fbpx

Un francez insulta, sute de romani expectoreaza

Sau despre Galceava internautilor romani cu crinul cel xenofob

Cred ca toata lumea este deja la curent cu scandalul “salutului romanesc” din cadrul unei emisiuni de pe France 2. Pentru cei care nu ati fost conectati la internet si nici n-ati deschis televizoarele in ultima saptamana – o scurta punere in tema. Pe France 2, exista o emisiune de divertisment – On n’est pas couche, iar in editia de acum cateva zile un comic, Jonathan Lambert, a prezentat drept “le salut roumain”, gestul umil al cersetorilor parizieni de a intinde mana cu palma in sus, gest insotit de cuvintele rostite pe un ton la fel de umil “s’il vous plait, messieur”. Publicul a izbucnit in ras, repetand instantaneu “salutul”, iar prezentatorul a avertizat cu privire la eventuale actiuni de protest ale Ambasadei Romaniei la Paris. Sigur, Ministerul Afacerilor Externe a reclamat discriminarea la care a fost supus un popor intreg si identificarea noastra – a cata oara? – cu cersetorii. Mai grav este ca emisiunea era inregistrata si nimeni nu a considerat ca trebuie eliminate secventele salutului mimetizat si de un public numeros.

Iata clipul cu pricina:

Astea ar fi evenimentele. Insa nu despre oficialitati, despre imaginea Romaniei, despre scuze pretinse si inca neaparute, nici despre rasismul francez, nici despre nationalismul romanesc, vreau eu sa va vorbesc, ci despre modul in care au reactionat internautii in raport cu aceasta problema. Asa cum se intampla mereu, oamenii reactioneaza. Sa te simti identificat cu cersetorii de la metroul parizian nu e lucru usor. Spiritele se incing si unii nici nu mai apuca sa rationeze caci se grabesc spre a posta. Nu conteaza ca nu stiu franceza, bariera lingvistica deja nu mai este o bariera de cand a aparut Google Translate.

Cred ca sutele si miile de comentarii lasate pe youtube la imaginile cu pricina sau pe forumul France 2 au darul de a atinge mai mult decat 10 campanii Land of Choice “incropite” pe bani multi de catre Elena Udrea. Am urmarit opiniile caci eram curioasa sa vad cum incearca romanii sa-si recupereze demnitatea terfelita si sa demonstreze, evident, ca “noi nu suntem asa”.

Citeste si:  Hai sa ne mai si formalizam!

Incep cu ce e mai rau: cu cei care proferau amenintari la adresa francezilor pe care i-au impartit rapid in doua categorii: homosexuali si pedofili. Drept urmare, li se promiteau acestora partide de sex anal nesolicitate si amputari de diverse membre, rapiri si transformarea lor in obiecte ale traficului de fiinte umane. Cat despre comicul neinspirat, acesta era avertizat sa nu care cumva sa puna vreodata piciorul pe pasnicul si ospitalierul pamant romanesc ca “vede el ce-l asteapta”.

Pe langa cei care de-abia asteaptau sa-si lase pumnii, coasele si topoarele pe o spinare firava de frantuz, mai erau cei care gaseau de cuviinta sa faca referiri la istoria recenta sau indepartata a francezilor, argumentele lor avand o maxima legatura cu subiectul discutat. Referiri la lasitatea franceza in timpul celui de-al doilea razboi mondial, la colaborationism, la faptul ca au si ei “negrii” lor, ca in Franta in curand se va spune “Salam Alekum” in loc de “Bonjour”, la faptul ca, daca nu erau americanii, acum si ei “ar fi fost in urma noastra”. Se incriminau preferintele culinare pentru branza cu mucegai si mai multi comentatori ii calificau pe francezi drept “mangeurs de grenouilles”, adicatelea “mancatori de broaste” desi eu stiam ca mai degraba italienii sunt consumatori de amfibieni, francezii dandu-se mai ales in vant dupa melci care, apropos, sustin asta pana in panzele albe, sunt deliciosi.

Mai erau aceia care preziceau un faliment si o ruina totala a Frantei, in particular, a intregii Europe Occidentale, in general, in cazul in care romanii s-ar satura, ar abandona sapa, matura si mopul si s-ar decide sa nu mai munceasca pentru occidentalul cel ingrat. Ca si cum toate aceste tari se zbateau in mizerie, strazile erau nematurate, capsunele se stricau pe campuri, iar batranii erau neingrijiti inainte sa venim noi acolo! Ce noroc cu saritorii si muncitorii estici care au salvat de la degradare si disolutie tari intregi!

Citeste si:  Earth Hour - Ora Pamantului 2009

In fine, erau cei care incercau sa demonstreze ignoranta frantuzeasca prin faptul ca romanii sunt confundati cu tiganii care si-au insusit in mod fraudulos, intentionat ca sa amageasca o intreaga Europa, denumirea de “rromi”. Sute si mii de comentarii prin care francezilor li se explica diferenta intre romani si rromi, cum acestia din urma au venit din India, cum n-au nicio legatura cu noi, cum noi am fost surghiuniti de o intreaga Europa pe motiv ca-i discriminam, alaturi desigur de invitatii “Luati-i voi la voi si spalati-va cu ei pe cap! Incercati voi sa-i educati si sa vedem cat de bine va iese!”. Ceea ce acestia uita este faptul ca, inainte de a fi de etnie rroma, rromii au nationalitatea si cetatenia romana! Asa urati, hoti, murdari, incomozi cum ne par, ei sunt ai nostri! Ei sunt noi! Sunt problema noastra, sunt cetateni ai acestui stat si noi trebuie sa-i integram, sa-i educam, noi suntem responsabili pentru ei si e firesc sa fie asa.

Cei care tin sa le vare in cap cu forta ignorantilor de francezi ca romanii nu sunt acelasi lucru cu rromii comit, de fapt, aceeasi greseala pe care o reclama: discrimineaza, generalizeaza. Ne cerem, batand din picioare si injurand, scuipand peste umar, un respect pe care noi insine nu suntem in stare sa-l acordam. Acuzam xenofobia fiind noi insine rasisti. Nu vi se pare paradoxal?

Au mai fost desigur cei care au defilat cu aceleasi stindarde prafuite si zdrentuite de atata uz in exces: Ionesco, Cioran, Enesco, Brancusi. Ba chiar si un timid sustinator al lui Eminescu pe care numai proverbiala deja frivolitate frantuzeasca l-a tinut departe de lumina reflectoarelor marii culturi, asa cum ar fi meritat.

Citeste si:  De ce ne intereseaza celulita altora?

Stiu ca spiritele sunt incinse pana la evaporare, insa as vrea sa cumpanim mai bine lucrurile. Si inca ceva: mi-as fi dorit sa vad aceeasi patima, aceeasi revolta si atunci cand grupuri umorisitice de la noi, de calitate mai mult decat indoielnica, discrimineaza femei, rromi, persoane cu dizabilitati. Sau ne suparam doar cand ne insulta altii, nu si ai nostri?

UPDATE: Am inteles ca hackerii romani au luat atitudine si ne-au castigat demnitatea prin atacuri asupra site-urilor catorva publicatii frantuzesti, dar si britanice. Pe respectivele pagini a aparut falnic nevoie mare drapelul romanesc sub care scria „Aceasta nu este o miscare de rezistenta, un protest sau o revolta. Este strigatul intregului popor roman ce face apel la fratii nostri care au uitat ca si venele noastre circula sange roman. Sangele ce-a fost jertfit si varsat pe campurile de lupta pentru a fi scrisa istoria neamului nostru, cere acum DREPTATE. Eroii patriei noastre nu vor muri niciodata! Vrem sa nu se uite CINE l-a varsat pentru ca Romania sa existe astazi pe harta, sa le amintim copiilor si nepotilor nostri, sa ii respectam cu onoarea cuvenita. Ne-a ajuns atata batjocura. Tiganii nu sunt romani! Nu ei ne-au scris istoria! Cand vorbiti despre compatriotii nostri nu folositi expresiile „Tigani romani”. Noi v-am respectat Franta, voi ne veti respecta ROMANIA! R.N.S Vegheaza pentru ca aceste lucruri sa fie infaptuite”.

Ce sa zic, sunt mai linistita de cand stiu ca RNS (hackerii care se autointituleaza Securitatea Nationala Romana) vegheaza pentru noi si demnitatea noastra! Dar as prefera sa n-o faca. Si inca ceva: sunt complet dezamagita de tonul mesajului. Mai ca as baga mana in foc ca l-au scris cei de la Noua Dreapta.

Atentie: unele dintre afirmatiile acestui articol sunt ironice, dorind sa satirizez anumite opinii, prejudecati, formulari luate de-a gata si aruncate in orice context.

60 Comentarii
  1. Ai dreptate intr-un fel dar…parerea mea este ca nu avem cum sa educa rromii! Nu fac discriminare, am prieteni rromi, chiar ma cert cu cei care ii acuza de diverse chestiuni…marea majoritate sunt rai foarte rai…Nu trebuie sa ii arucam in \”curtea vecinului\” dar eu cred ca ar trebui sa ne ferim de unii dintre ei.S-au obisnuit la cersit, munca nu le mai place si unde mai pui ca au o ura pe romani…Au cetatenie romana dar ne fac tara de ras! Si romanii fura si fac prostii dar rromii sunt …fara cuvinte cateodata! Nu stiu ce sa zic altceva.. mi se pare pur si simplu o situatie fara iesire!

  2. da. ai dreptate. dar totusi…cum ne putem apara demnitatea? toata europa are o parere preconceputa despre noi . iar noi suntem vinovati pentru ca nu am putut sa ne tinem in frau minoritatile sau sa le educam. educatia acum isi are rostul…dar e o initiativa destul de intarziata

  3. Eu propun ca acelor tigani care comit infractiuni pe teritoriul Romaniei si pe cel al celorlalte tari sa le fie retrasa cetatenia romana.Sa se invete minte.
    Sa fie lasati de izbeliste, sa vedem care stat ar primi niste refugiati infractori.
    Justitia , are cea mai mare vina, pt ca in loc sa tina in frau infractionalitatea si sa arunce in penitenciare toti rromi infractori, ea ii lasa liberi pt ca nu reprezinta pericol social.
    Dar cum sa faca asa ceva, cand de la cel mai mic in grad pana la cel mai mare din Justitie sunt corupti.
    Rusine noua pt ca nu reactionam si suntem indiferenti.

  4. Shame on u………….all french people! :((
    Caracterizarea unui popor nu se face dupa cativa oameni nereprezentativi. Si mai ales la un post de televiziune. A fost regizat, fara sa se gandeasca la consecinte. Rasisti!

  5. hmmm… Deci, in concluzie, raspunsul cel mai potrivit ar fi fost sa … eventual sa nu spunem nimic, si sa ne acceptam soarta? Si, rromii nu sunt doar ai nostrii, sunt ai intregii Europe. In Italia, odata cu scandalul \”Mailat\” am aflat ca sunt familii de rromi de 60 de ani acolo, care se pretindeau mult mai civilizate decat cele venite din Romania (desi eu nu am vazut diferenta: tot zgomotosi, tot cu pumnul in piept, cerand sa nu fie confundati cu cei din corturi …), care, bineinteles ca nu MAI faceau nimic ilegal: acolo traiau, si trebuia sa traiasca fara a intra la puscarie sau sa fie linsati. Cat despre civilizatia Occidentului, cred ca suntem un popor lamurit in aceasta privinta: tarile europene sunt primele care discrimineaza, injura, linseaza orice intrus care le strica lor oranduiala. Reactineaza la fel ca noi. Nu cred ca ar trebui sa ne aratam cu degetul: uite ce necivilizati suntem noi romanii ca nu ne lasam jigniti si injurati!! Sincer, acum, dupa toate magariile spaniolilor, italienilor si francezilor, si dupa ce la noi strainii vin si omoara in plina strada, practica proxenetismul si pedofilia, si ne tratea ca pe niste non valori, nu cred ca a exagerat cineva. Nu cred ca ar trebui sa ne fie rusine cu noi, ci cu ei. Cu ei ca sunt europenii atat de civilizati, care pana mai ieri ne dadeau lectii, si nu ne bagau in aceeasi oala cu rromii, cu europenii care s-au dovedit a fi mai inumani decat noi, cu europenii care nu isi respecta propriile reguli. Si ii inteleg ca se apara, adica noi le luam locurile de munca si ii agresam – romanii le iau locurile de munca si rromii ii agreseaza – dar, de asemeni, ii inteleg pe romanii care au injurat pe foorumurile postului : si ei se apara. In esenta rasa umana nu a evoluat deloc, si greseala este de ambele parti.

  6. Cred ca aidreptate doar in teorie si incerci un mesaj pacifist fortat. Daca insa ai fi avut vreodata vreun contact \”adevarat\” cu rromii, nu cred ca ti-ar mai fi ars de pacifism. Eu locuiesc in centrul Bucurestiului, la doi pasi de Guvernul Romaniei, si peste tot in jur locuiesc rromi care nu se ocupa cu absolut nimic toata ziua decat cu statul degeaba, cu scandaluri si betii. Ne-au innebunit pe toti cei din jur, insa nu putem spune nimic pentru ca incep amenintarile si urletele iar Politia nu face nimic. Zilele trecute am vazut cu ochii mei cum trei Politisti ai Sectiei 1au fost efectiv luati la misto de rromi si trimisi la plimbare, desi politistii venisera la solicitarea unor vecini amenintati de rromi.
    Nu, RROMII NU SUNT ROMANI iar eu una nu ma simt vinovata pentru incapacitatea lor de a se integra in societate. Li se ofera aceleasi conditii care ni se ofera si noua. Ei de ce nu pot evolua normal ? De ce trebuie sa facem noi toti eforturi uriase pentru a-i integra pe ei ?
    Poate ca, de fapt, nici nu vor sa se integreze, caci altfel nu se explica esecul lor total si perpetuu la acest capitol.

  7. E adevarat ca rromi ne fac de rusine dar totusi poate ar trebui sa ne gandim ca si noi ne facem de ras. De ce ne recunosc europenii de la distanta chiar daca se vede clar ca nu suntem tigani? Probabil dupa rasul zgomotos si dupa dorinta de a epata. In loc sa injuram, sa amenintam si sa acuzam mai bine am face tot posibilul sa ne cizelam, sa citim, sa devenim culti. As vrea sa-i intreb pe toti cei care-i injura pe francezi :\” cati dintre voi ati pus mana pe o carte? cati v-ati format o cultura generala bogata?\” ( nu pretind ca eu as fi culta, in nici un caz) dar totusi poate ar fi mai bine sa analizam problema la rece si sa constientizam ca fiecare om este putin rasist, chiar daca nu recunoaste.

  8. m-am saturat sa fim bagati in aceeasi oala cu tiganii..cum sa ii educam noi pe ei daca ei nu vor sa mearga la scoala , daca inca de mici primesc de la parintii lor aceeasi educatie, sa fure si sa cerseasca..ati vazut voi un tigan muncind??propun ca statul roman sa ii puna sa isi justifice veniturile si casoaiele acelea mari cu turnuri si masinile de lux si tot aurul pe care il detin..daca nu pot sa justifice aceste venituri sa le fie confiscate de catre stat ..asta ar fi un prim pas..un al doilea pas ar fi integrarea rromilor in sistemul nostru de invatamant….si un al treilea ar fi niste pedepse mai aspre cu inchisoarea

  9. tu cu cine tii? mi se pare mie sau esti cam dusa si frustrata? mars fai. si daca l-au scris noua dreapta ce are? mai bine cu ei decat haosu care e acum.

  10. Asta este rasplata pentru fraternizarea cu poporul francez? Cine isi mai aduce aminte din scoala generala, ma refer la generatiile post comuniste, cand s-a introdus franceza ca limba obligatorie si cand ne indoctrinau capul cu aderati precum \”Franta este tara sora a Romaniei bla, bla\”. Eu una stiu ca am tocit pe bancile scolii franceza si nu am cersit sau furat de la nimeni niciodata. De aceea imi pare rau ca am invatat aceasta limba, limba unor persoane rasiste, ca sa nu zic popor pentru ca as fi si eu acuzata de rasism.

  11. @all: faceti aceeasi greseala pe care a facut-o Lambert: el a vazut niste cersetori romani si ne-a bagat pe toti in aceeasi oala. Voi ati vazut un francez xenofob si ii insultati pe toti!

    @Lily: spune-mi concret, te rog, cu ce ne ajuta faptul ca hackerii au spart niste site-uri, cu ce ne ajuta injuraturile la adresa francezilor. Asa ne redresam imaginea? Ma indoiesc.

    @io: esti amuzant. E bine si cald in grota?

  12. Mie nu-mi pare rau deloc ca am invatat franceza. Ce sa spun! Am invatat-o pentru mine, nu pentru ei. De parca le-ai face lor o favoare ca le vorbesti limba!

    Nu ma simt deloc jignita pentru ca nu ma simt vizata! eu nu cersesc, deci de ce m-as intrega in grupul acesta?

    Relaxati-va, oameni buni, putin calm nu v-ar strica!

    cu toata tevatura asta, sigur toata lumea a auzit gluma proasta. Daca nu
    se discuta atat, poate ca trecea neobservat tembelul ala!

    Orice padure are uscaturile ei!

  13. Mi se pare mie sau tu, in atot articolul tau, ai zis doar ce sa nu facem? Ce ar trebui sa facem dupa parerea ta? Ar trebui sa ii lasam pe toti nenorocitii sa ne calce in picioare? Nu ti se pare ca de un timp incoace apar din ce in ce mai multe articole jignitoare adresate romanilor? Cine se ia de francezi ca sunt exclusivisti? Sau cine se ia de italieni ca sunt macaronari? Sau de spanioli ca au pielea mai inchisa la culoare? De ce trebuie toata lumea sa generalizeze cand este vorba de romani? Romanii in general sunt oameni muncitori! Zici ca tiganii sunt romani? Atunci de ce nu respecta legile romanesti? De ce inca se vorbeste de legea tiganeasca? Pentru ca sunt romani doar din anumite puncte de vedere? Si na-u facut chiar rau acei hackeri ca au transmis un mesaj in acest fel! Fiecare se exprima cum stie, nu???

