fbpx

Visele, premonitii fantastice sau efecte naturale?

Cu totii avem vise. Unele sunt dintre cele mai colorate, pline de actiune, unele sunt triste, altele haioase, din pacate exista si cosmaruri. Oamenii viseaza mult. Viseaza evenimente de peste zi, viseaza ceea ce si-ar dori, viseaza lucruri de care se tem, de care le este frica, viseaza fara voia lor intamplari la care se gandesc in mod inconstient. Dar ce sunt, de fapt, aceste vise?

Din pacate, nimeni nu stie sa ne spuna cu adevarat ce este visul insa „Doamne Ajuta” ca reusim sa il diferentiem de realitate. In mod surprinzator, chiar daca dimineata ne trezim agitati si avem senzatia ca am visat o noapte intreaga, visul in sine este extrem de scurt, el avand doar cateva secunde ca durata.

Somnul este o necesitate fiziologica pentru supravietuire. Inca de la nastere, oamenii obisnuiesc sa doarma foarte mult, un bebelus facand acest lucru aproximativ 16 ore din 24, cat masoara o zi. El insa doarme in reprize de o ora-doua trezindu-se apoi infometat si agitat. Crescand, constatam ca modul de viata al acestuia se schimba. Astfel, el va dormi mai putine ore, mai mult noaptea si mai putin ziua. De asemenea, perioadele in care el doarme vor fi mai mari, adica formate din mai multe ore consecutive.

Trebuie sa stii ca si creierul emite anumite unde. De peste o suta de ani, oamenii de stiinta au descoperit ca atat creierul uman, cat si cel animal au capacitatea de a emite semnale slabe, ce trec dincolo de celulele nervoase interconectate (neuroni) si sunt transmise prin terminatiile nervoase din muschii si oasele capului pana la epiderma. Cu ajutorul electroencefalografului sau al aparatului EEG, aceste unde sunt afisate pe un ecran sau pe o foaie. Ele descriu stari ale noastre cum ar fi agitatia, fericirea, nervozitatea, emotiile, faptul ca suntem obositi sau stresati. Atunci cand dormim, majoritatea functiilor sunt incetinite, insa ele nu se opresc. Undele emise de creier dau semnale slabe si se modifica de mai multe ori pe parcursul unei nopti.

Rapid Eye Moviment (REM) inseamna „Miscarea rapida a ochilor” si este caracterizata prin miscarea foarte rapida a ochilor in timpul somnului. Pe parcursul acestor miscari, respiratia si bataile inimii pot deveni neregulate, iar mainile, picioarele si fata pot tresari. In plus, in acest interval de somn se poate si vorbi. Fiecare faza a REM dureaza intre 15 si 20 de minute. Dupa acest interval, creierul si corpul se relaxeaza, urmand o perioada de somn profund. Dupa un interval de la 60 pana la 90 de minute, se va instala din nou un somn de tip REM.

Citeste si:  Mimam sau nu orgasmul?

Cele doua timpuri de somn alterneaza de patru-sase ori pe noapte. Spre dimineata insa, perioadele de somn profund se scurteaza, iar fazele de REM devin din ce in ce mai lungi. In scurt timp, somnul profund dispare, iar undele emise de creier trec de la faza de REM la faza de trezire. Asa incepe o noua zi. S-ar spune ca oamenii viseaza mai mult in faza REM. Tocmai de aceea, majoritatea viselor se desfasoara dimineata. Subiectii care au fost cercetati, au fost treziti exact in timpul maxim al miscarii ochilor. Acestia au putut reda cu exactitate ceea ce au visat fata ce ceialti care s-au trezit dupa incetarea REM.

De cele mai multe ori, visele sunt alb-negru, redau imagini predominant vizuale si rareori senzatii precum gustul, auzul sau mirosul. De asemenea, exista teme care revin mereu in visul nostru ca, de exemplu, repetarea unei intamplari. Substantele responsabile de inducerea visului sunt serotonina si noradrenalina. Serotonina face parte dintr-un grup de celule nervoase denumite nuclei bazali si se afla in partea inferioara a creierului, in trunchiul cerebral. Noradrenalina este localizata si ea tot in trunchiul cerebral, insa in puntea lui Varolio. Puntea lui Varolio se spune ca transmite mesaje de stimulare spre cortex, elementul „gandirii” din creier, creand astfel activitatea mintii din timpul somnului. In acelasi timp, el trimite mesaje inhibatoare spre muschi, asta pentru ca persoana in cauza sa nu faca efectiv miscarile visate.

