fbpx

Traume din copilarie: Puiul. Stiti cu totii care pui

Cand eram in clasa a cincea, acum 180 de ani, nu aparusera inca manualele alternative. Putine texte literare mi-au ramas in cap din acel an, dar „Puiul” nu-l voi uita niciodata. Profesoara de limba romana ne-a explicat morala povestirii, de altfel, una la fel de subtila ca un topor aplicat in moalele capului de catre un halterofil. Daca nu ne ascultam parintii, riscam lucruri ingrozitoare. Sandi, sa asculti de mamica!. La ceva timp dupa aceea, TVR incepuse sa difuzeze serialul animat „Sandy Belle” pe care il urmaream cu religiozitate. Asta abia dupa ce m-am convins ca Sandi si Sandy nu aveau nicio legatura. Sandy Belle era vesela, hotarata, curajoasa si, desi explorarea lumii din jur nu era lipsita de riscuri, pana la urma, experientele ei erau unele benefice.

De ce mi-a ramas „Puiul” gravat adanc in minte? Pentru ca povestea aia mi-a smuls cam la fel de multe lacrimi ca „Fram, ursul polar”. Insa, spre deosebire de povestirea lui Cezar Petrescu, cea a lui Alexandru Bratescu-Voinesti mi s-a parut stupida. Sigur, nu exista atunci in vocabularul si mentalul meu notiunea asta. Dar exista ceva inexplicabil pentru mine, ceva care ma revolta: cum a fost posibil ca prepelita sa plece fara puiul ranit? Cum a fost posibil sa-l abandoneze in frigul iernii? Ce fel de mama e aceea? Chiar daca pricepeam, cumva, ca prepelita a fost fortata sa faca o alegere la fel de imposibila precum cea a Sophiei (probabil ati vazut Sophie’s Choice, superbul film cu Meryl Streep interpretand rolul unei evreice puse la un moment dat sa desemneze, dintre cei doi copii ai ei, un supravietuitor in pragul unui lagar nazist), tot mi-era greu sa accept. Pe langa morala principala, stridenta si celui mai neexersat ochi, exista o concluzie secundara: unele mame isi abandoneaza copiii. In anumite situatii si contexte. Iar concluzia asta mi-a dat atatea tarcoale incat a ajuns s-o domine pe cealalta, cea „oficiala”.

Citeste si:  Iubeste-ti rudele aproapelui ca pe tine insuti

Puteti rade, dar „Puiul” m-a marcat si n-am fost singura. Cand am mai crescut, am putut aprecia si valoarea literara tinzand spre 0 a textului respectiv. Probabil autorii manualelor au selectat acel text numai pentru „valoarea moralizatoare”. Speram ca, intre timp, odata cu explozia manualelor alternative, „Puiul” sa fi ramas ingropat undeva, cazut in desuetitudine.

Citeste si:  Incepator in campul muncii

Ei bine, m-am inselat. Azi cineva mi-a trimis articolul lui Mircea Vasilescu din Adevarul, pe care il puteti citi aici. Puiul a rezistat si a ingrozit si alti copii dupa mine. Partea buna e ca cineva militeaza pentru scoaterea lui.

Nu cred intr-o atitudine hiperprotectoare pentru copii. Asta ca sa ne intelegem din capul locului. Nu cred ca povestile pe care li le spunem trebuie toate rescrise in limbaj corect politic. Nu cred ca trebuie inveliti intr-un cocon roz-bleu-vernil, etanseizati la ideea de moarte si boala. Dar nici in texte in care morala are un ambalaj atat de stupid, in care tendinta moralizatoare e una seaca si redata indoielnic din punct de vedere psiho-pedagogic nu cred, iar singura „valoare” subliniata e cea punitiva. Puiul nu intelege ce i se cere, dar trebuie sa se supuna. Pedeapsa nesupunerii e moartea. Scurt si (ne)cuprinzator.

Citeste si:  Marea dragoste la mare egal SEX?

Imi veti spune „da, dar capra cu trei iezi?”, „Da, dar capetele iezilor ranjind la fereastra?”, „Si razbunarea caprei?”, „Da, dar fetita cu chibrituri moarta de Craciun?”, „Da, dar zmeul decapitat?”. Sincer, nu am un raspuns. Nu stiu ce e de facut cu ele. Dar parca niciuna dintre ele nu ataca o legatura atat de intima – pilon al existentei pentru copil –precum cea materna.

17 Comentarii
  1. Nici eu n-am priceput neam cum sa isi lase mama puiul acolo!!!
    Nu am inteles nici explicatia ca trebuia sa plece cu ceilalti.

    Nu nene, n-am inteles, NEAM, cum de a lasat puiul acolo.
    Sa-i trimita pe ceilalti cu alta pasare! Sa stea sa-l ingrijeasca!!!

    CUM SA MA PARASEASCA MAMA???

    Daca e pe undeva vreo petitie in acest sens, semnez cu 10000 de maini!!