  14. Moi j\’ai vecu en France pour 9 mois et j\’ai vu le comportement des rromes la bas, vous avez raison en quelque sorte mais arreter de nous confondre avec eux!!!!!! On parle au moins une langue etrangere et on est capable de faire beaucoup de choses… votre attitude ingnorante et raciste ne change rien… et si moi je ferais la meme chose que vous vous faites depuis des annees, cet-a-dire generaliser, moi je dirais que les francais sont des GLACIERS et c\’est le dernier lieu ou on encourage le respect de l\’autrui… il faut que vous compreniez… vous etes pas superieurs!!!! 😉 vous avez arretez depuis lgtps le commerce d\’esclaves alors arretez de vous comportez comme ca svp … Et oui je comprends bien la rage de roumains vu les reactions mais il faut etre sage, arretez les insultes 🙂

  15. Nu avem ce face. Decat sa incercam sa fim fiecare dintre noi oameni exemplari, cinstiti, civilizati. Si sa incercam sa-i educam, cat de mult putem, pe cei din jur. Astfel de prejudecati nu se rezolva urland cat mai tare si spunand \”Sunteti boi, cretinilor!\”. Asa problemele doar se amplifica, nu se rezolva.

    Hackerii aia nu au reusit sa demonstreze decat cat de huligani suntem. Si probabil sa reaminteasca faptul ca romanii ocupa un loc fruntas la frauda pe Internet.

    Nu inteleg de ce mai disputam inca faptul daca rromii sunt romani sau nu. Este cat se poate de clar: in pasaportul lor scrie ROMANIA. It\’s a fact. Legal, concret, indiscutabil.

    Te intreb si pe tine: cu ce suntem mai demni si mai respectati acum, dupa asa \”proteste\”? O masura, o reactie se judeca dupa eficienta ei, nu dupa cantitatea de isterie pe care o provoaca.

  16. Peste tot există extremiÅŸti, dar la noi întreg poporul este aÅŸa…astea sunt reacÅ£ii ??? Să-i înjuri ÅŸi să-i faci în toate felurile ? AÅ£i fost la Paris, e o certitudine că majoritatea cerÅŸetorilor sunt rromi de naÅ£ionalitate română. La fel în Madrid, Lisabona ÅŸi probabil ÅŸi prin alte locuri (unde n-am fost ÅŸi nu-mi pot da cu părerea). Unde vezi un acordeonist pe stradă, e sigur român, ÅŸi sigur după ce-i laÅŸi o monedă, îţi zâmbeÅŸte mulÅ£umitor ÅŸi îi spune colegului în română \”ce i-aÅŸ trage-o-n cur!\”…asta e atitudinea care ne face de kko pe unde mergem. Mie mi-e jenă când plătesc cu cardul să arăt cartea de identitate românească. Problemele noastre vin însă din interior, din modul în care alegem, din modul în care aleg cei aleÅŸi să ne conducă, din educaÅ£ie, din spirit de turmă, non-civilizaÅ£ie, lene ÅŸi sentiment de laissez-faire…francezii sunt mult peste noi, din foarte multe puncte de vedere, iar noi ne răţoim ca niÅŸte proÅŸti fuduli ce suntem, ca naÅ£ie… Trebuie să înÅ£elegem odată că \”minunatul popor român\”, la fel ca \”mirifica Românie\”, sunt doar o invenÅ£ie propagandistică.

  17. O invit pe autoarea articolului sa mearga o singura data cu mijloacele de transport in comun, sau si mai bine, intr-un sat acaparat de acesti tigani cu nationalitate romana. Cu siguranta nu va mai fi atat de scarbita de modul in care s-au dezis romanii de rromi. De ce nu ia din ei acasa, sa-i educe, sa vada cum se educa aceasta etnie. Nu ne trebuie vorbe, suntem satuli de ele. E usor sa spunem \”noi trebuie sa-i educam, ca sunt ai nostrii\”. Ai incercat vreodata sa inveti un pui de tigan ceva? Ai incercat sa stai de vorba cu unul din ei vreodata? Sa certi unul din puradeii lor? Daca nu ai facut-o niciodata, mai bine taci. Sunt convinsa ca nu ia niciunul din conationalii nostrii atitudine fata de nesimtirea celor pe care ii integreaza atat de usor in natia romana.
    Stiu ca acum si eu generalizez. Ca sunt si oameni cu bunsimt in etnia asta, cunosc astfel de oameni. Dar pana si ei se dezic de neamul lor. Pe acestia ii rog sa ma ierte. Pe restul va sfatuiesc intai sa faceti ceva dupa aia sa vorbiti.

  18. ei nu era mai bine cand era antonescu ? Fusta aia inflorata de pe mascariciu ala ce reprezinta ? RRomii nu Romanii, ar trebui impuscati cacatii astia care ne fac tara de rusine(nr. RROMII)

  19. @Adrian: nicio grija. Te inscrii in trend. Nu-ti expimi o opinie coerenta, dar te opresti sa scuipi si sa injuri.

    Chiar nu suntem capabili sa polemizam a la francaise?:) Fara incrancenare, fara rautate, fara patima inutila?

  20. draga scriitorul de articol, tin sa-ti corectez o greseala elementara din articolul tau, rromi sunt cetateni romani de nationalitate rroma si nu de nationalitate romana.

  21. @ Sam: nu exista \”nationalitatea rroma\”. Imi pare rau sa te dezamagesc. Etnia este rroma, nationalitatea este romana. Ca si la maghiarii din Ardeal, cetateni romani de etnie maghiara. Idem in cazul rromilor: cetateni romani de etnie rroma.

    Confunzi nationalitatea cu etnia.

  22. Irina, nu poti sa polemizezi cu oricine. Uneori recunosti \”Da, nu e decat un semidoct ipocrit!\”, dar nu-l injuri si mai ales nu-l scuipi. E pacat. Aporpo, esti fanu\’ lu\’ \”STATE DE ROMANIA\”? Te regasesti?

  23. @ Adrian: Eu nu sunt fan. Insa destule milioane de romani verzi sunt, avand in vedere audientele respectivului serial. Si dupa aia urla \”Nu sunt ai nostri!\”. Cine e ipocritul aici?

    Te rog sa semnezi cu numele tau, nu cu al meu.

  24. Minunat!!!!
    Am citit si eu commenturile puse la acel film postat pe youtube.
    Recunosc, si eu am fost dezamagita. De ce?

