Scrisoare catre enoriasii gratarelor

Draga romani,

Maine o parte dintre voi se vor trezi de dimineata, isi vor lua nevestele si copiii, cumnatii, verisorii si prietenii si vor purcede catre colturile cu iarba ale tarii. Nu inainte insa de a-si burdusi portbagajul cu caserole cu mici, zisi si „mititei”, cefe de porc transate si pulpe de pui pentru sotii si iubite, ca asa-s femeile mai delicate si nu mananca porc sau tocatura. Langa ele, veti inghesui saci de carbuni, sucuri si bere, mustar si ketch-up, alune si chipsuri, in fine tot ce e necesar pentru o zi frumoasa, pe care o petrecem noi impreuna cu stomacul nostru, la soare, in armonie cu natura. Firile prevazatoare vor lua si medicamente pentru usurarea digestiei. Ca asa e romanul. Cum se incalzeste afara, cum il cheama iarba sa arunce cativa carbuni si o fleica sfarainda. Numai ca, fire pasionala, ca doar e latin, se deda mereu la excese.

Nu doar maine se va intampla asta. Maine e doar deschiderea oficiala a sezonului, taierea panglicilor rosii de pe gratare. Inaugurarea.

Bun. Dupa ce v-ati adunat cu totii si ati oprit pe drum pentru ultime cumparaturi, caci sigur-sigur, careva a mai uitat sa ia ceva, ati ajuns la padurea cu pricina. Sau pajistea, sau malul de rau. Sau ce-o fi. Chiar poate fi orice, anul trecut unii faceau gratar pe spatiul verde dintre sensurile de mers ale unui bulevard. Presupun ca n-au mai avut rabdare sa iasa din oras, erau grataro-dependenti si, unde i-a apucat nevoia, acolo si-au satisfacut-o. Odata ajunsi la locul de gratar, eventual dupa cateva ture (depinde cata imaginatie ati avut in alegerea locului), pentru a gasi petecul perfect de iarba si directia vantului ideala, incepeti sa va instalati tabara. Paturi, mese, mingi si, desigur, tronand impunator, nelipsitul gratar.

Dragostea asta a romanilor pentru a perpeli carne la foc in aer liber are pesemne radacini ancestrale. Ciudat e ca nu regasim pasiunea omului din neolitic si pentru vanatoare, de pilda. Romanul zilelor noastra isi alege prada la caserola, de la Carrefour sau de la Auchan. Nici sa se inchine zeilor pamantului, care i-au umplut intestinele, nu poate fi vorba. Dupa ce parjoleste carnea animalului si o da prin mustar si ketch-up, enoriasul nostru cade intr-o stare de prostratie. Se simte greoi ca o ursoaica gestanta. Dupa cateva ore, petrecute in dulcea leneveala, incepe sa-si stranga tabara, pregatindu-se de intoarcerea acasa. E trist. La fel de trist ca Adam izgonit din Paradis. Dulcele ceas al libertatii s-a incheiat, nici nu stie cum a disparut intre un mic si o berica rece.

Totusi! Acum e momentul sa dovedesti ca meriti sa mai iesi la gratar si ca nu te multumesti cu conditia umilitoare a celui care-si prajeste hrana pe aragaz, la flacara din apartament, de sub hota. Ca tu esti barbat adevarat, calit in fumul usturator, imun la grasimea care sfaraie. Aduna-ti peturile. Ia cu tine acasa sticlele de bere, vin, suc, apa. Nu lasa nici servetelele chiar daca-s biodegradabile. Cine stie, poate vei veni si saptamana viitoare si, pana atunci, sigur nu se vor fi biodegradat. Si scutecele copilului. Chiar si ambalajul carbunilor. Si tot. Un bun vanator ca tine nu lasa urme in spate, nu?

Iar daca nu va fi asa, uita-te la mine ce zic, tu, cel care crezi ca numai casa ta merita sa fie curata, iar spatiile verzi sunt un soi de toaleta de unica folosinta, unde vii, iti faci nevoile si pleci fara sa tragi apa: sa-ti tune, sa-ti fulgere si sa-ti ploua cu galeata peste toate gratarele vietii tale. Cum vei aprinde focul, cum se va face jarul si cum va incepe sa sfaraie grasimea peste carbuni, din cer sa-ti pice peste mici o suta de litri pe metru patrat. Sa iti iei amenda maxima si sa dai fix peste acel politist incoruptibil din cei o mie de corupti. Sa te apuce diareea fix in drum spre casa. Sa fie coloana de masini (ca sunteti multi pasionati, multi enoriasi ai gratarelor) si sa n-ai unde opri, sa-ti dai nadragii jos chiar in santul de langa drum, iar copiii celor din spate sa dea cu mustar in tine. Asa am zis !

Post gratarum omne animal triste est, cum s-ar zice.