  2. Da, doamne cat m-a marcat Puiul… si fetita cu chibrituri, si altele, dar Puiul a fost traumatizant….
    Credeam ca nu mai trebuie sa asculte povestea si alti copii.. Eu am auzit povestea la gradinita, si nu reuseam sa ma opresc din plans si in plus am mai fost si certata de educatoare pentru asta…

  3. Si pentru mine \”Puiul\” a fost ceva traumatizant- am plans de a sarit camasa de pe mine … Mereu ma intreb de ce trebuie sa se studieze …

  4. Toate astea se studiaza inca. Ba pe la romana, daca scapi de ele acolo le intalnesti pe la nu stiu ce literatura pentru copii sau lectura. Fetita cu chibriturile l-a socat pe fiu-meu. Nici nu a vrut sa o povesteasca. Ba mai aveau si o sarcina de lucru sa spuna ce drepturi ale copilului au fost incalcate. Aici mai merge, mai emiti ipoteze cine ar trebui sa faca puscarie, dar cu puiul ala…

  5. Alena, e totusi un aspect pozitiv faptul ca le coreleaza cu idei ceva mai actuale. Ma refer la partea cu drepturile copilului.

    Din Puiul insa nu-mi dau seama cam ce ar putea scoate…

    …, Ana: bine ati venit in club! 🙂

  6. cata aroganta!!!!!!!! si eu imi aduc aminte ca ma speria personajul reginei din alice in tara minunilor cand spunea \”sa i se taie capul\”,dar nu am ramas traumatizata.am fost,in schimb,traumatizata de problemele avute in familie alaturi de un tata alcoolic,asa ca lasati vrajeala asta cu \”vai ce speriati sunt copiii de lecturile din manuale\” si mai bine aveti grija la lucrurile care conteaza.

  7. Carmen: aroganta?

    N-a spus nimeni ca aici incep si se termina problemele copiilor… Ba chiar, cred eu, am incercat sa tratez a la legere tema…

    Imi pare rau daca te-ai simtit ofensata.

  8. @carmen
    uite ca pentru mine acesta este unul din lucrurile care conteaza….
    nu vreau ca baiatul meu sa \”studieze\”, printre altele, Puiul. Incerc pe cat posibil sa-l educ asa cum trebuie si sa-i inspir valori, dar lectura asta mi se pare absurda.
    da, eu nu am avut un tata alcoolic, am crescut intr-un mediu destul de bun, pe cat se poate, si da, pe mine m-a traumatizat Puiul. Durerea pe care am simtit-o atunci, a fost groaznica, si eram doar un copil de gradinita. Chipul \”educatoarei\” care imi zicea \”dar ce ai draga de plangi?\” cu un zambet stupid… Da, pe mine m-a traumatizat Puiul si eu nu vreau sa i se spuna copilului meu \”povestea\” asta. Va invata si altfel lucrurile care trebuie sa le invete. Nu trebuie sa i se spuna ca o mama trebuie sa aleaga sa-si paraseasca copilul, iar acesta sa moara inghetat, doar pentru ca nu a ascultat. E pur si simplu revoltator.

  9. Imi aduc si eu aminte ca am plans dupa ce am citit(la capitolul \”lecturi suplimentare\”) povestea. Ba, mai mult, invatatoarea ne-a pus sa invatam si un cantec pe aceasta tema si mi-l amintesc si acum pe colegul meu care s-a abtinut cat s-a abtinut, dar pana la urma, a izbucnit in hohote si intrebat de ce plange, a raspuns printre sughituri: \”Da\’ mi-e mila de puisor!!!

  10. Mda… ai dreptate Irina, si eu imi amintesc cu precizie povestirea, dar stiu c-am si luat o nota buna in teza pt ea, am inteles-o perfect si din prisma trecerii inexorabile a timpului, s-au succedat anotimpurile, puiul a crescut frumos DAAAR, n-a ascultat de mama lui – ceea ce i-a adus numai prejudicii…, totusi mi-a placut firul narativ, nu mi s-a parut chiar atat de \”traumatizant\”, sa fim seriosi… eu am plans la \”Caprioara\” lui Emil Garleanu, la \”Mari sub pustiuri\” de D.R.Popescu (si aici eroul principal masculin moare intr-un mod stupid, impuscat de un neamt, desi se-ascunsese intr-o sperietoare)…. repet: intotdeauna experientele dramatice au impresionat mai mult decat o pot face niste povesti simple, clare si dulcege, unde finalul este previzibil!

  11. Ti-ai si gasit cand sa vorbesti de supunere.Se vede ca nu ai copii.Mai priveste si tu in jur si ai sa vezi copii fumand,chiulind de la scoala,alcoolici sau si mai grav -drogati.Nu cred ca-i un lucru rau sa asculti de mama in societatea asta daca privesti ce alternative iti ofera faptul de a nu o asculta.

  12. Perfect de acord cu iacsa!!! Nu e nimic rau in a-ti asculta parintii, ei sunt intotdeauna bine intentionati – isi iubesc copiii, fara rezerve, fac totul pt ei – iar reciproca nu-i mereu valabila!!

  13. Iacsa si Lonely: obiectiile mele erau vis-a-vis de un text si de valoarea lui. Dar, daca tot ati adus vorba, nu cred ca e suficient sa comanzi copiilor \”nu face asta!\”. E ceva mai complicat de atat. De altfel, asa cum se vede adesea, parintii-politisti esueaza de multe ori in educatia copiilor.

  14. Pe mine m-a impresionat intr-atat incat am rescris finalul :)). Cand l-am prezentat in fata clasei, diriga mi-a zambit, mi-a zis ca finalul era prea copilaros ( asta pentru ca o implicasem pe zana padurii care salva puiul :D) si ca in povestea adevarata puiul moare. Punct.
    Nu mi-am dat voie sa uit acea lectie. Daca e sa numesc un moment din cele care m-au facut sa ma indoiesc de ¨adevarul¨ din povestile adultilor, acela a fost unul din ele. Cred ca primul.

Lasă un răspuns la Alena Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.