepusa masa, in conditiile in care eu incheiam o convorbire cu \”la revedere\”????

  5. Leo, te referi la pupatura din corespondenta/online sau la cea reala?

    Ma tem ca nu am. Devin din ce in ce mai glaciala, dar ce e incredibil e ca interlocutoarele nu observa diferenta de temperatura. Deloc.

    Alena: wow. Macar cele care ma pupa pe mine sunt pe aceeasi treapta ierarhica.

  6. Irina, la alea reale ma refeream. Pe aia din corespondenta, nici n-o văz. 🙂

    Ma întrebam asa, retoric, cum sa-i fac sa nu ma pupe real fără sa ii jignesc. E, astea-s mori de vânt… Si da, si eu ma tin la o parte si-s glaciala, si nu, nici in cazul meu nu merge.

    Asa ca n-am decât sa-nceapa sa-mi placa ori sa devin o antisociala uricioasa. 😀
    Sau is deja o acritura si de aia nu-mi place sa ma pup?
    Si poate de fapt societatea româneasca devine calda și deschisa?
    Si eu tot o baba comunista is, care nu ma pup, ca oricare poate fi un Iuda?

    Hm… Tu Irina, bun articol, uite ce de intrebari ma faci sa-mi pun 🙂

    O asa ma enerveaza pe mine pe lume ca oamenii n-are voie sa fie cum is ei
    si dupaia altii oricum se supara pe ei.
    Di ce?

    Alena :)) hihi.
    Doamne ferește 🙂 N-o fi gresit destinatarul?

  7. Leo, complicat al naiba. Ca nici nu poti sa spui mereu ca esti racita si nu vrei sa le transmiti virusul.

    Aveam o prietena, frantuzoaica, avea si are aceeasi problema ca a ta. Lucra intr-un birou maaaare si in fiecare dimineata era un calvar sa pupe toata lumea. Saraca, desi nascuta acolo, nu se adaptase nici pana la 34 de ani. 😀

    Deci, ar trebui sa fiu fericita ca aici lumea ma pupa – nedorit – doar in mailuri.

    Si eu insami m-am intrebat ce-o fi in neregula cu mine de nu vreau pupatura, nu vreau pisiceala. Muiere ra, ar zice unii.

  8. ca a devenit banal si fara substanta acest \”pup\” sunt de acord. si ca incepe sa miroasa a cocalar si e asociat cu duck face sunt de acord. dar nu sunt de acord cu faptul ca suntem un popor \”destul de acru si de inclestat in maxilare\”. de unde e scoasa asta? romanii???

  9. Alexandra, o suna cliseistic, dar uita-te la fetele oamenilor in metrou, pe strada. Incearca sa rogi pe cineva sa te indrume catre o institutie. In cel mai bun caz, esti intampinat cu suspiciune.

    Citisem un text la Dan Alexe de curand fix despre asta. Sa vedem daca-l mai gasesc.

  10. E interesant si asta pentru notiunea de bula de intimitate.

    Bine, pentru faza cu pupatul in corespondenta, cu trimisul de bezele profesoarei, partenerelor etc, e de vina altceva. Nu e chestiune de diferenta culturala, ci de educatie.

Lasă un răspuns la Ele Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.