Ce bine este sa fii scolar… Astia mici au luat vacanta saptamana asta asa ca pregatiti-va sa va impiedicati de ei pana la toamna prin autobuze, tramvaie, stranduri… ca sa ne faca in ciuda! Unde sunt vremurile acelea fara nicio grija si verile nesfarsite in care colindam orasul cu prietenii si ne dadeam intalniri in parcuri sau… hm… fara sa stie mama, la biliard?
Trei luni de vacanta! Este revoltator! Nu era mai bine sa avem o vacanta mai mica in timpul liceului si sa ne putem lua un concediu de trei luni acum, cand suntem mari si stim mai bine ce sa facem cu ea? Daca mi-aduc aminte, pe la sfarsitul vacantei deja ne plictiseam si ne doream sa inceapa scoala. Ei, dar socoteala e socoteala: atunci ne dadeau vacanta ca sa mai scape statul de cheltuieli cu noi la scoala – acum nu ne dau concediu ca nu mai are cine aduce bani la buget. Exploatatorii!!! Si ca sa fie oftica totala mai dam si peste mititei la tot pasul, fericiti ca nu mai au nicio treaba pana la toamna si aruncindu-ne in fata parca intentionat: ‘Tu nu ai concediu?’
Acum ii inteleg pe parintii mei care, din cand in cand, in timpul vacantei de vara, imi spuneau “Ruxandrita, nu mai lucrezi si tu ceva la mate? Vei uita tot pana in septembrie si iti va fi greu!”. Ca-mi va fi mie greu le pasa lor? Nuuuu… Sufereau si ei de ce sufar eu acum: invidie!!! Si eu cand il vad pe iubitul meu frate mai mic cum nu stie sa se mai imparta intre un meci de fotbal cu baietii si o baie la strand simt nevoia sa-i mai reduc din entuziasm si sa-i aduc aminte ca matematica de clasa a zecea este grea si trebuie sa se pregateasca pentru ea din vacanta. Nu ca m-ar baga in seama, dar macar timp de 10 minute sa-i stric si lui putin cheful, nu?
Mai tineti minte cat de mult ne doream sa ajungem mari atunci cand eram copii? Ce tampenie! Tot din cauza adultilor din jurul nostru, bineinteles, caci aveau grija sa ne infatiseze lumea lor ca pe una minunata, a celor care au voie sa bea cafea si Pepsi, a celor care se pot uita pana tarziu la televizor, a celor care ne puteau pedepsi pe noi, astia mici, pentru o nimica toata – ca ne-am paruit putin cu fetita din banca din fata, de exemplu. Au uitat in schimb sa mentioneze ca adio vacante de vara, adio scos limba la cine nu ne place, adio tavalit pe jos si plans isteric atunci cand vrem sa obtinem ceva…
Si cand imi aduc aminte ce mult ii invidiam pe toti cei care stateau la masa cu ‘oamenii mari’ si erau luati in serios, nu ca atunci cand vorbeam eu si avea toata lumea un zambet in spatele minei serioase – vi se parea ca nu ma prind ca radeti, ha?!… sau pe toti cei carora li se povestea ceva ce se incheia imediat ce intram eu in incapere – voiam sa iau si eu parte la consfatuirile acelea secrete! – sau pe toti cei care aveau dreptul sa caute in biblioteca la care eu nu aveam acces pentru ca rupeam cartile – nici macar nu le rupeam de tot, lasam doar paginile cu poze pentru ca nu intelegeam rostul scrisului pe atunci…
Ei si toate aceste frustrari adunate pe cand eram copil nu asteptau decat sa devin MARE pentru a-mi putea satisface toate micile curiozitati pe care EI, adultii, ni le interziceau cu strasnicie… Abia acum imi dau seama ca trebuia sa ni se dea de inteles ca vom castiga cate ceva odata cu inaintarea in varsta, altfel nu am mai fi fost atat de entusiasmati ca implinim sase ani, sapte ani, 10 ani, 15 ani… am fi avut atitudinea de acum: ‘Aoleu, implinesc 31 de ani, 35 de ani, 43 de ani… Ce ma fac?!’…
Acum ne-am prins, dar cam tarziu: nu este nicio scofala sa fii adult! NE-AU PA-CA-LIT!!!
si eu imi doream foarte tare sa cresc \”mare\” si uite ca am crescut si…. chia nue mare scofala, cum spune ruxandra. bine a spus acela: \”ce pacat ca nu ne nastem batrani: