Raiul, iadul sunt in noi

Nu stiu cat va intereseaza, dar nu pot lasa ca o astfel de stire sa treaca fara ecou. In ceea ce ma priveste, consider ca este vorba de un eveniment istoric. Din presa occidentala, am aflat ca Papa Benedict al XVI-lea a recunoscut in sfarsit ca raiul, purgatoriul si infernul, toponime de baza ale dogmei catolice, sunt niste metafore. Asadar, nu vom mai cauta in zadar cu ochii paradisul printre norii cumulonimbus, nici iadul in scoarta planetei. Suveranul pontif a declarat miercuri ca „Purgatoriul nu este un element din maruntaiele Pamantului, nici un foc exterior, ci unul interior.”

Nu e insa primul care schimba o viziune fixata de secole. Ioan Paul al II-lea a sustinut si el, in august 1999, ca raiul si infernul sunt niste stari sufletesti, amintind, dupa cum observa si jurnalistii „El Pais”, de una dintre cele mai celebre concluzii ale filosofului existentialist Jean Paul Sartre, in piesa de teatru „Cu usile inchise”, si anume „Infernul sunt ceilalti”. Fostul suveran pontif a declarat atunci ca „infernul, mai mult decat un loc, este o situatie in care se afla cel care se indeparteaza in mod constient de Dumnezeu”. Iar raiul „nu este un loc fizic, intre nori, ci relatia vie si personala cu divinitatea”.

Citeste si:  8 motive pentru ca partenerul tau sa te insele

Concret, asta presupune o eliberare a mintii credinciosilor de temeri. Papalitatea, ca „autoritate” in domeniu, renunta la o escatologie apocaliptica, la imaginea unei divinitati razbunatoare si tortionare. Tot jurnalistii de la „El Pais” il citeaza pe un teolog precum Hans Kung care afirma in 1975: „Nu putem sa mai credem azi, ca in timpurile biblice, ca cerul este partea exterioara a tronului lui Dumnezeu. (…) Cerul credinciosilor nu este acelasi cu cerul astronautilor. Nu este un loc, ci un mod de-a fi. (…) Iar, prin infern, nu trebuie sa intelegem un loc al lumii subterane, ci excluderea din comuniunea cu Dumnezeu cel viu.”

Cat despre purgatoriu, acesta a intrat in scena ceva mai tarziu cand Biserica a trebuit sa adune cumva fonduri pentru Cruciade. Si atunci, cineva a avut stralucita idee a inventarii unei trepte intermediare, intre Rai si Infern. Culmea, „evadarea” de acolo putea fi si ea obtinuta prin cumpararea de „indulgente”. Atat in nume propriu, cat si pentru cei dragi si decedati.

Citeste si:  Esti frumoasa. Nu-i de ajuns. Fii si proasta!

Biserica Catolica incearca acum sa nu mai ignore descoperirile stiintei si nici spiritul acestor vremuri, constienta fiind ca intr-o lume in care calatorim spre alte planete, imaginile cu amorasi rozalii, dar si cele cu demoni inarmati cu furci nu prea mai au cum sa fie de actualitate. Probabil, in viitor, pentru convertirea si pastrarea credinciosilor nu va mai miza ca pana acum pe frica. Sau, daca o va face, atunci teama va fi una dintr-un registru mai subtil, simbolic, nu atat de grosolan ca in viziunile anterioare. Teama omului contemporan nu va mai fi trezita de niste flacari mitologice, in care sufla insusi Dumnezeu, ci de singuratate, de lipsa apartenentei, de lipsa sperantei.

Citeste si:  Iubitul meu se drogheaza!

Si ar mai fi ceva. Umanitatea s-a dovedit capabila, din pacate, sa depaseasca imaginatia teologilor de acum cateva secole. Nu am trecut noi cumva deja prin cateva iaduri? Nu ne-am dovedit mai inventivi decat insesi cele mai intunecate tablouri zugravite de cei mai obtuzi dintre preoti? Nu am avut noi lagare, cu foc si cu pucioasa, unde nici macar n-a mai contat criteriul moralitatii? Nu am depasit mereu limite si limite ale cruzimilor? Nu avem si acum ochi care ne supravegheaza, omniscienti, omnipotenti, deloc iertatori? Nu am fost deja acolo?

