Strada nimanui, ca o prostituata de care se plang toti

Un prieten care sta in Brasov si care a participat la toate editiile Let’s do it, Romania imi povestea ca, la doua zile dupa actiunea de curatare a unui teren din zona, trecand din intamplare, a observat ca aparusera 10 saci cu resturi de materiale de constructii.

In fata blocului in care locuiesc, avem o mica gradina. O splendoare, plina de trandafiri, margaritare si lalele pe care le ingrijeste in principal o vecina, mare iubitoare de natura. O face discret, dar cu pasiune. Gradina este traversata de o alee. La capatul aleii, se afla pubelele. Fiind singurul bloc de pe strada si, in plus, unul destul de micut, cu trei etaje, avem doar doua pubele, din acelea verzi, pe care le vedeti de obicei la case. O alta vecina prefera sa calce lalele atunci cand duce gunoiul. I s-a atras atentia, iar raspunsul a fost “Dar ce, sunt ale mele?”. Varsta: 35 de ani, un copil, middle management intr-o banca.

Citeste si:  Senzational. Exista optimism in patria superimunitatii

In fiecare zi, vad la semafoare cum oamenii prefera sa-si arunce chistoacele tigarilor pe geam in loc sa le puna in propriile scrumiere. Probabil condusi de acelasi rationament: strada nu le apartine. Locul acela nu e al lor.

Aici e si problema. Nu tinem la orasele noastre pentru ca nu simtim apartenenta la ele. Nu ne sunt dragi. Nu le respectam.

Cu toate astea, ne plangem adesea de ele. Atunci cand primaria nu repara gropile si ne distrugem masinile folosindu-le (bunurile noastre, asadar). Atunci cand sunt pline de fecale canine (cainii altora). Atunci cand Rosalul nu-si face treaba. Atunci cand trotuarele sunt pline de gheata si riscam sa ne rupem gatul.

Citeste si:  Cand parintii lui nu te vor...

Veti spune ca platim impozite si e firesc sa avem asteptari de la autoritati. Da. Dar eu la altceva ma refer: la sentimentul de apartanenta la o comunitate. La grija pentru spatiul care ne inconjoara si care nu costa nimic, doar putina atentie. Grija care ar trebui sa vina la fel de firesc ca cea pentru propriile bunuri.

De ce femeia-gospodina, cea care petrece trei ore aranjand ciucurii de la covor, nu manifesta aceeasi preocupare si pentru spatiul din afara usii propriului apartament? De ce omul care-si spala masina in fata blocului, lustruind-o obsesiv, lasa peturi in urma lui cand merge la gratar, iar cu ocazia urmatoarei excursii, se plange singur de starea deplorabila a spatiilor verzi? De ce tanara care dedica ore intregi ingrijirii propriului corp e indiferenta fata de “corpul cetatii”?

Citeste si:  Copiii problema - produsul parintilor inconstienti

Orasul ne este locuinta in aceeasi masura in care ne este si casa in care dormim si mancam. Ii respiram aerul si-i calcam strazile zilnic. Exista moda aceasta de a ne plange si a ridica din umeri. Mai ales in Bucuresti. Ne injuram zilnic urbea. O uram cu patima si spunem mereu “ca la noi la nimeni”. Uitand, cu ipocrizie, ca suntem noi insine parte a ei, o rotita intr-un angrenaj si ca nici noi nu ne facem treaba. Daca am iubi-o mai mult, am avea mai putine motive sa ne plangem. Suntem ca niste concubini care se agreseaza, iar apoi se plang ca nu mai sunt la fel de frumosi sau la fel de veseli ca-n prima zi.


5 Comentarii
  1. E clar o problema de educatie. Observ asta la copii. Daca ii spui de mic ce trebuie sa faca si insisti, isi formeaza un reflex. Asa cum cei lasati in voia domnului vor arunca, fara sa isi dea seama macar ce fac, ambalajele pe strada, ceilalti, tot fara sa realizeze, le vor arunca la cos. Sau, daca nu e cos, le vor duce acasa.
    Si mai e o problema. In multe localitati nu exista firme de salubritate care sa ridice gunoaiele. Si atunci, ce sa faci cu ele? Sa le arzi, pe cele care pot fi arse, poluezi mediul. Sa le arunci undeva mai in dos, tot poluezi, evident.
    Si totusi, lipsa noastra de educatie este principala cauza a rusinii de pe strazi si de pe marginea drumurilor.

  2. foarte frumos articolul, foarte real, in acelasi timp foarte trist. Asa e, Romania e formata din comunitatea sa, din oamenii sai, ei sunt cum sunt, nu ea insasi. Noi o stricam, noi ne batem joc de ea, e cum o facem noi sa arate. Exemplul \”doamnei\” de mai sus e unul din sute probabil. Nu stiu ce imi vine sa le fac celor pe care ii vad ca sunt asa, ma cuprinde o furie teribila si totusi n-am cum sa ii schimb. De ce traiesc ei pe pamantul asta, daca nu-l respecta? De ce se inmnultesc? De ce consuma resursele planetei degeaba? De ce, daca doar distrug, daca emana doar rau, negativ?

  3. bine ca mai scrie cineva si de spre curatenie, ordine, bun simt….. Alena si Alexandra au perfecta dreptate in ceea ce scriu, dar suntem potini cei carora NE PASA. Educatia e drept ca se face in cei 7 ani de acasa …. dar poate fi continuata de autorotati prin constrangere adica amenda… dar care trebuie facuta sistematic , iar cei care nu au bani sa munceasca in folosul comunitatii…. dar asta trebuie FACUTA. Eu am postat-o pe Facebook ca sa o vada tot mai multi si poate asa unii mai invata ceva, iar altii vor lua masuri de educare sub orice forma a senenilor NEPASATORI……

  4. Eu am lasat la cotul blocului, vara trecuta, in spatiul special amenajat de unde ridica cei de la salubritate \”gunoaiele voluminoase si speciale\” 3 saci cu diverse resturi de la amenajarea apartamentului.
    Cand m-am dus sa duc si sacul 4, cei 3 saci fusesera furati, iar tot gunoiul meu era rasturnat la radacina unui copac, pe un fel de spatiu verde 🙁

    Si da, nimeni nu mai simte apartenenta la oras, la comunitate. E o pacoste adusa cu ea de conceptul de aglomerare urbana.

    E sinonim cu: uite-o pe aia, vomita! Nasol! Si nimeni nu se duce sa o intrebe daca are nevoie de ajutor, daca vrea sa ii chemi o salvare sau daca vrea o gura de apa, sa se linisteasca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.