fbpx

Vandut fericire. Cumpar confort

Recent am vazut un episod din Seinfeld in care Kramer (da, stiu, nu e tocmai un reper) isi manifesta dezacordul fata de oamenii care se duceau la biblioteca sa citeasca ziarul, suspectandu-i de zgarcenie. Probabil cunoasteti acele bete de lemn (se folosesc si in unele cafenele) in care se prind mai multe numere ale aceluiasi ziar. Eu le stiu si, ca o consumatoare de biblioteci, ma intristeaza gandul ca vor disparea.

Asadar, grijile lui Kramer isi afla acum rezolvarea. Tot mai multe ziare dispar. Iar daca nu dispar, renunta la print si vor continua sa apara numai in format online. Veti spune poate ca este o evolutie normala. Ca e vorba doar de o schimbare a obiceiurilor de consum si ca va ramane aceeasi calitatea continutului. Dar eu cred ca este mai mult de atat.

Disparitia ziarelor nu presupune doar economii la hartie. Si un plus pentru ecologie. Ci si disparitia unor meserii. Pe care multi oameni le faceau cu drag si pasiune. Si se mai stinge ceva: un anumit aspect al socializarii. Cititul ziarului, spre deosebire de lectura cartilor, nu reprezinta un act savarsit in intimitate. Ziarul se citeste in public, se imprumuta, circula din mana in mana. El duce la comentarii, el starneste discutii si controverse. Leaga si desface relatii interumane. Acum spatiul acestora se va limita la messenger si alte cai de comunicare pe internet.

Citeste si:  Vicky, Christina, Bucuresti

Probabil sunt de moda veche. Dar inca nu mi se pare completa aceasta experienta. Cu toate emoticoanele, cu toate acele audibles, tot prefer sa vad in fata mea figura interlocutorului. Iar camera web nu confera aceeasi impresie. Imaginea nu mi se pare la fel de fidela, la fel de elocventa. Stiu ca este doar un efect al globalizarii. La care toti suntem partasi, vrem, nu vrem, constient sau nu.

Cei pragmatici imi spun ca aceeasi tristete au resimtit-o oamenii cand s-a trecut de la manuscris la tipar. Si este posibil sa aiba dreptate. Dar nu ma ajuta cu nimic. Cand ma refer la asta, o fac in termeni vagi, sunt constienta. Poate ca suna absurd, dar ma intreb daca oamenii vor fi mai fericiti in lumea suportului electronic decat in cea a printului?

Culmea este ca intr-o epoca in care tehnologia sprijina din plin comunicarea, comunicam mult mai putin. Avem telefoane si avem monitoare. De vorbit, vorbim, slava companiilor de telefonie si providerilor de internit. Este o harmalaie continua, un vacarm si un haos caci acum mai mult ca niciodata suntem mult mai putin dispusi sa ne exprimam decat sa ascultam. Si aici devin iarasi nostalgica. Inainte vreme, oamenii se exprimau abia dupa ce ascultau, dupa ce absorbeau ca niste bureti bucatile de frumusete si de stiinta pe care lumea le arunca inspre ei sub forma unor mingi stralucitoare. Acum, toti cred ca sunt creatori de frumusete si stiinta si vor sa fie primii care anunta noutatile. Problema este ca nu prea mai au public. Din moment ce spectatorii au trecut pe scena si au devenit actori, luptandu-se sa fie chiar protagonistii piesei, cine a mai ramas sa se bucure de spectacol?

Citeste si:  Cui i-e frica de propaganda gay?

Lumea incepe sa semene cu salile acelea de la bursa in care brokerii urla mesaje cu castile pe ureche. Nu stii cine mai asculta, dar informatia zboara pe toate gurile din jur. Statutul de receptor incepe sa dispara si emitatorii domina tot, orice ar insemna acest “tot”. Ma gandesc la profetii antici care striigau in desert. Acum ne vom transforma toti in (pseudo)profeti si vom urla reclame? Nici nu apucam sa digeram ca ne si grabim sa o eliminam.

Citeste si:  La ceas de seara, Realitatea Tv intreaba, vrajitoarele raspund

Doi batranei discutand o stire? Dezbatand un articol? Preferand stilul unui anumit jurnalist? Ditirambele altuia? Toate acestea vor ajunge in curand piese dintr-un imaginar muzeu antropologic.

Epocile trecute au fost insufletite de urmarirea unor idealuri. Desigur, acestea erau gresite, monstruoase, utopice, daca vreti, dar undeva, intr-o minte, se cocea o anumita idee despre fericire, despre o stare de climax. Acum am devenit realisti si stim ca fericirea de multe ori aduce infarct si slabiciune. Asa ca ne ferim de ea. O inlocuim cu surogatul ieftin al confortului.

Dispare nu numai un anumit tip de suport pentru informatie, ci si un sentiment: admiratia. Credeti ca vom mai avea timp sa admiram ceva? Ma tem ca vom ajunge in stadiul in care si cele mai frumoase lucruri ne vor lasa imuni. Ma tem ca nu vom mai avea timp sa fim fericiti si o vom izgoni cu o miscare iritata a mainii inclestate pe o tastatura. Nu de alta, dar avem de trimis un mass.

2 Comentarii
  1. ai mare dreptate. tehnologia ne ajuta, dar ne-a si prostit si lenevit mult. daca ne uitam putin la tinerii de azi, ne luam cu mainile de cap. e de plans rau de tot. nu mai stim sa comunicam, nu mai avem nicio placere, sportul e o chestie utopica, de citit nu mai stie nimeni…totul e pe calculator. plictiseala crunta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.