Twitter. Lisa Adams. Boala. Stop si de la capat

Nu stiu catora dintre voi le este cunoscut numele Lisei Adams. Lisa Adams este o femeie care si-a descoperit la 37 de ani cancer la sanul stang. De atunci au trecut 7 ani. Ani in care a luptat din greu cu boala. In decembrie, medicii au afirmat ca boala s-a extins, vorbindu-se de metastaza.

De ce ii cunosc numele? Pentru ca si-a facut povestea publica. In acesti ani, a tinut un blog si a scris nu mai putin de 165 000 de tweeturi. In jurul ei, s-a creat o comunitate. Oameni care ii urmaresc evolutia zilnic, „followers”, oameni carora le multumeste constant pentru ca-i sunt alaturi, oameni recunoscatori la randul lor pentru ca le sunt impartasite experientele ei.

A sunat prea cinic? Se prea poate, dar ce e cert e ca Lisa Adams este bolnava de cancer cu cea mai mare prezenta in social media. In ultimii sapte ani, si-a descris in mediul online boala, cu toate simptomele, cu toate sedintele de chimioterapie, cu fiecare medicament pe care l-a luat, fiecare testare noua, analiza, fiecare internare, efect secundare, in fine tot ce presupune viata cuiva care se confrunta cu aceasta maladie. A postat constant de pe patul clinicilor, iar publicul cititor i-a fost alaturi in fiecare moment de cumpana.

Cel mai probabil n-as fi aflat de ea daca nu ar fi izbucnit un scandal de media. Emma Keller si sotul ei, Ben Keller, au scris fiecare cate un editorial. Ea, in The Guardian, materialul se intitula „Forget funeral selfies. What are the ethics of tweeting a terminal illness”, fiind retras ulterior pentru ca nu ar fi respectat politica publicatiei, iar el in New York Times. Fiecare dintre ei punea sub lupa decizia Lisei Adams de a-si expune in spatiul virtual boala si trairile pe care i le provoaca. Emma Keller se intreba la un moment data daca tot acest tavalug de informatie pe care Adams l-a oferit pe parcursul acestor ani este cu adevarat educativ si ajuta cuiva sau daca este, pur si simplu, prea mult. Articolul lui Ben Keller merge insa putin mai departe, creand o comparatie – lipsita de tact, ca sa folosesc un eufemism – intre modul in care socrul sau s-a confruntat cu aceeasi maladie – cancerul, resemnandu-se, si tactica mult mai ofensiva adoptata de Lisa Adams. Cu alte cuvinte, jurnalistul sugera ca exista modalitati de a muri care trebuie privilegiate. Recte, cele discrete, bolnavii care nu fac „valuri”, ci isi asteapta tacuti si nestiuti de nimeni inexorabilul sfarsit sunt mai demni decat cei care lupta cu toate armele, prefacandu-se, dincolo de faptul ca nu exista cai bune si cai gresite in modul in care cineva face fata unei nenorociri, ca nu vede diferenta intre un batran si o femeie de 37 de ani, care avea trei copii de crescut.

Citeste si:  Sa-i confrunt amanta?

Cei doi jurnalisti au trezit un val de indignari in media, val total indreptatit. Ceea ce Lisa Adams expune apartine unui domeniu mult prea intim, fragil, o zona cu statut special, mult prea special pentru a intra in el cu bocancii ratiunii. Care te pot face sa castigi puncte intr-o dezbatere, dar iti paseaza cartea clar pierzatoare intr-un joc al umanitatii.

Citeste si:  Arme noi de seductie pe timp de criza

In mine insa prinde adesea glas si avocatul diavolului, iar forul interior incepe sa semene cu o sala de judecata in care se aud toate pledoariile. Verdict, va anunt de pe acum, nu am. Doar multe intrebari.

1. Lisa Adams este persoana publica. Volens-nolens, a devenit un nume care este identificat cu un anumit tip de atitudine in fata cancerului. In fata mortii, pana la urma. Da, cuvinte grele, pe care ne e greu sa le pronuntam si in fata carora intoarcem capul.
Notorietatea ei a contribuit la schimbarea politicilor unei clinici. De dragul ei, se fac exceptii, bucurandu-se de un tratament privilegiat, sa spunem.