    Pentru ca reactiile erau la fel de rasiste ca si emisiunea francezilor. Francezii nu erau scosi din \”homosexuali\” si pedofili. Chiar credeti ca toti sunt homosexuali si pedofili???
    Pur si simplu s-a reactionat cu acelasi gen de agresivitate prosteasca, acelasi gen de acuze FALSE!!!!

    Si asta nu se numeste a-l bate pe unul cu armele lui…..

    Nici cu injuraturile nu ma regasesc! Pt ca sunt o persoana care nu injura. Asa ca nu ma regasesc in forma de protes perfect tiganeasca expusa acolo!!!!

    Ce au afcut ai nostri ca sa arate ca nu sunt tigani? Au injurat, au hulit, au acuzat, au spart (ilegalitate, infractiune) site-uri…. Eu nu ma regasesc in nici una din asta!

    Sa inteleg ca voi toti va regasiti in injuraturi???? Voi toti va regasiti in spart site-uri???? Atunci va regasiti si in injuraturile tiganilor cand nu le dati bani, va regasiti si in spargerile tiganilor pe care le fac acolo!!!!
    Pt ca reactia noastra, a ROMANILOR a fost una TIGANEASCA!!!!!!!!!!!! De aceeasi speta joasa!!!!!

    Incercati sa vedeti si sa judecati, inainte sa va enervati si sa vorbiti!!!!!

    Nu faceti ca francezii si ca ceilalti!

    Spuneti un \”nu suntem de acord\”. Spuneti… daca vreti sa duceti lucrurile la extreme: nu mai cumpar Renault niciodata daca voi va bateti joc de noi….
    dar nu injurati ca niste birjari….

  25. Apropo,
    voua nu v-a spus nimeni pana acum ca nu sunteti perfecti? si ca atunci cand faceti ceva rau, trebuie sa indreptati?
    Tiganii sunt raul nostru, noi trebuie sa ii indreptam. Poate ca din cauza noastra sunt asa….
    de ce sa se ocupe francezii de ei? Noi de ocupam de arabii si negrii francezi? Nu prea cred.
    Se ocupa cineva de mexicani care ucid prin SUA, inafara de americani?
    Pai si atunci de ce de tiganii Romani trebuie sa se ocupe altcineva???
    ca asa suntem noi obisnuiti, sa bagam gunoiul sub pres si sa zicem \”daca nu-ti convine, matura-l tu, ca eu traiesc bine mersi\”

  26. Esti si tu tiganca de le iei apararea in halul acesta ?Scuza`ma dar nu iti dau dreptate deloc…dar DELOC … urasc tiganii !Urasc tot ce miroase ! Tiganul e tot tigan si asa moare !

  27. scuzati-ma, dar eu am devenit xenofoba. nu rasista, dar xenofoba, da! nu eram asa, dar dupa cateva intamplari cu tigani – pt. ca asta sunt, degeaba se autointituleaza ei rromi – mi-am schimbat opiniile. si incep cu cersitul agresiv, de aproape iti baga mana in buzunar, la injuraturile si amenintarile ce apara daca nu le dai, inselaciuni la piata, furt din geanta, etc. Asa ca sa nu aud de tigani care, de fapt, nici nu vor sa fie educati. Munca?!?! pt. ei e o rusine!!! Da! O considera o rusine!! e mai usor sa faci rau decat bine, nu?? la tigani nici macar cei cu bani multi, la care noi nici nu putem visa, nu se educa – bun, sunt si exceptii, dar foarte putine, le numeri pe degete.

    asa ca, opinia mea e ca vesticii, care ne acuza de xenofobie si de rasism – vezi si Madona – sa si-i ia si sa faca bors cu ei!! sa-i educe ei si abia dupa aceea sa deschida gura. vedeti exemplul italienilor, care nu le fac fata!

    ca sunt cetateni romani?!?! VAI DE CAPUL NOSTRU! oricum, ei sunt infiati, sa zic asa, de noi. nu vedeti ca, de cand au plecat in masa, parca e mai liniste pe la noi? acum cu criza s-au mai intors, iar mie iar mi-e lehamite sa intru in magazine, cand stau copiii ciopor la usa la cersit, iar ma-sa e dupa colt!! copiilor le dau ceva de mancare la iesire! DAR BANI NU LE DAU NICIODATA! SI ASA AR TREBUIE SA FACEM TOTI. NU LE MAI DATI BANI. doar mancare la copii.

  28. @Anca: rational argument ai! Sigur daca scriam un articol despre drepturile minoritatilor sexuale, eram taxata drept lesbiana! Sunt obisnuita cu forma aceasta de dialog:)

    Pana una alta, nu faceti altceva decat sa va demonstrati rasismul! Si va mai declarati jigniti de frantuzul acela! Pai e parfum fata de ce citesc aici!

  29. @Dora: ceea ce propui tu nu are nicio acoperire in realitate. E ca si cum italienii ne-ar pune pe noi sa rezolvam problema mafiei sicilieni. Ca si cum spaniolii ne-ar ruga sa gestionam problema separatistilor basci! Fiecare popor are o \”comunitate – problema\”. Trebuie sa ne-o gestionam singuri pentru ca sunt la noi in ograda!

  30. tiganii nu sunt romani si nu vor fi NICIODATA!…Da,sunt rasista si xenofoba si recunosc.Recunosc ca daca as avea de ales intre un roman(fie el cum o fi) si un alt om de orice alta nationalitate,as alege romanul fara sa clipesc. Si francezii sa nu aiba impresia ca ne sunt superiori pentru ca nu e deloc adevarat.

  31. Mya, iti propun sa te duci cu jalba in bat si sa propui schimbarea legislatiei in vigoare atunci. Ca legea spune ca sunt romani.

    Ai alege romanii in vederea a ce? Ca nu prea inteleg. Doar nu vorbim despre feluri de mancare.

    Quod erat demonstrandum.

  32. Prost articol, cliseic si demagogic. Ceea ce poate n-ai inteles este ca nu poti sa vorbesti pe acelasi ton cu toata lumea.Atita timp cit mesajul civilizat nu poate ajunge la urechile ipochimenului, atunci iti consumi energia inutil si cazi in penibil, desi n-ai vrut decit sa fii civilizat cu un prost. La o \”gluma\” cretina insotita de hahaieli (francezii sint cunoscuti pentru umorul lor infect), nu poti decit sa reactionezi vehement.Crezi ca ei nu stiu ca-i diferenta dintre tigani si romani?o stiu, dar de dragul bagarii in seama au trecut peste ea.Daca n-o stiu, atunci sa fie sictiriti pentru ca ignoranta nu poate fi tolerata mai ales cind mai si batjocoreste.