Starea de veghe se explica prin capacitatea de a ne mentine creierul „treaz” chiar si atunci cand noi incercam sa nu adormim. Acest lucru este posibil la caderea serii atunci cand se intuneca, iar zgomotele sunt mult atenuate.

Oamenii de stiinta si psihologii au emis o serie de explicatii cu privire la aparitia viselor si semnificatia lor. Unele explicatii se refera la faptul ca visele au legatura cu evenimentele din ultimele zile. In timpul somnului, mintea aflata in stare de inconstienta revede aceste evenimente. Ea incerca sa exprime ganduri si dorinte pe care le reprima atunci cand e treaza.

Citeste si:  Varsta optima pentru un adevar dureros: adoptia

Alti specialisti ar spune ca in timpul visului, creierul isi face un fel de „ordine” si astfel el stocheaza informatiile importante adunate in ultima perioada. De-a lungul unei zile, creierul primeste atat de multe informatii incat nu are timp sa se concentreze pe ele pentru a vedea care sunt eficiente si care nu. In timpul visului, acesta alege informatiile pe care sa le pastreze in memorie. Cu toate astea, nici un cercetator nu ne poate spune prea multe referitor la somn, procesul de visare si utilitatea sa.

Reflecta visele oare premonitii despre viitor? Cum ne dam seama daca visul este unul obisnuit sau o viziune ce prevesteste ceva? Sunt doar fabulatii ale unor minti ratacite sau realitati pe care oamenii le neaga doar pentru ca nu le pot explica?

O alta explicatie se refera la faptul ca visele ar fi, de fapt, reflexia unei stari sufletesti sau psihice. Este normal sa avem cosmaruri atata timp cat avem o stare interioara nelinistita sau ganduri ce ne apasa, ori un necaz sau vreo suparare. De asemenea, atunci cand suntem linistiti si impacati se intampla sa avem vise frumoase, calme. Nu de putine ori, oamenii cu o existenta tulburata au visat ca sunt alergati de forte malefice, urmariti, sechestrati sau alte trairi de genul acesta. Ei au relatat ca simteau un sentiment de panica si de spaima teribila. La trezire, au avut senzatia ca ceea ce au visat a fost real. In acelasi timp, oamenii cu o stare psihica buna marturisesc ca viseaza adesea ca zboara (vis frecvent), pajisti inverzite, ape line, iar in somn se intalnesc cu aceeasi stare de beatitudine pe care o manifesta si in realitate.

Visele in care revedem aceeasi intamplare, visele care se intrerup in momentul in care ne trezim si se reiau cand adormim iar, coincidente ale evenimentelor, toate sunt raman nebuloase inca.

Unii medici ar spune ca visele sunt, de fapt, efecte naturale ale organismului nostru. Spre exemplu, anumite vise sunt date de afectiuni precum diabetul zaharat sau tulburarea afectiva bipolara. Altele pot avea drept cauza instalarea depresiei, efectele secundare ale vreunul medicament sau ale unor droguri.

Citeste si:  Evanghelia dupa Iuda schimba crestinismul

Femeile gravide au un somn mult mai agitat si plin de vise decat celelalte. Acestea manifesta fie vise frumoase, fie cosmaruri. Toate visele sunt date insa de starea de nervozitate pe care ele o prezinta, dar si de schimbarile hormonale care au loc in organism. Unele vise sunt uneori pragatitoare, insa de cele mai multe ori ele reflecta o temere sau un zbucium. Gravidele au relatat ca cele mai frecvente scene pe care le revad sunt fie deschiderea abdomenului si extragerea copilului, fie animale sau copii deformati, fie intampinarea unor probleme la nastere ori faptul ca nu sunt pregatite pentru maternitate atunci cand trebuie sa nasca. Nu avem nici un motiv sa credem ca aceste vise sunt profetice, insa de cele mai multe ori ne lasam, fara voia noastra, influentati de ele.

Ai auzit probabil ca atunci cand visezi „sarpe” iti este, de fapt, frig. Nimeni nu stie sa explice care sunt conexiunile creierului cu simturile si redarea imaginii respective. Hipoglicemia este o alta cauza ce poate genera visele de peste noapte. Daca nivelul de zahar din sange este prea scazut, atunci este posibil sa avem vise violente, in care fie suntem martorii unei lupte, fie participam chiar noi insine la ele. Acest lucru s-ar traduce prin incercarea organismului de a stoca cat mai multe zaharuri.