Favorurile sunt reciproce. Ea, de pilda, deruleaza o campanie de strangere de fonduri.

Dat fiind statutul ei, care s-a instalat ca un fel de efect advers, sunt altii indreptatiti sa-i puna la indoiala… metoda? Cand ne supunem ochiului public, imbratisam si paiele, barnele aferente, reale sau nu, justificate sau nu? Exista pudoare dincolo de… 165 000 de tweeturi?

2. Desi confesiunile sunt in planul virtual, urmarilor le pot creste tentacule in cel real. Lisa Adams nu este doar un blog si niste zeci de mii de tweeturi. Acelea sunt doar interfata. Dar, in acelasi timp, si singura zona pe care o poate controla, mingea fiind mereu in posesia ei. Atunci cand s-a trezit la usa cu niste oameni in carne si oase, oameni care au dorit s-o cunoasca si-n realitate, dupa ce o urmarisera virtual, Lisa Adams a reclamat, destul de virulent, dreptul ei la intimitate. Pierduse mingea. Cand deschizi o usa, exista riscul sa n-o folosesti doar tu.

Citeste si:  Traditie vs. modernism, bani la nunta sau cadou?

3. Nu se poate cuantifica ajutorul pe care astfel de prezente in lumea virtuala il dau celor aflati in situatii similare si nu numai. Daca intrati pe blogul ei, veti gasi o multime de comentarii in care oamenii se declara inspirati, incurajati etc de postarile Lisei Adams si de curajul si tenacitatea cu care se lupta zi de zi. Chiar multi care declara ca le-a schimbat viata.

4. Pe de alta parte, nu vom afla niciodata ce cred cei care nu spun nimic. Conteaza si ei sau nu? Cum nu vom afla nici ce e in mintea si sufletul bolnavilor introvertiti, care nu-si relateaza trairile pe twitter.

5. Modul in care ne raportam la moarte este si trebuie sa fie o problema a societatii noastre. Mentalitatea actuala pare sa inveleasca moarte intr-un lintoliu in nuante neutre si s-o tina cat mai ascunsa de ochii nostri. Se foloseste chiar si pentru noi, adultii, o atitudine infantilizata si infantilizanta. De aceea, nu as respinge apriori materiale precum cele ale sotilor Keller. Da, mai dam cu sare, mai dam cu piper, dar nu aruncam intreaga oala la gunoi.

Si, ca sa nu ma mai topai intre banca acuzarii si cea a apararii, s-o spun pe-a dreapta: sunt singura careia ii adie a reality-show?

Cata viata si cata moarte pot incapea in 150 de caractere? Dar in 150X165 000?


4 Comentarii
  1. Moneda are doua fete,asa si subiectul pe care il aduci tu in discutie.Este destul de greu sa te situezi de o parte sau alta a problemei.Nu poti sa spui :\” asa e bine,asa e rau\”,ci doar ca e altfel.
    Se spune ca ne nastem si murim singuri,restul este o iluzie.
    Acum doua luni l-am pierdut pe tata, si in tot acest timp in gindurile mele s-a derulat modul in care a ales el sa plece catre celalalt taram,in tacere,fara frica parca dorind sa ne protejeze pe noi,copiii lui.
    Pana la urma fiecare lupta cu viata,cu boala asa cum crede el.Eu aleg sa nu judec niciodata o situatie de genul acesta,chiar daca nu as proceda ca si Lisa Adams.

  2. Irina,daca nu ma insel eu, actrita Farrah Fawcett a dorit sa fie filmata in perioada in care se lupta cu cancerul,tocmai in ideea de a putea ajuta femeile in situatia ei.

  3. Carmen, condoleante pentru pierderea suferita. 🙁

    In rest, da, am intampinat aceeasi greutate. Nu pot spune cum e drept, indicat, in regula, adecvat etc sa reactionezi.

    In general, noi nu prea mai stim – nu ne mai invata nimeni – cum sa tratam cu moartea, cu boala.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.