Curiozitatea mea prezenta este legata de pozitia Bisericii Ortodoxe. Isi va astupa ea urechile? Va prelua modelul sau va crede ca e vorba de o „viclenie” a celui rau? Va pasi spre adepti sau va face trei pasi inapoi si va scuipa in san, facandu-si o cruce mare, de la frunte la buric?


33 Comentarii
  1. Felicitari Irina!
    E unul dintre cele mai bune articole citite! Atat ca tema, cat si abordare!
    Pazeste-te acum insa… blestemele tastaturii qwerty te vor lovi napraznic, prin spiritul ingerului care se ocupa cu revista presei pe internet!
    Felicitari!

  2. Cred ca fiecare om cu mintea la el si sufletul intreg stie/simte aceste lucruri. Daca Biserica este sau nu de acord, chiar nu are importanta, atata timp cat vorbim de o institutie si nu de o instanta divina:). Ma bucur ca in sfarsit s-a depasit falsa dogma \”Crede si nu cerceta\” si ca oamenii au inceput sa intuiasca realitati (subiective)!Felicitari pentru becul aprins!:)

  3. am fost de curand la o inmormantare unde preotul ortodox(dar destul de tanar-undeva la 35 de ani) a spus ceva asemanator: raiul si iadul sunt in noi; toate chinurile prin care trecem sufleteste vorbind, cand ne indepartam de Dumnezeu reprezinta iadul nostru. Chiar mi-a atras atentia discursul preotului-foarte diferit de ce am auzit pana acum.
    Nu cred in Purgatoriu dar daca el ar exista il vad ca pe acea lupta din mine intre bine si rau. Si toti trecem si prin iad iar daca avem noroc atingem si raiul cateodata.

  4. foarte interesant articol. si foarte interesanta pozitia celor din Biserici. s-au cam simtit nevoiti, asa cum spunea si autoarea, sa recunoasca un adevar…

  5. Draga Iarina, cred ca ai lipsit de la Biserica..daca esti ortodoxa. Eu aud de mica acesta idee si nici un preot nu mi-a vorbit pana acum despre omuleti cu furci in maini sau alte bazaconii. Iar de purgatoriu nici nu poate fi vorba in religia ortodoxa. Din primul an de religie am auzit ca nu exista iadul si raiul, ca sunt doar metafore si ca adevaratul chin, de care trebuie sa se fereasca orice credincios este cel sufletesc. Si la fiecare predica la biserica cu privire la iad si rai se spune acelasi lucru. Eu le-am auzit in biserica ortodoxa dintotdeauna. Daca biserica ortodoxa nu iese cu afirmatii in presa nu inseamna ca nu are nimic de spus cu privire la subiect.
    Scrii foarte frumos si te citesc cu drag dar ceea ce ai facut tu aici pe pagina a doua se numeste dezinformare.
    Cred ca ar fi un gest extraordinar daca te-ai informa din macar o sursa cum ar fi preotii ortodox inainte sa ii ironizezi gratuit.

  6. Alexandra (cea de-a doua), sunt Irina. Nu Iarina. 🙂

    Nu ai citit cu atentie articolul. Nu am asociat niciunde purgatoriul cu Biserica Ortodoxa.

    Si da, de la Biserica am cam lipsit. Nu insa atat de mult incat sa nu ii observ picturile murale, de exemplu. Care, trebuie sa recunosti, numai placute nu sunt.

    Si cred ca e nevoie sa iasa in presa. Asa cum au facut-o catolicii. La fel cum cred ca ar fi necesar sa spuna ca pomenile sunt inutile si ca cei decedati nu vor consuma coliva pe lumea cealalta.

  7. Oioioi… Nu o sa iasa Preafericitii niciodata in public sa spuna ca exista Univers! Ar insemna sa renunte la banii care le vin de la enoriasi! Ce te faci fara fondurile venite de la cei care dau acatiste?
    Ei cu ce mai huzuresc!?
    Nu o sa iasa nimeni, vecii vecilor! Amin!