Intre vise ai alimentatie exista o legatura foarte stransa! Spre exemplu, gustul picant sau gras al alimentelor poate da cosmaruri. De asemenea, si aportul de vitamina B6 din organism poate produce o serie de vise mai mult sau mai putin placute. Acesta poate fi un semn de avertizare cum ca pot exista probleme neurologice. Cantitatea prea mare de vitamina B6 din organism este data in general de suplimente. Continutul ideal se afla undeva la 100 mg pe zi sau chiar mai putin pentru a evita toxicitatea.

Visele pot fi de tot felul, placute sau mai putin placute, frumoase sau adevarate cosmaruri. Totusi, exista anumiti psihoterapeuti care ne invata cum sa le invingem sau sa le detectam. Este foarte important sa nu le asociem cu realitatea si sa facem scenarii. Trebuie sa ne desprindem de ele si sa intelegem ca nu sunt decat niste vise.

15 Comentarii
  1. Cand am un cosmar si ma trezesc dimineata toata ziua parca sunt asa agitata si am o stare de neliniste. De multe ori visele mele se adeveresc si nu stiu daca e un lucru bun…

  2. visul acela special in care te vezi zburand se spune ca-l ai atunci cand esti indragostit si iubesti din toata fiinta ta.
    nu stiu de ce, dar imi amintesc ca in urma cu ceva ani m-am visat si eu zburand, dar cu spatele si era al naibii de frustrant.
    nici in ziua de azi nu stiu cum sa-l interpretez.
    care ai idee cum se traduce, macar asa pt curiozitatea mea nesatisfacuta?

  3. visele pot sa-ti arate viitorul uneori, mi s-a intamplat ,,sa vad,, anumite lucruri pe care chiar nu aveam de unde sa le stiu dinainte, legate de persoane cu care nu aveam cine stie ce tangente.
    si mie mi-e greu sa-mi explic cum si de ce, uneori ma speriau, alteori ii speriam eu pe cei in cauza dupa ce le povesteam ce anume simteam.
    de cand ma stiu am avut acest talent, insa nu se manifesta cand si legat de cine vreau eu, ci total anapoda.
    am insa satisfactii mari cand realizez ca nu m-am inselat.

    mai rele insa decat scene legate de viitor vazut in vis, sunt cele pe care le percep cand sunt treaza.
    alea ma sperie cel mai rau, pt ca se adeveresc intotdeauna, iar daca mai fac greseala sa le impartasesc sunt privita ca o ciudatenie, ca o nebuna.

  4. Cel mai bine e sa te duci la preot sa-ti citeasca daca visezi urat.
    Eu visam intr=o vreme numai viermusi. Noapte de noapte viermusi in sus, viermusi in jos. Erau la mamaie in curte si ma tot impiedicam in ei. si m-apucam sa-i matur dar nu parca nu mai ispraveam. Asa nu erau prea mari viermusii, da erau rozali ca parizerul.
    Voi ce credeti ca insemneaza?

  5. Andreea V., de obicei viermii roz semnifica organul sexual masculin, inceperea vietii sexuale sau inceputul unui act sexual. Probabil nu ai mai avut relatii de mult iar subsonstientul tau iti trimite semnale ca ar trebui sa mai \”faci ceva\” 🙂

  6. nu mai minti tu aicea, opsedato. Am cautat pe internet dupe ce am vazut ca nimenea de aicea nu stie si am gasit ca daca sunt multi, cum am visat eu, insemneaza ca o sa ploua. Ceea ce sa si intamplat ca era seceta mare si si mamaie s-a bucurat. si daca e unul singur e semn de boala sau de vreo suferinta. nu mai laorgnae va ganditi si visati noaptea voi/?

  7. Draga mea, eu ti-am zis ce stiu eu ca inseamna, asa ca nu ai motiv sa ma jignesti! Tema sexului te cam eclipseaza observ, fii mai deschisa la minte, te-ar ajuta sa fii mai comunicativa si sa accepti ca subconstientul tau functioneaza si iti trimite semnale pe care mintea ta vad ca le refuza, asa ca nu fii incuiata si mai gandeste-te la ce ti-am spus!
    Nu stii ce inseamna bunul simt si respectul, draga! Nu ai dreptul sa ma faci \”opsedata\” din moment ce nu ai stat fata in fata cu mine, faptul ca am scris cuvantul penis nu ma face obsedata in nici un fel, tu esti cea plina de complexe de inferioritate legate de sex si ceea ce inseamna sexul!
    Ai putea sa citesti o carte cu bunele maniere si poate o sa te luminezi putin.

