fbpx

Taximetristii, manelele si clujenii

Zice-se ca, in Cluj-Napoca, oras de multe ori perceput ca un bastion al civilizatiei intr-o tara profund “needucata”, primaria a interzis taximetristilor ascultarea de manele in timp ce-si exercita meseria. Aparent, ai zice ca a invins bunul gust. Pe langa interdictia de a asculta ce le pofteste inimioara, taximetristii trebuie sa evite consumul de seminte, abordarea unei vestimentatii indecente, precum si aruncatul de gunoaie pe geam. Atunci cand sunt prinsi in flagrant, primesc un punct de penalizare. Iar atunci cand acumuleaza trei puncte, le este suspendata licenta si nu-si mai pot practica meseria vreme de doi ani.

Cum ziceam, aparent. Altfel, masura e rizibila. Se stie ca, la putina vreme dupa revolutie si pana in zilele noastra, a izbucnit un asa-zis razboi impotriva manelelor. Manelele sunt percepute ca fiind apanajul unei paturi sociale needucate, sunt asociate cu incultura si cu lumea ce poarta un iz de interlopi. Toti le critica, multi insa le asculta. Conform presedintelui Basescu, 90% din populatie. Eu as zice ca, totusi, procentul este exagerat. Sau macar asa sper. Initial, televiziunile si-au tinut spatiile de emisie neintinate de asa orori muzicale. Ulterior, coborand in strada si in popor, vazand ca maneaua se vinde extraordinar de bine, si-au mandatat vedetele sa invite mustaciosi burtosi in emisiuni si sa-i puna sa se unduie in limite civilizate. Avem aici mai multe exemple, iar printre acestea sunt incluse “nume mari” in lumea tv: Teo Trandafir, Mihaela Radulescu s-au facut si ele frate cu manelistul, trecand – cu sfiala sau nu – pragurile superioare ale audientelor.

Citeste si:  Ce se da?

Inceputurile au fost timide, urmarile au fost spectaculoase. La inceput, cate o melodie rasarea pe ici pe colo. Apoi, pe nesimtite, revelioanele s-au transformat in programe exclusiv manelistice. Pe Antena, rasuna Guta. Muti pe Pro Tv si dai peste Vijelie. Si tot asa, topaind in ritm oriental de pe un post pe altul.

Au urmat apoi scandaluri legate de politicieni. Ca vezi doamne, noi, boborul, am fi crezut ca la obrazul fin acasa rasuna viori si piane wagneriene si nu “viata mea”. Cand colo, politicianul roman se simtea ca pestele in apa in triluri de manea, la nunti si botezuri, chefuri si chiolhane. Intr-un fel, asta ne-a bucurat, “uite, domne, astia se dau rafinati si educati, cand colo, sunt ca noi!”. Sunt convinsa ca, dupa imaginile cu parlamentari rubiconzi dand din toate cele pe “dusmanii ma dusmaneste”, cota acestora de popularitate a crescut in multe cercuri.

Manelizarea a depasit insa domeniul muzical. Avem si filme manelistice, iar “Poveste de cartier” este doar unul dintre ele. Exista seriale – care se bucura de mare succes – bazate pe viata idilica a unei etnii, pe care de altfel tot romanul verde se simte dator s-o urasca si careia i-ar ridica bucuros cetatenia.

Citeste si:  Cum ii spui ca l-ai inselat?

Si, cu toate acestea, masura luata de primaria clujeana mi se pare… rizibila. Nu poti interzice cuiva sa asculte ce ii place. Nu poti civiliza cu forta si nici nu ii poti transforma pe oameni dintr-odata in mari iubitori de clasici si de jazz. Ceea ce poti face este sa obligi taximetristul sa ceara acordul clientului. La fel cum acesta nu are voie sa fumeze cat ma transporta pe mine, la fel trebuie sa imi ceara acordul daca vrea sa asculte muzica. Muzica, in general. Orice fel de muzica. Nu doar manele. Nu este treaba autoritatilor sa se erijeze in educatori in materie de gusturi.
In plus, este greu de impus o limita. De ce doar manele si nu si Radio Zu, de pilda? Ale carui programe insulta inteligenta anumitor categorii de ascultatori.

Nu este cu nimic mai civilizat un individ care il asculta pe Salam cu volumul la maxim decat unul din ale carui boxe duduie Gotan Project. Da, unul este mai cultivat din punct de vedere muzical, dovedeste o mai buna educatie, insa asta nu-l face un cetatean model. Gusturile sunt o chestiune care ne priveste individual, gradul de civilizatie se masoara dupa cat de mult ii deranjam pe ceilalti prin exercitarea pasiunilor noastre. Cu alte cuvinte, autoritatile ar trebui sa puna altfel problema daca nu vor sa pice in ridicol.