  8. Raiul si iadul sunt in noi !

    Dar referitor la celelalte religii ? Parca la budisti… este doar binele dat de Sus, iar Raul este creat de noi, adica in traducere… Binele e Raiul, raul este Iadul.

    Subiectul poate fi dezbatut in larg. E un inceput.

    Inca o data, bravo pentru articol !

  9. @Irina : Cel putin acum te-ai lamurit ce cauta \”ateii\” in biserica?
    ( aveai tu un articol cu acest titlu).
    Merci ca m-ai pus la curent cu faptul ca Papa in sfarsit a binevoit sa declare ceea ce se stie de multi ani!

    @ALEXANDRA – SUNT INCA MULTE ADEVARURI DE SPUS. Desigur, momentan se fac multe speculatii pe diverse teme, multe din acestea mizand pe manipularea publicului mai putin educat. Din pacate, acest segment reprezinta cam 80% din populatie.

  10. Pt Cristina \”Marile adevaruri sunt la vedere \”. Ele ies incet, incet la suprafata si incet, incet vor fi spuse.

    Trebuie sa faci ce spune popa, biserica : sa fim buni, milostivi, sa nu purtam ura, etc.

    Cred ca duminica aceasta ma duc la slujba sa o ascult pe-ndelete.

  11. Pt @Kashmir: Ma bucur ca te-am inspirat. In linii mari te aprob.
    Si totusi … N-ar fi minunat daca am fi buni, milostivi si n-am tine ura pentru ca asa e felul nostru de a fi, nu pentru ca ne spune popa? Recunoaste!

  12. In momentul in care oamenii vor intelege toti ca iadul nu exista in forma stiuta, cu dracusori, cazane cu smoala, furci si alte asemenea, in mare parte puterea bisericii dispare. Rolul religiei este de a ne indeparta cat se poate de natura noastra adevarata, de animalitate, prin frica, frica de pedeapsa de pe cealalta lume.
    Deci declaratia publica privind existenta iadului doar in forma spirituala este de o importanta capitala. Nu a inteles toata lumea asta, nici pe departe!
    Ne ramane sa fim oameni daca putem, nu mai exista amenintare… Oricum, divinitatea este mult prea ingaduitoare din moment ce permite si celui mai mare pacatos sa fie iertat, numai pentru ca se caieste pentru ce a facut. Si asta doar pe patul de moarte, dupa ce toata viata si-a trait-o facand rau celui ce a respectat toate legile umane si dumnezeiesti.

  13. Pt Cristina… Eu recunosc, trebuie sa fim buni, milostivi, prin felul nostru de a fi(nu ca ne spune biserica). Si chiar daca la unii educatia de acasa este \”altfel\” singuri trebuie sa isi dea educatia sa fie mai buni, mai milostivi. In primul rand trebuie sa iertam, si sa trecem incet incet peste traume, sa meditam sau sa ne rugam sa mai facem din cand in cand o fapta buna.

    Ia imagineaza-ti pt o clipa… ca lumea sa nu mai aiba frica de Dumnezeu … imagineaza-ti cata violenta ar fi, cat haos mental, cat de bulversata este lumea.

    Pentru mine una, ori a merge la biserica in liniste cand simt eu nevoia, sau a merge langa un copac sa ma linistesc si sa ma bucur de verdeata lui, ori sa merg sa ma iintalnesc cu niste oameni deosebiti… sunt de intentisati asemanatoare si cu efect similar… purificarea sufletului de rautati, dorinte de razbunari, meditari, etc.

    Ideal ar fi asa cum spui tu… dar biserica este aceea care face pe majoritatea un pic mai buni. Spovedania inseamna eliberare de traume care innegresc sufletul, toate acele licori sfintite sunt cu \”viata\”, ajuta sa se simta lumea mai bine.

    Imi place sa conversez cu tine…

  14. La toti le e frica de moarte… biserica te indeamna spre un drum… ori acolo, ori acolo…. sa vrei sa iti doresti in Rai .. bineinteles….

