Valentin n-a omorat pe nimeni

Inca un articol despre Valentine’s Day, veti pufni.

Inca un articol despre Valentine’s Day, voi consimti eu la pufneala voastra.
Cand toate taberele si toate posturile au fost ocupate, ce rol mai ramane de jucat si avocatul carui diavol mai ramane sa te inscrii?

Doar postul de neutru observator sa ne mai salveze de inversunarea taberelor peste care s-a depus colbul oricat le-am scutura noi anual si oricat am zangani din armele bagate in debarale cu un leat in urma.
Pe de o parte, avem tabara entuziastilor care privesc toate sarbatorile ca un fel team building la care se inscriu cu entuziam si cu sentimentul datoriei implinite. Surprize reale, surprize simulate, totul e bine atata timp cat ziua nu trece neserbata, ignorata, cazuta in rutina si plictiseala. Iata, avem locul nostru, punctuletul nostru pe harta amoroasa.

Citeste si:  Bunele maniere, astazi

Pe de cealalta, avem tabara celor care pretind ca-si serbeaza iubirea in fiecare zi si n-au nevoie de o, vai, sarbatoare importata. Cand aud asta, ma-ntreb invariabil daca fac tort iubirii in fiecare zi sau daca ii spun ”la multi ani”. Cat de constienta poate fi celebrarea zilnica?

Sa ma refer la kitsch? I-a mai scapat vreo sarbatoare? Sau aveti impresia ca Pastele si Craciunul ar fi imune? Acelasi consumerism, numai ca Valentinul vine si cu sirop roz la pachet. De ce ar scapa asta?

Citeste si:  Nu stim sa urcam in lift. E logic sa fim violate!

In pofida rozului, in pofida siropurilor, a comertului intins ca un mucegai, caut ceva curat in toata povestea asta. Si gasesc. E speranta. Oricat ar fi devenit de ponosita in plus si inimioare, de ridicola, oricat ar semana cu o cucoana de un prost gust desavarsit , exista un sambure luminos. Sub tot plasticul, sclipiciul si bombonelele. Mai conteaza originea? Exista un patriotism al sentimentelor?

Citeste si:  Gura femeilor – intre falsa critica si fals elogiu

Intr-o lume botita, in care vorbim mai des de razboi, de ura, in care traim cu frica in san, o zi in care sa ne dam inimioare pare aproape un miracol.

Asa ca ma uit la lumea asta care alearga azi dupa cadouri ca la o ramasita de idealism. E totusi o lumanare aprinsa. Nu are sens s-o sting doar pentru ca e roz si miroase cam sintetic. E, dincolo de asta, lumina.


2 Comentarii
  1. Eu impartasesc punctul de vedere al Irinei… Intr-o lume atat de cenusie si urata cateodata niste ”pete de culoare” de genul acesta (care vin din niste gesturi frumoase, surprize sau niste flori oferite in ziua asta, sau gesturi reciproce de dragalasenie) nu cred ca pot fi daunatoare 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.