Citeste si:  Atentie! Unele bloguri se tin in sertar!

Manelistii au reactionat deja in moduri inedite caracteristice. Jean de la Craiova s-a grabit sa prezica falimentul companiilor de taximetrie, mizand pe faptul ca suntem toti manelisti si nici morti nu vom mai pune piciorul intr-un taxi care nu ne furnizeaza doza zilnica de fericire manelistica, iar Gabi de la Oradea, mai razbunator din fire, le-a urat clujenilor sa aiba parte numai de heavy metal!

In plus, imi si imaginez o disputa intre autoritatea care vrea sa amendeze si reclamant:
– Nu era, domne, manea. Era muzica orientala.
– Era manea!
– Taci, domne, ca nu stii ce vorbesti, era indiana. Coloana sonora din “Doi gradinari si o floare!”.

In urma contestatiei depuse de taximetrist, s-ar apela la analiza unui muzicolog sau la un specialist care sa faca o expertiza.
In ceea ce priveste interdictia de a arunca gunoaie pe geam, scuzati ca intreb, dar asta nu e valabila pentru toti participantii la trafic? M-as bucura sa vad incasandu-se amenzi de la oricine considera ca trebuie mentinuta curatenia numai in suv-ul si in curtea personala si ca restul orasului e groapa sa de gunoi privata, nu numai de la taximetristi.

Voi ce parere aveti despre o astfel de masura? V-ar placea sa o imprumute si orasul in care locuiti?

16 Comentarii
  1. Intr-adevar nu e ok sa impui cuiva ce muzica sa asculte. In ceea ce priveste parerea clientului, nu am intalnit prea multi taximetristi care sa o ceara. Nu imi plac manelele si chiar ma deranjeaza acest gen de muzica, dar cred ca o masura suficienta ar fi sa interzica muzica tare. Taximestristii n sunt marea problema, sistemele de ultima generatie probate pe nervii nostri zilnic sunt problema. Ar trebui educati majoritatea conducatorilor, ceea ce nu prea cred ca o sa se intample. Nici cu amenintarea amenzilor nu rea cred ca o sa dea roade aceasta masura.

  2. heavy metal!!! SUPER!! oricum, am avea mult pana sa ajungem acolo!

    dar, lasand bascalia la o parte, trebuie spus ca – de gustibus non disputandum. asta este. eu una urasca manelele din strafundul sufletului meu. dar nu le pot impune multora sa asculte ce-mi place mie. eu am facut o scoala de muzica, deci muzica clasica – scuzati acceptata cacofonie – imi place foarte mult, mai ales ca educatia a fost trecuta la mine in familie din generatie in generatie. bunicelor mele, de exemplu, nici populara nu le place. si metal-ul imi place. chiar si populara o accept, dar nu manelele!

    totusi, fiecare asculta ce-i place, atat timp cat nu-i deranjeaza pe cei din jurul sau. e o chestie de un simt elementar!

  3. Avem 2 chestiuni: manele si taximetristii.
    Intotdeauna cand un taximetrist asculta manele si l-am rugat sa schimbe, a schimbat imediat. Deci in privinta aceasta, nu am ce spune.

    Insa in ceea ce-i priveste strict pe taximetristi… ei bine, cred ca le mai trebuie o doza de civilizatie. De la cum se imbraca pana la (mai ales) cum sofeaza.
    As prefera sa ascult manele decat sa mai merg cu un taximetrist caruia sa ii spun ca daca mai depaseste coloana si mai merge cu 80 la ora prin oras, cu inima mea suspendata de emotie ca o sa facem accident… il spun….. OPC-ului? Firmei la care lucreaza? Cui il spun ???

  4. oameni ciudati! din cate tinem minte cu totii, Romania este democratie. fiecare asculta ce muzica vrea! E un prost cel care crede ca poate stabili pentru ceilalti ce muzica sa asculte, la ce filme sa se uite etc. Daca a zis un destept ca manelele sun ascultate de inculti, va grabiti toti sa pareti destepti? :)))))) cum ar fi sa trece toi pe rock atunci? sa ne lasam plete, sa stam cu bocanci vara, sa ne spalam o data pe saptamana (maxim) si sa ne scuturam paul prin baruri mizere? 🙂 ai ghicit, imi plac manelele. dar respect si gusturile tale, kiar daca porti bocanci vara. respect.

  5. @ Calin: omule, mai pune-te si tu la curent. Ca imaginea aia pe care o ai tu despre rockeri e de mult fumata. Ascult rock si-ti garantez ca nici nu port bocanci vara, nici nespalata nu sunt si nici nu-mi scutur pletele.

