Romania suspendata in trei

Am fost ieri la mitingul celor de la PDL. Discursurile au fost inflacarate, au atins cam toate aberatiile guvernarii USL si abuzurile din ultima perioada. PDL-ul a defilat cu fetele ceva mai curatele, care se bucura inca de popularitate, ca Monica Macovei si Traian Ungureanu, dar si cu cei pe care opinia publica ii recunoaste drept voci ale dreptei, fara sa faca insa parte din PDL, cum ar fi Mihai Neamtu, Mihai Razvan Ungureanu, Adrian Papahagi (lector doctor la Babes-Bolyai, cu doctorat la Sorbona, dupa cum a avut grija sa precizeze). Totusi, atmosfera a mirosit portocaliu, iar prezenta unui Blaga, unei Elena Basescu sau Raluca Turcan a contribuit si ea la asta. Nu am simtit neaparat partea civica acolo, ci atmosfera tipica unei miscari de sustinere a unei tabere. Inflacarare, nu luciditate. Spirite aprinse, nu asumare a propriilor greseli. Avand in vedere valul de antipatie pentru PDL, care e cat se poate de real, cred ca ar fi fost mai potrivita o mina ceva mai sobra, mai responsabila in locul exaltarii. Probabil, ce-mi doream eu era utopic.

Partea dramatica ma astepta insa abia in Piata Universitatii. Pe partea cu Teatrul National se protesta impotriva Presedintelui Basescu. Pe partea cu Fantana de la Litere, se protesta impotriva tuturor si cei care treceau prin zona se tot mirau ca “astia nu tin cu nimeni”. Aceleasi slogane ca in iarna, contra unei clase politice putrede pana in maduva oaselor, contra unui RMGC care a uns toate parghiile puterii, indiferent de coloratura, contra unui jaf institutionalizat. Se mai scanda si impotriva sistemului de vot uninominal pur care face practic imposibil accesul in functii publice a unor independenti sau a unor partide mici, nou-aparute, transformand tara intr-o pasune destinata exclusiv mamutilor. Numai ca, la un moment dat, cele doua tabere, de o parte si de alta a bulevardului, au inceput sa scandeze una impotriva celeilalte.

Am simtit atunci falia imensa care rupe aceasta tara. Pe de o parte, cei care strigau “Jos, Basescu”, iar pe alta cei care raspundeau “Milogilor”, “Pomanagiilor”, “Cersetorilor”, “Romania, trezeste-te!” sau “Iliescu, judecat pentru sangele varsat!”. Nu au lipsit nici micile altercatii, soldate cu interventia jandarmilor, atunci cand un instigator din tabara “rosie”, cum li se spunea, a traversat in aripa de la Fantana.

In Piata Victoriei, lucrurile au curs mult mai calm. Mesajele erau clare: se cerea demisia lui Ponta, in urma promisiunii pe care a facut-o in El Pais, garantarea independentei justitiei, a Curtii Constitutionale si a DNA-ului, depolitizarea TVR si SRR, iar atmosfera era una mai degraba… intelectuala, dar nu molateca. Mihai Neamtu a venit si el cateva minute in mijlocul protestatarilor, la fel si Monica Macovei, care a fost intampinata cu urale si aplauze. Cumva insa, senzatia de irealitate domina si aici. Se pleda si pentru incarcerarea lui Ponta la Rahova (pentru ce anume? din cate stiu, nu a fost gasit vinovat de nicio instanta, iar pentru plagiat, nu cred ca se face inchisoare), dar se lansau si apeluri total nefondate precum “Macovei, scapa-ne de ei!”. Iarasi, mitul omului providential, iarasi asteptam eroul pe cal alb, iarasi investim persoane cu sperante absolut nerealizabile, care nu se pot regasi in prerogativele lor.

Speranta mea sta in institutii si lege. De-asta imi leg asteptarile si pentru asta voi continua sa militez. Pentru asta ar trebui sa militeze oricine. O guvernare care incalca in cateva zile cateva articole ale Constitutiei, care schimba statutul unei institutii-garant a democratiei, precum CCR, care inhata Monitorul Oficial, unde publica ordonante de urgente peste ordonante, toate cu un scop extrem de clar (ultima, cea de aseara schimba legea referendumului) este o amenintare oriunde. Probabil aveti impresia ca toate astea sunt joc politic, hartuirea devenita regula la noi atunci cand are loc o predare de stafeta. E mult mai mult decat atat. Sunt primii pasi, pe fast forward, ai instalarii haosului institutional, ai instalarii unei puteri discretionare, care nici macar grija pentru aparenta jocului democratic nu mai manifesta.

Niciodata n-am mai avut parte de atatea reactii in afara tarii. Daca pana mai ieri, usl-istii pretindeau ca in principal au fost mobilizate vocile dreptei, prin influenta unei Macovei sau Cristian Preda, azi vedem cum Barroso il suna pe Ponta, cum ministrul de afaceri externe francez isi manifesta ingrijorarea, iar Titus Corlatean isi mai pierde din avant si nu mai crede ca cei doi judecatori ai CCR sunt incompatibili. Lui Ghise ii scapa totusi “porumbelul” si spune ca el ar desfiinta CCR.

Peste toate acestea o populatie derutata pe care cu greu o mobilizezi cand nu se discuta de salarii sau pensii. Oare sa se fi intins cu atata repeziciune molima nostalgicilor ceausisti? Pentru care un sistem legitim e acela in care „statul da de toate tuturor”?

Presimt ca ne vom afla in situatia trista din 2000, cand am avut de ales intre Iliescu si Vadim.