    Bun, bun…. dar cu vietile anterioare cum ramane ? religia ortodoxa nu aminteste asa ceva…si e din ce in ce mai la \”moda\”… calatoritul prin vietile anterioare…..

  15. @Larisa – e minunat sa descoperi oameni care iti impartasesc p.d.v. si iti spun sincer, comentariul tau m-a bucurat.
    @kashmIR: Sentimentul e reciproc.(in ceea ce priveste conversatia) :* Te imbratisez cu drag si iti doresc o viata cat mai frumoasa!

    Cat despre ce spui tu – haosul pe care il sugerezi – lucrurile nu stau chiar asa. Sa explic:
    Oamenii nu se tem de Dumnezeu, doar \”mimeaza\” acest fapt!Eu nu stiu de ce nu intelegeti acest lucru! Unii, cel putin – nu merg la biserica pentru a medita, ci pentru barfa! Iar cand ies afara si se intorc acasa nu par a se comporta ca niste crestini. Nu se ajuta intre ei, nu sunt solidari etc
    Argumenteaza prin faptul ca \”deh, maica suntem saraci\”, \”ce sa-i faci\”.
    Mi s-a spus ca nu pot schimba eu societatea asta veche de mii de ani. Poate. Dar pot, totusi incerca sa-mi aduc aportul la dezvoltarea ei intr-un sens pozitiv.
    Si atunci , nu-i asa ca pot spune in amurgul vietii, cand va veniu momentul mortii : \”A meritat sa traiesc?\”
    Asa ar trebui sa gandeasca oamenii – cum sa faca cat mai des bine altuia, pt ca atunci binele s-ar intoarce la ei inzecit si ar avea toti parte de o viata frumoasa, spectaculoasa chiar!

  16. @Alena – este logic ca divinitatea sa fie ingaduitoare! Se zice ca iubirea lui Dumnezeu pentru oameni poate fi comparata cu un ocean – este la fel de complexa! Altfel, prin ce ar fi superioara omului pe care se presupune ca l-a creat?

    Si de unde stii, pana la urma, obiectiv vorbind, ce e bun si ce e rau? Nu poti decat presupune, din punctul tau de vedere! Ca mine, @Larisa, @kashmIR etc

    \”In momentul in care oamenii vor intelege toti ca iadul nu exista in forma stiuta, cu dracusori, cazane cu smoala, furci si alte asemenea, in mare parte puterea bisericii dispare. Rolul religiei este de a ne indeparta cat se poate de natura noastra adevarata, de animalitate, prin frica, frica de pedeapsa de pe cealalta lume.
    Deci declaratia publica privind existenta iadului doar in forma spirituala este de o importanta capitala. Nu a inteles toata lumea asta, nici pe departe!
    Ne ramane sa fim oameni daca putem, nu mai exista amenintare… \”
    Eu am inteles asta de mult. Gandim la fel in acest context. Personal, incerc sa fiu un om mai bun pentru ceilalti ca forma de respect in primul rand pentru mine!

  17. Cristina, te iubesc ! Pentru aceste randuri… zambesc…sper sa am o viata frumoasa. Viata frumoasa incepe atunci cand ti-ai rezlvat problemele cu trecutul, si incerci sa gasesti partea ta de vina ( ce-ai gresit tu ca persoana, si chiar daca a gresit altul, trebuia sa nu il bagi in seama…)

    Respect in primul rand pentru tine.

    Barfa la biserica… uhaaa haaaaaa… ce-i acolo, mai rau ca la crasma. Ce chiloti are domnisoara in fusta .. cam scurta pentru biserica ? Ce machiaj si-a mai tras.. ? etc.