  8. Rain, ceea ce descrii tu, se intampla des, li se intampla mai ales persoanelor cu calitati deosebite. Ai putea as incerci sa iti dezvolti aceste capacitati, exista centre si cursuri specializate pe teme paranormale cu explicitarea viselor. Este un dar pe care nu multe persoane il au si dezvoltandu-l poti ajuta multa lume. Am auzit ca acest fenomen se bazeaza pe energia pe care o ai tu, energie pe care o poti canaliza spre autovindecare. Probabil de aici vine si ideea ca puterea autosugestiei este cea mai importanta farama de speranta pe care o avem in suflet, si care ne poate ajuta sa trecem peste greutatile vietii!

  9. Sotul meu, cand are o problema mai \”grea\” de rezolvat, viseaza acelasi lucru. Ca este la examen, ca da examen, ca este in drum spre examen, etc. Eu zic ca nu am un vis anume, cu toate ca daca ma gandesc, daca visez apa tulbure, curgatoare si intuneric preciz ma imbolnavesc. Mi-amintesc ca acum ceva timp m-am trezit dimineata si am vrut sa ma scol din pat sa ma apuc de treaba. Ei bine, am adormit la loc pret de cateva minute si am visat \”urat\” apa tulbure, curgatoare si intuneric. Bineanteles ca m-am imbolnavit rau. Ce chestie, sa adorm la loc ca sa visez si sa tin si minte visul. Lucru care mi se intampla foarte rar. Si…cartile de vise sunt atat de diverse in interpretare! Exista si o carte romaneasca de vise. Si trebuie sa ai un simt aparte ca sa sti sa citesti chiar si intr-o astfel de carte.

  10. Andreea v. , ma uimesti prin ceea ce scrii . de fiecare data cand citesc un articol si iti spui si tu parerea …ma simt cu adevarat bulversata…nu stiu cum sa-ti explic…pe langa greselile de scriere si gramaticale pe care le faci , inclin sa cred ca esti foarte ingusta la minte si ma gandesc ca , de ce nu , poate esti si pocaita…nu stiu cati ani ai , nu conteaza …insa ceea ce vreau sa iti spun este ca inainte sa incerci sa mai scrii ceva , gandeshte! o sa te ajute ! pana acum imi dai senzatia ca esti cea mai ridicola persoana de pe acest site!

  11. sall am 15 ani si sunt din braila am vrut sa caut o explicatie la cuvantul \”premonitzie\’\’ mi sa intamplat de multe ori sa gandesc fara sa vreau niste lucruri care aveau sa se intample azi,maine si chiar peste un an bn la inceput am crezut ca e pura coincidentza dar mi se intampla din ce in ce mai des si nu prea imi place adik nu vreau sa stiu ce se intampla,vreau sa traiesc fiecare zi fara sa stiu ca maine se va intampla asa cum gandesc eu,si am facut si cateva teste online si un test mia iesit ca am darul \’premonitziei\’ da probabil vetzi spune un copil cu pre amulta imaginatzie e asta e o fi nu o fi multumesc daca ati citit comentul meu sall la totzi

  12. Madalin am inteles k ai doar 15 ani dar ceea ce te sfatuiesc eu e sa citesti cartea ,,The Secret,, sau eventual sa vezi filmul,un fel de documentar.Stai linisit faptul k ai multa imaginatie nu e un lucru deloc rau ceea ce vei indetelege si dak o sa vezi filmul. 🙂 Vizionare palcuta!

  13. sal sorina ma numesc am 23 de ani …in ultima vreme tot ce visez noaptea o sa mi se intample neaparat.am visat ca eram cu sora mea in sp la buc,si asa sa intamplat am visat ca o sa pleca de la servici asa sa intamplat ak recent am visat ca o sa mi se imbonlaveasca baietelul asa a fost ak il am bonlav…:(mie si frik ca o sa visesz ceva mai rau si o sa se intample…ajutati-ma va rog frumos

  14. salut.inainte imi aminteam visele dar acuma nu prea mi le amintesc si nush dc.orqm un priten de a meu mi-a spus k o sa-mi ia o masina la varsta de 18 ani un mini cooper s mai exact dar nu mi-a spus cum o sa arate ,dar eu l-am visat si am vazut cum arata, a2a zi i-am spus si lui visu si cum arata masina si mi-a spus ca exact aja s-a gandit el la masina cum o sa arate.Deci stiti cumva visele pot arata viitorul ?nu neaparat de fiekre data dar aj vrea sa stiu daka este vreo sansa makar?multumesc mult

Lasă un răspuns la ionutza Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.