    Si da, fiecare e liber sa asculte ce vrea atata timp cat nu-i deranjeaza pe altii. Si la el acasa. Fii sigur ca daca urc in taxiul tau si asculti manele o sa te rog sa opresti muzica. Pentru ca sunt client si am dreptul asta, de a merge in conditii civilizate. Or versurile alea cu \”curvele\” si cu dusmanii ma jignesc.

  6. @ Calin:
    Daca esti roker nu inseamna ca stai cu bocanc vara in picioare, nici ca te speli o data pe saptamana.
    Nu am vazut in viata mea un roker nespalat, dar daca faci sondaj de opinie intre manelisti….. s-ar putea sa ai o mare, foarte mare surpriza!!!!! A, apropos, ai si tu un parfum acasa? Cam puti…. nu neaparat a nespalare!
    Apropos, te si doare?

  7. Vesnicul razboi \”manele-antimanele\”… Eu sunt un om caruia ii place orice gen de muzica atata timp, cat acea muzica ma incanta, ma face sa fredonez, sa ma simt bine sa uit de necazuri, ma inveseleste sau ma face sa plang, imi provoaca sentimentele.
    Ascult cu placere muzica simfonica, opera, opereta,haus, rock(nu suport metalika), ascult si manele dar cand sunt alea cu \”dolareii si curvele, sau femeia e perversa\” schimb pe altceva, pentru ca de ce sa nu recunoastem ritmurile muzicii de manele sunt foarte incitante , cum spunea cineva \”te ridica de pe scaun\”, … de ce sa nu recunoastem ca sunt si manele frumoase atat ca linie melodica cat si ca text, ca Adrian Minune sau cum l-o fi chemand, are o melodie \”Numele tau\”(http://www.youtube.com/watch?v=qN75YYtVIno)care e greceasca (plagiata spun unii http://www.youtube.com/watch?v=m04NjixwhUs), dar atat melodia oriiginala cat si copia sunt superbe. Are si Guta sau fiica lui unele melodii frumoase, Florin Peste a si era sa uit de \”Trupa lui Peste\” cu Alex de la Orastie si altii care canta muzica tiganeasca populara si manele, i-am descoperit in toamna trecuta si imi place foarte mult muzica lor. A cataloga manelele toate ca fiind de subcultura e la fel de gresit cu a-i cataloga pe tigani hoti. Eu personal cunosc multi tigani care muncesc, traiesc la fel ca noi cei multi si-si vad de treaba, ca ma enerveaza ceilalti care fac prostii e la fel de adevarat.
    Am pus din curiozitate manele unei persoane din Germania, care n-are habar de muzica noastra si a spus ca sunt super! Desigur nu stia ca ele sunt majoritatea facute pe melodii orientale sau tiganesti, dar nu numai; nu stia ca la noi sunt considerate ca \”muzica de subcultura\”. Uitasem sa spun ca mie imi place mult si muzica populara, romantele, muzica usoara, pop, dance, club. Ascult cu patima Whitesnake, Evanescence,Adi Minune, Lautarii din Clejani, Monica Anghel, Paula Seling, Cargo(Ploaia), Voltaj, Compact,(nu-mi place Iris),Irina Loghin, etc. Ce nu inteleg eu de ce trebuie sa vina mereu cineva sa-mi spuna ce sa ascult, ce filme sa vizionez, pe ce muzica sa dansez, etc,… parca si-au dat viata niste oameni in decembrie \’89 ca asta sa nu se mai intample, sau nu? Dar cu volumul sunt de acord, ca daca te deranjeaza muzica mea, ma rogi s-o dau incet sau sa ascult in casti.
    Sunt Clujeanca si in 90% din cazuri taximetristii sunt ok, am intalnit insa si badarani, sau oameni care miroseau a hoit, sau mi-au vorbit urat. Sa nu uitam ca marea majoritate sunt oameni necajiti care avand o masina si ramanand fara loc de munca asta au gasit de facut. Nu sunt profesionisti, sunt amatori. Apoi sa nu uitam ca poate si noi clientii ii aducem de multe ori la disperare cu fitele noastre de clienti(stapani peste toate).RESPECT.
    Dai si primesti respect! E atat de simplu!
    M-au mai intrebat daca e ok muzica, cei mai multi taximetristi pe care i-am intalnit ascultau Radio romantic (eu am 45 asa ca pt. mine e super). Va doresc o zi buna, sper ca nu v-am innebunit, respect si toleranta, ascultam fiecare ce ne place ca asa e mai bine!
    Si nu e frumos sa-i \”murdaresti\” cu noroi nici pe rockeri si nici pe manelisti. Ce-ar fi daca am fi toti egali? Apoi sa nu uitam ca in toate grupurile (etnice sau de ascultatori al unui anumit gen de muzica, etc) sunt golani, care ne fac de rusine, dar asta nu inseamna ca toti ceilalti sunt la fel. O zi superba tuturor!
    Nu avem dreptul sa-i judecam pe ceilalti doar pentru ca nu sunt ca noi!

