Totul e misto

Suntem foarte politicosi. Zambim atunci cand trebuie, nu facem gesturi necuvenite, avem grija sa nu ni se vada lenjeria atunci cand ne aplecam. E normal, doar nu traim in jungla si nici nu ne castigam painea cu nurii. Strangem maini, nici prea tare, nici prea incet, sa nu parem nici predispusi la atitudini dictatoriala, dar nici niste molai fara personalitate. Folosim des „da, multumesc”, „nu, multumesc”, „este ok asa”, „perfect, in regula”, „a fost misto”. Ne place cam orice si nu suntem nazurosi. Mandri de noi, ne simtim integrati, adaptati, functionali din punct de vedere social.

In general, cam totul este, vorba francezului, „comme ci, comme ça”.

Incercam sa ne pastram dispozitiile si umorile in doze moderate. Nici prea cald, nici prea rece. Daca e prea cald, riscam sa parem neexperimentati, neumblati, proaspeti, naivi si, nu in ultima instanta, cam tonti. Daca e prea „rece”, ceilalti vor dori sa ne incalzeasca si se va crea un contrast nedorit si neplacut intre noi si ei. Sau dam impresia de „incomozi”, de „depresivi”. Or, ceea ce ne dorim, mai presus de orice, este sa eliminam stridentele. De aceea, masura potrivita e cea mai buna si cu ea operam in fiecare zi. Nici veseli, nici tristi. Ci asa cum e cel mai bine: sanatosi. Urmand aceste tonalitati, nu vom da gres: societatea ne va inghiti si ne va digera, nu riscam sa fim eliminati ca un corp strain sau, ce stiu eu, chiar daunator.

Citeste si:  WTF - Pot sa cumpar o vocala?

Imi intreb prietenii „Cum a fost la ski? La film? In vacanta? La chef?” si raspunsul este inevitabil „Misto”. Vocabularul cu care acordam calificative lucrurilor din viata noastra este unul extrem de saracacios, bag seama. Sa insemne asta ca si vietile noastre sunt la fel? Lexicul fad sa se traduca el intr-o viata searbada sau viceversa? Care e ordinea: cuvantul si apoi ontologicul sau invers?

Mi-e teama ca omniprezentul „misto” incepe sa insemne multe si in acelasi timp nimic prin indelungata lui folosire in contexte dintre cele mai diverse: la fel de bine poate sa insemne „m-am plictisit de moarte”, „a fost asa si asa”, „a fost ok”, „nimic extraordinar”, „a fost dragut„. In plus, conteaza mult intonatia cu care e rostit, insa sincera sa fiu de multa vreme n-am mai pus patos atunci cand am zis ca ceva „e misto”.

Citeste si:  Este moral sa obligi un barbat sa fie tata?

Mai grav e ca si relatiile incep sa fie „misto” si fericirea e tot „o chestie misto”. Incep sa simt in gura acreala surogatului care te invadeaza dupa ce dulcele a plecat. Atunci cand ai trait o vreme printre lucruri fabuloase, extraordinare, nu te mai multumeste acel „misto”. Insa nu e vorba numai de asta. E vorba de modul in care ne ascundem nemultumirile in spatele unui cuvant menit sa opreasca interogari viitoare. „Misto” nu deschide nimic, ci doar inchide o usa dupa el. E ultimul tren, e punctul final.

Citesc conversatii de demult si sunt uimita de cantitatea de informatii pe care oamenii pareau sa o schimbe. Stiau mai putine, poate, decat noi, dar reuseau sa transmita atat de multe. Noi stim multe si nu spunem mai nimic. Nu e paradoxal? Conversatiile erau spumoase si, dincolo de jocurile de cuvinte care erau odinioara la mare pret, oamenii spuneau lucruri, iar frazele lor aveau continut.

Un alt paradox il constituie faptul ca regulile s-au tot relaxat pana cand au ajuns aproape inexistente. In principiu, in zilele noastre, dupa formula de salut, poti spune cam orice iti trece prin cap. Cu toata aceasta atmosfera conversationala relaxata, avand libertati de nebanuit, tot nu spunem nimic.

Citeste si:  Haina de blana : intre putere si influenta

Nu stiu daca ati observat cati oameni plictisiti zac prin baruri si cafenele. Daca nu se consuma ceva alcool (care se pare ca ne dezvolta ceea ce as numi creativitate sociala, dincolo de „slabirea” zavoarelor puse de inhibitii), oamenii, dupa ce se intalnesc, au un schimb de replici. Ei, la inceput, lucrurile par sa mearga. Se dau si se ofera informatii. Se petrece un schimb. Exista ceva animat, care se leaga acolo langa o ceasca de cafea aburinda si bulele de prin pahare. Apoi, organismul asta al conversatiei incepe sa se tarasca, sa se inmoaie si brusc, frecventa lui „misto” creste. „Cum e noua prietena a lui X?” – „Misto”. „Dar mama ta?” – „Misto. Si face si o zacusca misto.” – „Foarte misto.”

Fac un pariu cu mine insami: nu voi mai folosi „misto” timp de o saptamana. Nu radeti, incercati si voi daca va ganditi ca e asa usor. In locul lui, voi incerca sa folosesc cuvinte cu substanta, care chiar spun ceva celuilalt, cuvinte mai sincere si care sa transmita o stare, nu doar lehamitea de a gandi si a evalua ceva. „Misto” e ipocrizia suprema.


6 Comentarii
  1. Uite, sunt alaturi de tine si vreme de o saptamana nu o sa mai spun \”misto\” si plusez si cu \”naspa\”
    Ce e \”naspa\” asta? Fratele naspa al lui Misto!
    Ei, ia sa plece familionul asta al lor de la mine din vocabular?
    Am: dragut, simpatic, frumos, excelent plus fraze intregi.
    Am urat, antipatic, odios, execrabil pentru fratele lui!
    Multumesc de exervicitiu!
    Hai sa REinvatam sa vorbim!!!

  2. nici mie nu-mi place cuvantul \”misto\”, iar \”naspa\”…e deja si mai arhi utilizat, mai ales cand il mai vad scris si sub forma \”naJpa\”, simt ca retina mea o va lua razna. ma alatur si eu exercitiului tau!

  3. asa e, nimic din ce spun oamenii nu mai are substanta. in familiile lor poate nu se comunica, nu sunt in stare sa mai spun nimic interesant, sa-si exprime sentimentele. eu nu am fost crescuta asa…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.