    Am pierdut eu pan-acum suficienti ani sa nu ma bucur de viata, traind in dogma asta bisericeasca ( daca faci aia ajungi in iad si chestii de genul)…

    Pot sa fiu fericita la orice varsta(nu doar sa ma duc sa ma rog la biserica si sa tin post), si pot s-o iau oricand de la capat. Biserica este o institutie in care mergi sa te reculegi, cand sufletul tau simte perechea. Eu una la biserica nu am mers (ce-i drept.. f rar din proprie initiativa) niciodata pentru mine, ci … ori sa multumesc, ori pentru altcineva, viu sau mort.

    in primul rand sa ma respect pe mine, respectand deciziile din jur, indiferent care sunt, indiferent ca eu cred ca imi fac bine sau nu… le iau ca atare.. si tot inainte, bravnici pionieri…

    Viata poate fi spectaculoasa. Pentru cat suferi si tragi, pentru atat te bucuri de rezultate.

    Am fost cu biserica in pelerinaj la locurile Sfinte. Cata berbecismul balcanic in ultimele zile de la oboseala si cum se calcau in picioare peste tot sa ajunga mai repede, la mancare dimineata si seara, la moaste, la lift, in autocar, etc… numai Rugaciune si Smerenie Intru Cele Sfinte n-a fost pentru majoritatea enoriasilor, iar solidaritatea crestina sa iti ajuti aproapele… rar de tot.

  18. Coroana papal� este format� din 3 coroane suprapuse împodobit� cu diamante în amintirea a 3 regi arieni (Arienii erau un popor care nu credeau în Iisus Hristos).
    Pe coroana papal� scrie : \”VICARIVS FILII DEI\”
    Unele litere din alfabetul latin au însemn�tate numeric� (I=1, V=5, X=10, L=50, C=100…D=500).

    Cele 3 cuvinte, au �i ele o însemn�tate �i dau la iveal� dezlegarea num�rului Antichristului adic� 666.

    V=5
    I=1
    C=100
    A=0
    R=0
    I=1
    V=5
    S=0

    F=0
    I=1
    L=50
    I=1
    I=1

    D=500
    E=0
    I=1

    Total=666
    informati-va si nu va lasa-ti pacaliti de lucruri extrem de ascunse cu o influenta mare asupra omenirii!…mai bine cautam in inimile noastre in acest fel nu ne indepartam de adevar!

  19. Bravo, Mona ! Multumesc de informatie !

    Pe coroana papala e semnul celui rau

    Pe banconta de 1 dolor ( banul… ochiul …stii tu cui )… sta scris .. In God We Trust !

    Negrul camuflat in alb, albul camuflat in negru…ia mai bine sa cautam noi in inimile noastre, ca bine spui… restul vin de la sine si si trebuie incet, incet sa se rezolve ! Se dezleaga niste mistere, se fac altele… si tot asa ! Se mai simplifica viata ca e prea complicata… se mai complica ca e prea seaca ! Yin fara Yang , Bine si Rau… nu pot exista unul fara celalalt… si alterneaza. Acum e vremea Binelui ! Depinde de fiecare ce ne dorim, depinde de cat mai multi sa ne fie bine impreuna, de noi toti (sau majoritatea… restul .. problema lor) sa fie pamantul mai bun !

  20. @Mona, la fel se spune si despre codul de bare, in caz ca poate nu stiai.

    M-ati facut sa-mi reamintesc anul 2005 – cand a murit Papa Ioan Paul al II-lea. Nici un pic de compasiune din partea unei femei cu care am povestit in tren – ci doar spusele Monei.
    Stau si ma intreb – oare fara \”tichia cu nr 666\” pe care acest om sfant a purtat-o, am mai fi putut discuta intre noi? Am fi avut libertatea de a vizita si alte tari ? Am fi avut acces la INTERNET?
    Omenirea ii datoreaza enorm lui Ioan Paul al II-lea (in special tarile FOSTE comuniste). Cubanezii au Paste si Craciun datorita lui ! Pinochet, un alt dictator sangeros, a incercat sa se foloseasca de el – si a fost inlaturat de la putere. Romania a fost timp de 3 zile capitala lumii, cand EL ne-a onorat cu vizita sa in 1999.
    Si, ca sa rezum, cand te impresioneaza un asemenea caracter si te face sa iti dporesti sa fii si tu un OM, ce mai conteaza 666, numar atribuit de catre Martorii lui Iehova Guvernului?
    (NU lui boc, ci in general:)

  21. Pt Cristina. Ai niste comentarii absolut superbe, la fel ca si caracterul tau.

    Om poti sa fii ca esti cu \”necuratii\”… sau \”neom\” poti sa fii daca lucrezi cu cele sfinte.