  8. ca de obicei, dam zilnic dovezi ca suntem un popor de tigani prosti… buna lege le-a mai venit lor in minte sa faca. adica nu ma obliga sa respect pe celalalt, nu ii obliga pe taximetristi sa-si respecte clientul, ci sa asculte alta muzica, fie ca vor sau nu. foarte inteligent! ca mai toate legile promulgate pe la noi!

  9. Am intalnit odata un taximetrist care a oprit in fata mea cu un client la capatul cursei….in taxi se auzeau manelele la maxim…am uract in taxi pt ca era singurul din zona la acea ora tarzie si ii cer sa ma duca la adresa dorita.si taximetristul se uita la mine si imi spune: \”te rog sa ma scuzi pt muzica de mai devreme dar vreau sa-mi multumesc clientii si pun ce muzica vor.Te deranjeaza daca pun un cd?\” Si-i zic ca nu.Si baga Metallica!!!!!!Nu-mi venea a crede!Foarte tare! Maneaua sucks!
    Pe mine nu m-ar fi interesat ce vroia clientul…as asculta ce imi place MIE in masina MEA…nu mi-as spurca-o cu manele :)))))

  10. Si cat despre ce a zis acel Calin…
    Rockerii se ingrijesc ft mult si nu-s niste nespalati, draga incultule 😉 Parul lung nu iti pune eticheta de \”nespalat\” 😉 Mai bine v-ati uita in \”gradina\” voastra.Ma bucur ca ne \”respecti\” gusturile…..se vede cat le respecti si cat ne respecti pe noi ca oameni. Nu te astepta sa ti le respectam si noi pe ale tale…Mai spuneti, voi , manelistilor ca venim peste voi si ca nu va lasam in pace (cum am mai tot auzit), afla ca nu e deloc asa…Voi faceti asta, voi cautati scandal de fiecare data….suntem prea indulgenti cu voi ca veniti in baruri de \”roacheri\” sa faceti pe desteptii. Vedeti-va de lumea voastra 😉 ca in afara de bani, femei, bautura si cat de \”tari\” sunteti voi, nu suntenti in stare sa va laudati cu nimic altceva…asta in caz ca le aveti si p-astea :)))

  11. Chiar aseara am mers cu un taxi in care canta muzica populara. Nu imi plac nici manele dar nici muzica populara, dar cred ca atata vreme cat muzica respectiva nu are versuri ostentative sau nu e data prea tare, nu e o problema. Cred ca taximetristul poate sa asculte ce muzica vrea el, in afara de cazul in care clientul cere special oprirea muzicii.

    Cand merg cu masina mea imi pun muzica care imi place mie, cand merg cu taxi sau autobuz, imi pot pune linistita castile in urechi.

    Si apropo de autobuz, oare acolo nu ar trebui interzise manele?

  12. Cand iti faci masina taxi, nu prea mai e masina ta. Clientul iti plateste cursa, nu ii faci tu, taximetrist, o favoare. De-asta nu prea mai merge faza cu \”masina mea, ascult ce am chef\”.

  13. Buna. Si eu locuiesc in Cj, deja de vreo 3 ani, si de vreun an s-a aplicat si legea anitmanele in taxiuri. Pana acum, cei mai multi taximetristi cu care am mers (nu doar in Cj) te intrebau daca te deranjeaza muzica, dar parca uneori ii lasai in pace, pt ca nu voiai sa fi considerat intzepat daca \”nu iti plac manelele\”. Asa ca aceasta masura luata de consiliul local mi se pare cel putin binevenita. De altfel, din cate stiu, legea stipuleaza si faptul ca nu se poate asculta heavy metal in taxi. Deci oarecum, situatia este echilibrata. De asemenea stiu ca, in orice masina(nu doar taxi) muzica nu se poate asculta la volum f mare. Daca te prinde te amendeaza. Deci pana la urma, calatoria cu taxiul se face intr-un mediu placut, neutru.
    Ah! si tin sa-l asigur pe domnul Jean de la Craiova ca nicio firma de taxiuri din Cj nu a dat \”inca\” faliment datorita revoltei manelistilor impotriva taximestristilor antimanele.

  14. E bine ca la revolutie au murit niste prosti pt… libertate! Abia astept renasterea Cantarii Romaniei, ca un bun agent de uniformizare a culturii si aliniere a ei la niste \”standarde superioare\” impuse de clasa politica.

Lasă un răspuns la dana Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.