  33. @diana h. Nu pot fi de acord cu tine: cine e civilizat ramane asa si cand e pe holurile Academiei, si cand merge la piata. Nu poti fi \”partial civilizat\” sau cu \”cine merita\”. Esti sau nu esti. E foarte simplu.

    Vehementa e una, insulta e alta.

  34. Draga Irina, nu urasc tiganii, pentru ca ura e o greutate ce nu o poate duce sufletul meu, dar pot sa zic ca incerc sa ma feresc de ei cat mai mult posibil. Nu am avut nicio exprienta pozitiva cu acesti oameni. Singurul lucru pe care stiu sa il faca cel mai bine este sa fure. Da, draga mea, oare cum te-ai fi simtit daca ti-ar fi furat geanta cu toate lucrurile personale si dupa aceea sa umbli de nebun 2 luni se zile sa iti refaci C.I., cardurile, permis auto, carnet student, abonament mijloace de transport, lucruri personale pe care nu le mai vezi veci? Ce sa mai zic de sperietura care ti-au provocat-o, nervii si drumurile facute pt a-ti reface ceea ce ti s-a luat? Cum poti sa educi un om care are in sange instinctul de a fura? Ei nu vor munci niciodata, asa e rasa lor!!! Numai bunul Dumnezeu ar putea schimba ceva in privinta asta.
    Numai bine iti doresc si sa nu ai parte de tigani toata viata ta!

  35. vai saracii de noi,ne fac tziganii de rusine…..haideti careva sa vedeti gran via ,madrid(zona centrica a orasului)plin de negrese si de romance la prostitutie cu smecherii care invart cheia in spate ,tot romani…exact romani nu rromi,ti-e jena sa spui de unde vii,si lupti ca sa-ti fie recunascuta munca si sa nu fii comparat cu altii.eu zic ca in loc sa ne batem in piept ar trebui sa privim cu mare atentie in jur ,sa vedem unde gresim,pt ca ceva e foarte gresit asta e clar…suntem un popor caracterizat prin violenta,scandal,tziganie,furt si multa,muta smecherie,la noi e rusine sa muncesti…macar noi ,astia mai tineri ,sa ne educam copii mai altfel,dar ma indoiesc din moment ce nu deschidem ochii.eu stiu ca va raneste si eu m-am simtit prost cand am realizat.

  36. Stiu pe cineva, care e arestata in italia pt ca era pestioaica. Este romanca get beget, ii cunosc familia, mediul in care a trait….

    A plecat acolo sa munceasca si a ajuns sa munceasca ca si proxenet. Era proxenet pt alte fete tinere, care s-au dus de buna voie acolo sa fie prostituate, niciuna dintre ele tiganca.

    Le cunosc pt ca am copilarit cu ele, cand eram mici ne duceam unii in casele altora, le stiu parintii, am mancat la aceeasi masa, am iesit afara la 12 noaptea la revelion si ne-am bucurat!

    Toti, dar toti sunt roamani si romance, oameni care si-au crescut copii din fabrici si uzine, care traiau normal si modest, care nu furau si nu se prostituau.
    Si acum, 3 sferturi dintre copii lor sunt in italia si fac proxenetism si sunt prostituate….

    Si sunt ROMANI…..

    Cu ei ce facem????
    Ca sunt la fel ca tiganii….

  37. Curios ,stiti care este intrebarea mea?.. Nu inteleg ceva: daca un roman ar fi insultat orice om de alta natiune scandalul ar fi luat amploare,poate chiar pana la Drepturile omului(cine stie). Dar in cazul de fata autoritatile iau in deradere acest film,adica ca pe o gluma(se mai pune ca de prost gust?) dar nu cu o atitudine hotaratoare. Nu toti suntem asa ,asa ca sa nu generalizam.Voi credeti ca francezii,englezii etc sunt chiar asa de straluciti? Uite ca nu sunt..si am o multime de argumente prin fapte reale.

  38. \”@all: faceti aceeasi greseala pe care a facut-o Lambert: el a vazut niste cersetori romani si ne-a bagat pe toti in aceeasi oala. Voi ati vazut un francez xenofob si ii insultati pe toti!\”

    Aici gresesti profund. Analogia ta e complet defecta si deci sofistica, asa cum e dealtfel intreg articolul. Lambert nu e un cersetor pe strazile Romaniei, e o persoana publica, un timbru pt francezi.Sa compari cersetorii romani din Franta cu actorul Lambert e ca si cum l-ai compara, sa zicem, pe Alexandru Arsinel cu un pedofil francez. Am inteles intentia ta de a arata ca reactia romanilor la chestiunea asta nu a fost cea mai fericita, dar textul si mai ales raspunsurile tale la commenturi (respectiv \”argumentele\”=sofisme) dau rau in patetic.

  39. Lambert e comic. Nu e oficialitate, nu e presedintele Frantei. Si daca ati fi cat de cat familiarizati cu umorul francez, ati sti ca au obiceiul sa rada de lucruri considerate ca fiind \”sfinte\”. Asta nu inseamna ca aprob acest gen de umor.

    @Gabi: arata-mi unde am gresit in argumentatia mea. Toti erau suparati ca francezul generalizeaza. Ei au facut acelasi lucru.

    @Cris: onoarea nu se recapata prin golanisme, cherie. Si oricum, imi pare rau sa te dezamagesc, dar onoarea mea cel putin e intacta. Si ca sa vezi, am vorbit cu o multime de oamneni azi: toti pareau ok.

  40. @ Gabi: Imi pare rau s-o spun, dar interventia dvs. a fost inutila, nu a adus nimic in plus dezbaterii. V-ati oprit aici doar ca sa lipiti o eticheta. Nici nu am aflat daca sunteti sau nu de acord cu punctul meu de vedere sau infierati doar modul in care inteleg sa mi-l sustin.

    O seara buna si dvs!