    A fi Domn nu-i lucru mare, a fi OM e cu-adevarat onoare !

    Poate si JT are dreptate ca exista doar starea de Rai… si starea de Iad. Iadul ni-l facem si singurei uneori .

  22. Toata lumea abereaza pe aici printre aceste randuri.
    Pentru Cristina INTELIGENTA.
    Dumnezeu este NUMAI IUBIRE, DAR ESTE SI DREPTATE FATUCO. FAPTUL CA PACATUIM DIN TOT SANGELE NOSTRU ASTA NU INSEAMNA CA EL NU NE IUBESTE… DAR O SA ARDA TOT PACATUL DIN NOI IN IAD.
    Cautati pe Youtube pentru astia mai inteligentii wanna be… Existenta iadului sub forma de delcaratii si confesiuni. Logic ca iadul nu-i cazanul cu smoala si draci cu furca..
    Raman Stupefiat cum vorbesc unii in necunostinta de cauza, fara sa cunoasca prea multe. Omul prin rationament propriu a ajuns aici… a ajuns dancurulea… se omoara pe strada.
    In vatican s-au petrecut cele mai mari orgii. Papa vrea sa schimbe doctrina crestina.. nu mai multumiti voi si informativa despre ecumenism.
    DEZINFORMARI IN NECUNOSTINTA DE CAUZA.

  23. Vai cat de fain! Ce onoare grandioasa. Tot ce ne pune \”domnul sfant\” la dispozitia e in favoarea dorintelor noastre nu neaparat ceva bun si constructiv. E pur si simplu un control in masa. Ca a murit asta e nu am zis ca imi pare bine dar nici mila nu-mi este:) si pana la urma fiecare cu credinta lui si \”pupa\” picioarele cui doreste pai nu..:)

  24. \”Onoare grandioasa\” chiar este termenul potrivit pentru a descrie pontificatul lui Ioan Paul al II-lea.

    Cat despre \”control in masa\”, acesta exista oricum! Important e cine il detine. Un prostanac ca Bush, un terorist fost membru al CIA sau un geniu versat ca Putin? 🙂

    \”Pana la urma fiecare cu credinta lui\”
    Aici ai mare dreptate. Pacat ca unii si-o exprima vehement, altii necivilizat si altii violent de-a dreptul!

  25. @dsk: ma intreb de unde ai tu informatia ca in Vatican s-au intamplat cele mai mari orgii. Pt cei care fac comentarii despre eternul si fascinant numar \”666\”, ma intreb cati stiti istoria acestui nr..asa ma intreb eu in mintea mea. Pt unii e linistitor sa mearga la biserica, pt mine nu..Nu am nimic impotriva religiei, doar ca eu consider ca imi este de ajuns sa am ratiune si minte limpede sa am o viata linistita. Mie sincer religia sau biserica nu mi-a adus niciodata o satisfactie. Ce incerc sa spun este ca ar tb sa fim oameni nu din teama fata de o metafora sau ma rog, orice altceva. Cea mai mare problema a oamenilor este incapacitatea de accepta anumite lucruri.

  26. \”Pt unii e linistitor sa mearga la biserica, pt mine nu..Nu am nimic impotriva religiei, doar ca eu consider ca imi este de ajuns sa am ratiune si minte limpede sa am o viata linistita. Mie sincer religia sau biserica nu mi-a adus niciodata o satisfactie. Ce incerc sa spun este ca ar tb sa fim oameni nu din teama fata de o metafora sau ma rog, orice altceva. Cea mai mare problema a oamenilor este incapacitatea de accepta anumite lucruri.\”

    @ReadConclude – din pacate, sunt prea putini care gandesc ca tine. Mult prea putini.

  27. Deci toata diskutia voastra ma impresionat,,, mati facut sa cred in mine si in viata,,, pt k eu an 14 ani:) Va doresk tuturor o viata linistita si plina de bucurie su fericire:)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.