fbpx

Sindromul Madame Bovary

Vorbeam saptamana trecuta despre rutina care ne sufoca orice entuziasm, care in timp se transforma in lene de a trai iar in relatiile de cuplu – ce sa mai vorbim – este curata apropiere de despartire. Povesteam despre oamenii care nici nu-si dau seama ca au intrat intr-un cerc vicios si ca nu vor iesi din el decat daca decid sa rupa cenusiul obisnuintei; aceeasi oameni care confunda uneori o stare de somnambul cu o perioada benefica de liniste.

Haideti sa trecem astazi in coltul opus, la aceia dintre noi – si de data aceasta pot mai bine spune fara teama ca gresesc: ACELE dintre noi care nu doar ca urasc rutina, desi poate ca i-au facut loc in viata lor, dar care viseaza mereu la o doza de dramatism care sa le scoata din amorteala. Cand am spus ca nu voi gresi daca ma adresez doar sexului frumos ma refeream la faptul ca barbatii in general se pare ca nu acorda o prea mare importanta emotiilor puternice, ei preferind un caldut multumitor care sa nu ii zdruncine prea tare si sa nu ii scoata de pe fagasul unei vieti mai mult sau mai putin planificate.

Citeste si:  Scuze care va pot afecta relatia sexuala

Ei, dar femeile… noi, femeile, suferim toate intr-o oarecare masura de sindromul Madame Bovary – nu zic, poate prin psihologie s-o numi schizofrenie, paranoia, depresie ori alte asemenea, dar eu m-am gandit sa-l numesc frumos si poetic; nu de alta, dar poate mai sunt unii care chiar nu au citit cartea si nu stiu ca sarmana doamna Bovary era o prizoniera a propriilor vise si ale romanelor de dragoste citite, o maniaco-depresiva fara sanse de vindecare, traind pentru unicul scop de a fi candva eroina unei povesti de dragoste ca cele pe care obisnuia sa le lectureze cu nesat.

Pentru cei care nu au citit cartea: doamna Bovary este o… doamna, iar autorul reuseste sa construiasca prin ea nu o tipologie feminina ci o latura a feminitatii – sa se consemneze: vazuta cam misogin dupa parerea mea, da? – deci sindromul pe care l-am numit aici doamna Bovary si care, dupa cum spuneam, exista intr-o anumita masura in orice femeie, nu este nimic rau.

Cum se manifesta? Primele simptome apar in copilarie cand ni se citeste prima data Alba ca Zapada si incepem sa-i dam contur printului in imaginatia noastra. Netratata cauza – nu ca ar avea cine sa o trateze – simptomele se extind catre preadolescenta si adolescenta, cand asteptam cu disperare marea dragoste si suprapunem printul din copilarie cu fata plina de pierceing-uri a colegului din banca din fata sau cu pletele nepieptanate de o luna ale vecinului rocker de la etajul doi. Hm… dar sa visezi la marea dragoste nu este esenta bolii; esenta consta in faptul ca nu visezi la ceva linistit care sa-ti tihneasca ci ne dorim cu disperare macar o iubire imposibila pentru ca nu ne place aceeasi muzica, asta daca nu se poate si nu se poate o iubire imposibila pentru ca suntem veri de gradul I sau pentru ca a apucat sa o lase insarcinata pe cea mai buna prietena. Ne dorim cu disperare un strop de dramatism care sa ne transforme in eroine romantice, sa suferim din dragoste – nu din dragoste neimpartasita, asta sa fie clar! – vrem sa ne iubeasca si el, dar in calea noastra sa existe obstacole greu de trecut pe care sa luptam sa le depasim si, intr-un final, sa fim impreuna.

Citeste si:  Tara lui Dracula. Film cu vampiri fara femei frumoase?

Ce este relatia asta frumoasa, fara lacrimi, fara niciun dus rece, despre care toata lumea spune ca e perfecta numai pe noi nu ne satisface? Lipseste ceva, nu-i asa?

Hmmm, eu propun ca de astazi inainte sa fim mult mai atente la ce ne dorim; s-ar putea sa avem parte de atat dramatism incat sa nu-l putem duce!

5 Comentarii
  1. dar cred ca este destul de normal sa vremo mare dragoste iar chestiunea obstacolelor… nu cred ca ne dorim cu adevarat obstacole, dar am vrea sa apara circumstantele in care ne putem dovedi aceasta mare dragoste – ori asta inseamna greutati peste care sa fim mandri ca am trecut

  2. asta e problema… \”asteptam cu disperare marea dragoste\” in loc sa o cautam asiduu. asteptarea mai mult rau face, mai ales atunci cand pretentiile cresc si nici un print nu ne mai ajunge la nas

  3. Nu mai vulgarizati o opera literara! Inteleg ca autoarea a dorit sa beneficieze de pe urma rezonantei unui nume de personaj rasunator cum este cel al doamnei Bovary, dar totusi… Personajul este mult prea complex ca sa-l banalizezi in felul asta.

  4. Dar nu e vorba de marea dragoste sau de cine stie ce opera literara.
    Cred ca Ruxandra a vrut sa scoata in evidenta un periculos defect: o tendinta spre masochism a femeilor si pudrarea ei din belsug cu un strat de idealism romantic.
    Ne incapatanam sa ii ignoram pe baietii linistiti, muncitori si cuminti si sa ii consideram pampalai pe cei cu inclinatii casnice, in schimb alergam si visam dupa cei smecherasi, tupeisti si cu lipici la belele.
    Ideea e ori ne trezim, ne facem o autoexaminare, vedem ce e in neregula si ne punem ordine in viata, ori o luam in freza ca nu meritam ceva mai bun.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.