  41. Ma amuz si ma enervez in acelasi timp citind acest articol. Nu putem cere respectul altor natiuni atata timp cat \”reprezentantii\” Romaniei sunt de factura care sunt…atata timp cat presedintele tarii foloseste expresia \”tiganca imputita\” si hotii de la putere ne fac o reclama negativa prin aberatiile pe care le spun si le fac ,oriunde se duc,nu ma astept ca altii sa ne respecte…Sincer imi este rusine sa spun ca sunt romanca. Pana si reactia omului de rand la aceasta stire a fost vulgara si agresiva,oare numai atata putem?Asta este valoare noastra?Asta stim noi sa facem mai bine sa \”ne bagam\”, sa \”ne taiem\” etc?Tragica realitate!

  42. Dezbaterea este foarte interesanta. Sunt foarte multe planuri pe care putem continua o discutie astfel inceputa. Ceea ce am inteles eu atat din articol cat si din comentarii este ca suntem foarte diferiti in perceptia aceluiasi subiect. Inca un motiv sa nu putem fi etichetati la fel, o intreaga natie, cu celelalte etnii incluse sau nu. Este normal ca o astfel de gluma sa starneasca reactii emotionale, mai ales ca a atins un punct vulnerabil, o durere a fiecarei zile, indiferent in ce tara suntem. Fiecare dintre noi avem experiente legate de acest subiect, neplacute in majoritatea cazurilor, fie ca este vorba despre relatia cu rromii, sau despre etichetarea noastra ca natie. Fiecare ne-am simtit atacati in identitatea noastra si am simtit cumva nevoia de a reactiona, in felul in care noi am crezut ca e mai bine. Exista si un aspect pozitiv aici, dincolo de cuvintele spuse, de reactia xenofoba sau orice aspect negativ. INCA NE MAI SIMTIM ROMANI. Inca ne doare. Cum ar fi daca reactia ar fi… \”mie nu-mi pasa, am fost CANDVA… roman\”? In curand, s-ar putea sa nu mai reactionam la astfel de lucruri. Va fi acest lucru un progres pentru noi? Sau pentru societatea noastra?
    Dupa ce am citit/ascultat o multime de comentarii sau stiri referitoare la acest incident si toate reactiile mi-am pus intrebarea ce s-ar putea obtine daca am reusi sa canalizam toata aceasta energie a noastra, a romanilor spre a schimba ceva, de a solidariza pentru a crea un mediu mai bun pentru noi insine, mai degraba decat a intoarce acuze francezilor sau a ne aduce tot felul de acuze unii altora? Eu cred ca cersetorii, problema rromilor sunt doar varful iceberg-ului, partea pe care o vedem. Cum arata partea care se ascunde in apa societatii noastre? Ce nu vedem, sau nu vrem sa vedem ca si societate si care este cauza?

  43. @da, poti fi civilizat(a se citi ponderat) si cind mergi la piata, dar atita timp cind mesajul si tonul tau nu ajung la interlocutor este inutil sa continuui in acelasi fel. Diplomatia este de multe ori destul de obositoare si nu merita sa faci un efort inutil .Este ca si cind cineva te injura din senin si tu-i ii explici cu argumente logice ca n-ai putea sa te intorci in locul respectiv pe care tocmai ti l-a indicat prin injuratura.
    Un peste alta, videoclipul facut de romani despre salutul francez este foarte bun si de o mie de ori mai rafinat.

  44. @mihaela popescu, esti ridicola.
    Deci este vina noastra ca tiganii sint primitivi, murdari si hoti?eu as zice ca-i vina fiecaruia care alege sa traiasca in mizerie din tata-n fiu, ca nu-i datoare societatea sa-l indrepte.Poti sa oferi un exemplu, dar nu sa obligi pe careva sa traiasca frumos, asa ca nu mai bate inutil in tastela alea.

  45. Inca ceva.Desi subiectul articolului nu este despre fobia in ceea ce priveste tiganii, ci despre un francez timpit, subliniez si eu ca sint impotriva tiganilor.Lucrez in domeniul justitiei si va spun sigur ca sint cei murdari si imposibil de integrat oameni.

  46. La ce sa ne asteptam cand avem conducerea actuala?Incet, incet functiile de conducere sunt preluate de inculti,de oameni inapti sa faca un lucru bun,care vin fiecare cu o idee pe care a visat-o noaptea si i se pare stralucita dar ineficienta.E trist sa vezi lucrurile astea si automat nici tu nu-ti mai doresti sa faci un bine cand toti de langa tine \”practica\” raul.De ce se face referire la rromi cand o tara intreaga e corupta,in frunte cu cei ce o conduc?Probabil acum mai mult ca niciodata avem nevoie de un Tepes,insa unde ,caci toata tara e plina de lasi.Acuzam o parte a poporului cand de fapt toti suntem la fel,dar ne exprimam in alte moduri?Toata lumea fura,unii mai mult ca altii.Poporul e aidoma conducatorilor sai!Prin asta se intelege totul!

  47. Franta nu mai e a francezilor. Este invadata de atatea natii, s-au amestecat in asa masura incat inevitabili putinii ramasi cu sangele pur au devenit xenofobi.
    Cu \”negrii\” de la noi chiar e o problema. Au un ritm de inmultire socant.
    Oricate programe de educare a lor s-ar face, toate se dovedesc un fiasco.
    Oricata departajare s-ar face intre numele de rrom si romani, tare-mi e ca in 20-30 de ani, minoritatea va ajunge majoritate si ei vor reprezenta Romania.

  48. 1. tiganii nu sunt rromi, ci sunt tigani. Ba chiar cuvantul \”rrom\” in sine este foarte recent
    2. tiganii se descurca sa se integreze singuri. adica no, ei nu platesc taxe, dar romanii le cumpara casetele. ei nu merg la scoala, si daca ar vrea sa mearga la scoala ar putea fara nicio problema pt ca statul roman le ofera locuri in licee fara examen.

    asa deci, draga mea irina, contra cine e rasismul?

