Aflu azi cu o surprindere de-a dreptul otv-ista ca varsta optima pentru a incepe sa-mi injectez botox in fata este 30 de ani. Recunosc, pe la 18 ani, cand ma gandeam la varsta cu 3 in fata, aveam impresia ca va fi o perioada teribil de plicticoasa, cand practic voi fi fiind scoasa din circuit. Ce fel de circuit? Oricare. Intre pustoaica de atunci si oamenii de 30 de ani, se casca un hau imens. Cu ce sa-l umplu? Puntile erau inimaginabile. Nu credeam ca eu, cea de atunci, si eu, cea de acum, vom avea ceva sa ne spunem. Ei bine, total previzibil, m-am inselat. In destul de multe aspecte, seman cu cea de atunci. In altele, nu. Am, in mare, insa, aceiasi piloni. Aceeasi baza pe care mi-am cladit personalitatea. Aceeasi credinta in bine, in drepturi egale, acelasi soi de idealism care ma face uneori sa “musc praful”, cum zice cantecul, cu contuzii atunci cand dau cu capul de prag. Si aceeasi intransigenta cam cruda, cam nedreapta, degraba sfasietoare pe alocuri.
Totusi, nici in cele mai negre scenarii ale mele nu mi-am imaginat ca la 30 de ani ma va preocupa… botoxul. Si mai mult, ca societatea ma va indemna prin branciuri si suturi bine tintite spre seringa cu pricina.
Am citit azi un articol de tip advertorial pentru aceasta interventie la o anumita clinica din Bucuresti. Ceea ce eu credeam ca este o interventie pentru cazuri disperate trece in cotidian si imi este recomandata cu aceeasi nonsalanta cu care as fi trimisa la… epilat. Mai mult, se pare ca trebuie sa ne grabim, pentru ca botoxul – despre care nu stiam mare lucru, cu exceptia aspectului excesiv si mutilant la unele vedete – trebuie aplicat preventiv! El nu umple, ca acidul hialuronic, ni se spunea in respectivul material. Deci, daca ai deja riduri vizibile atunci cand nu razi sau te strambi sau traiesti in general, ai face bine sa pui mana pe telefon si sa-ti faci o rezervare.
Ridul ca boala.
Ce e in neregula in tabloul asta in care cineva incearca sa ma convinga de faptul ca doar dintr-o crasa neglijenta si dintr-o stima de sine extrem de scazuta voi ajunge nebotoxata? Mi se induce ideea unei nevoi pe care n-o am. Apoi, mi se ofera falsul tratament la o necesitate inventata. Nu e splendid?
Obsesia tineretii vesnice.
Si contrafacute, as adauga eu. Nu intentionez sa musc momeala asta. Nu vreau sa ma las tarata in cercul asta vicios din care voi iesi cu fata amortita, impanata ca o pulpa de miel cu catei de usturoi. Asta nu e tinerete. Piersica in care ai turnat chimicale ca sa reziste mai mult timp pe raft, dupa ce a calatorit o luna din Chile pana aici, nu este o trufanda, nu este tanara. Este doar un cadavru mumificat inainte de deces. De fiecare data cand misc fata, cand am mimica, cand sunt expresiva, se “consuma” molecule din pretioasa toxina. Din acest motiv, interventia trebuie repetata la cateva luni. Viata mananca din materialul mumifiant. Organismul respinge corpul strain.
Haideti s-o spunem in cor si sa ne obisnuim cu gandul: facem riduri.
Da. Asta e cursul existentei. Astea sunt legile. Facem riduri, traim si murim. Acceptam asta odata? Sau suntem ridicole in continuare si ne imaginam ca e preferabil sa semanam cu niste pisici decat sa aratam a ceea ce suntem: femei de 30 de ani? Si s-o recunoastem: nu e cel mai rau lucru din lume sa fii femeie de 30 de ani.
Acum cateva saptamani, chiar de 8 martie, o revista de femei isi premia cititoarele (numai una-i norocoasa, fireste) cu un implant de silicoane. Poate sunt eu de moda veche sau poate nu ma tenteaza deloc cursa asta nebuneasca, in care se-nscriu majoritatea, desi premiul e blestem, dar nu e asta cea mai mare insulta? Te face o operatie si niste saculeti mai femeie decat esti deja? Feminitatea sta in marimea cupei?
Nu sunt atat de naiva incat sa cred ca sucesti gaturi pe strada cu frumusetea interioara. Dar nici indeajuns de prost educata incat sa nu vad ce este botoxarea sau siliconarea: un soi de manelizare a corpului femeii. O reducere la statutul de masinarie, in care expresivitatea este inlocuita de imobilitatea pe care ne-o da o toxina. O preluare a unui rol intr-un film prost si ieftin. Resping mumificarea. Bine ati venit, riduri. Bine v-am regasit, sani vii.
in general, fiind o societate de consum, ni se induc nevoi pe care nu le avem. asa se imbogatesc unii peste masura si saracesc altii. consumam, cumparam tot ce nu avem nevoie. Smartphone, cate unul pe an, desi oricum in afara de telefoane si smsuri altceva nu prea dam. Da, avem si acces la internet, dar nu e ca si cum asta ne-ar lipsi pentru ca suntem permanent in prezenta unui calculator acasa, la serviciu; masini, toti avem acum masini; spart banii prin cafenele unde o apa la 0.33 e 7 lei; cumparat tot felul de haine de proasta calitate, identice, dar multe si etc, exemplele sunt multe. societate de consum.
Felicitari, mi-a placut foarte mult articolul! Nimeni nu moare de dragul ridurilor, dar ele sunt firesti. Mereu m-am intrebat de ce se agita atat de mult oamenii si in special femeile in legatura cu asta? Poti imbatrani frumos si daca ai riduri. Mama mea e o femeie speciala care m-a invatat ca felul in care arati e o forma de respect fata de propria persoana. Sa arati bine nu presupune silicoane si botox, presupune sa te ingrijesti si sa-ti pastrezi feminitatea si naturaletea. Obsesia femeilor de arata perfect este indusa si alimentata de societate. O femeie este mult mai mult decat un corp sculptat si o fata neteda, machiata perfect. Se pune prea mult accent pe superficial si prea putin pe esenta!
Da, Alexandra, asa e, suntem o societate de consum.
Dar inca nu ma obisnuiesc cu gandul ca trebuie sa ma \”upgradez\” ca si cum as fi softul de pe iphone.
Dani: multumesc.
Grija e fireasca, reducerea la statutul de obiect, nu.
Frumos articolul; si eu la 26 de ani ma enervez mereu cand aud pina si femeile cand imi zic \”deja nu mai esti asa de tanara si da, uite ti se vad deja ridurile!!!!\” Ce se intampla cu lumea asta?Hai sa ne ascundem si ca avem nevoie de aer!Este perfect normal sa ai riduri si sa imbatranesti!Cei pentru care contezi si la care ar trebui sa te raportezi (generatia ta) imbatraneste odata cu tine!!!Cine ar vrea sa fie forever young si sa vada cum toti cei dragi din jur dispar???S-a ajuns prea departe..
Nici eu nu vreau sa fiu mumie, imi plac tratamentele cosmetice dar nu interventiile chirurgicale, de care am avut parte la viata mea destul din motive medicale. Nu ma sperie ridurile asa ca nu le vad rostul si ma simt la 30 de ani, superba, implinita, fericita asa cum sunt.