  49. Imi pare rau ca trebuie sa spun asta dar chiar ne meritam soarta. Adevarul e ca noi cei \”de bine\” trecem nepasatori si pe langa romanii si pe langa tiganii care fac faradelegi. Educatia noastra a romanilor lasa de dorit iar noi trecem nepasatori si acceptam aceasta spunandu-ne in gand \”n-are cei 7 ani de acasa\”! Ii judecam dar nu ne implicam. Nu le atragem atentia de teama. Pentru ca ne e teama, nu? Cine te mai scoate din mainile lor la o adica? Ca-i roman, ca-i rrom chiar nu conteaza, ca-i cu scoala sau nu, chiar nu conteaza suntem toti niste needucati, ne batem nevestele si copii, furam tot ce se poate chiar daca n-avem nevoie, bem pana intram in coma, ajutam numai \”contra cost\” si exemplele pot continua pana maine dimineata. Stiu ca exista oameni care ne-au onorat tara si ne-au dus vestea in lume dar la fel pot spune toate natiile. Pe langa ei, cei cu care se mandresc, mai contribuie si personal la mentinerea bunului renume. Imi pare tare rau dar chiar cred ca ne meritam soarta. E usor sa privesti, sa treci mai departe si sa-ti spui ca asta e! Mai trebuie sa si faci ceva…orice. Poate incepand prin ati educa copii sanatos? \”Cei 7 ani de-acasa\” sunt cei mai importanti.

  50. Franta nu are de fapt nimic cu tiganii. Dezvoltarea economica a romanie este foarte importanta si deranjeaza poporul Francez. Toate actiuniile care le fac sint pentru a incetinii dezvoltarea romaniei. Cum putem sa ne aparam si ce este de facut? Trebuie sa ii batjocorim cum ei ne-au batjocurit dar imediat. Trebuie sa uitam ca ne atacheaza pentru tiganii. Ne ataca doar pentru punctul economic. Trebuie sa va manifestatii si sa va bate-ti joc de ei pe blogurii in Franta sa spunetyi ca nu mai ii viszitatii etc… . Trebuie sa va opritii sa consumatii produsele lor si sa ii amenintati. Daca dati afara dacia de acolo de exemplu ei dau in franta cel putin 3000 de oamenii afara. De ce ? Cutiile de viteza si motoarele se fac la Cleon si cum renault nu mai se vinde bine aceste uzine sint falimentare. De fapt cum acolo face-ti dacia daca va atacatii la interesele lor vreau sa spun ca ei aici o sa aiba marii probleme. Trebuie sa reactionatii ca ei. Si cu Americanii au facut aceleasi faze dar acestia sa manifestat imediat pe formul franceze, spune populatiei Americane sa numai vina in Franta in vizita sa numai cumpare produsele franceze. Ceea ce spun ei despre voi este ca sa va deconcentreze, sa impidice lumea sa viziteze romania, sa impidice uzinele de aici sa vina sa cumpere acolo, sa faca pe romanii care sint aici sa plece si sa numai cistige banii ca sa ii consume acolo, Sint in Franta de 18 anii si stiu cum francezii se manifesta. Cind incep sa va spuna faze ca va ajuta in romania sa le spune ti doar ca societatiile vin acolo si ia foarte multii banii de la romanii sa ii aduca in franta. Cind incepe sa va ia peste picior trebuie sa le dati imediat peste ochii. Uitati de exemplu o tara care a abandonat in fata lor este grecia. Inainte sa dea faliment grecia au fost atacatii ca si noi aacuma de Francezii. Ia lasat sa spuna si nu le a raspuns. Nu trebuie sa va inervatii cind le raspunde ti caci asta este scopul lor sa va faca sa iesiti din fire si sa va dea nocaut. Nu trebuie sa le explicatii ce multe lucrurii au facut pentru noi ci datiile cu bita in cap pina se potolesc. Da acuma ei au atins intersele romane dar daca mine toata presa incepe sa zica de exemplu ca baga totii arabii si negrii in cariere ca sa ii izoleze de tara franceza. Franta este prima tara unde cv curriculum vitae de munca trebuie sa il dai anonim. Atacatii ca la un meci de box sau fotbal, foarte rau, batetiva joc de ei, cind incepe sa va spuna magarii de noi raspuncdetii prin aceleasi magarii. Toata ziua sa ii atacatii la televizor cu faze rasiste pina cind se vor oprii. Daca mobilizatii opinia contra Frantei asta nu le place ca le-ati atacat intersuriile lor.

  51. Dupa cum auziti comunicatul francezilor face o confuzie intre tigani si romani.Aceasta deoarece ei si-au pierdut identitatea ,femeile lor si-o trag cu negrii impertinenti,se duc pe la moschei,albii sunt sub papuc.Ipocrita amestecatura.

  52. desi cam tarziu dar, nu ma pot aptine sa nu spun si eu cateva cuvinte.irina esi o fetita isteata , dupa parerea mea , darnu stiu cum de nu ai realizat faptul ca , tiganii nu pot fi ajutati .dar nu pentru faptul ca noi nu am dori sa-i ajutam, ci pentru ca tiganii nu vor sa fie ajutati ! trebuie sa-ntelegi ,ca ei sunt ca si lupii . nu pot fi inblanziti. prin sangele lor prin felu lor de-a fi.ei oriunde so-r afla ,ca in franta in anglia e.t.c. inradacinati ,s-au nascuti ma refer , tot apucaturi de tigani au!gandestete ca dupa sute de ani de cand traiesc in unele tari , nu au luat ceva bun ,cat de cat de la popoarele respective. tot asa au ramas .asa ca ce sa ajuti , si pe cine sa educi?

  53. doresc sa continui ideea .am fost in franta acest an,am stat, 25 de zile ,in orasul in care am fost am vazut si intalnit foarte putini romani . dar tigani ,cu sutele .au dreptate francezii ca-i expulzeaza ! s-au saturat de tigani pana peste cap .m-am saturat eu ! ca am stat putin acolo dar ei .tiganii pe unde se duc , se recomanda a fi romani . cersesc intr-un mod enervant,fiind insistenti, trage omul de maneca ,i-l ghionteste ,si insista sa-i dea bani , si spune mi-e foame sunt roman dami un ban sam-i cumpar ceva de mancare . dar spune in romana nici macar in tiganeste! ca franceza putini o stiu , si asa ,francezii cred ,o parte dintre ei ca sunt romani , si considera ca asta e poporul roman .mai ales ca se supra numesc rromi, si asta e confuzia intre tigani si romani.din partea lor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.