„Nu mi-e frica de BAU-BAU!”

De-a lungul intregii vieti, sensibilitatea afectiva a unei persoane poate fi marcata de anumite evenimente care genereaza stari de teama, constienta sau instinctiva.

In primii ani de viata dezvoltarea psihica a copiilor depinde in mare masura de mediul in care traiesc, cat si capacitatea parintilor sau a altor persoane care ii ingrijesc de a le asigura o evolutie emotionala armonioasa. In acest sens, noi, ca parinti, trebuie sa incercam sa fim un ghid bun pentru copii nostri atat in lumea temerilor inutile cat si in cea a pericolelor reale. Sa nu-i speriem exagerat cu povesti despre monstri sau sa-i amenintam cu intunericul in care se ascunde „bau-bau”, „baba-cloanta”, „lupul (sau mosul) cel rau”.

Teama de intuneric apare oricum, instinctiv, la unii copii, datorita faptului ca, pe intuneric dispare siguranta pe care le-o confera posibilitatea de a putea vedea ceea ce se petrece in jurul lor. In plus unele razele de lumina, provenite din diverse surse externe (fixe, dar mai ales mobile) creeaza uneori umbre inspaimantatoare, mai ales pentru mintea de copil care nu constientizeaza sursa aparitiei lor. Pe de alta parte, chiar daca ii incurajam sa-si reprime teama de intuneric sau reusim sa-i obisnuim de mici ca intunericul e ceva natural, pe masura ce cresc este bine sa-i facem sa inteleaga ca deplasarile pe intuneric pot fi totusi periculoase, daca au loc inafara unui spatiu in care sunt in siguranta.

Citeste si:  Taximetristii, manelele si clujenii

Aproape similar, referitor la teama de apa sau de diverse animale domestice sau de insecte, copii dezvolta uneori o frica instinctiva, dar cel mai adesea indusa de greselile adultilor. O baie prea fierbinte sau prea rece, apa cu sapun intrata in ochi, scufundarea brusca si neasteptata in totalitate sau doar a capului, pot crea stari de panica ale caror efecte sunt greu de remediat in timp. La fel, un copil nesupravegheat care suporta socul unui caine care latra brusc sau se repede spre el, a unui cocos bataios care se repede sa-l atace, a unei pisici care-l zgarie fiindca a tras-o de coada… va considera ca toate animalele sunt deosebit de periculoase. Pe de alta parte, reactia adultilor si atitudinea lor in raport cu diverse animale este de obicei copiata de cei mici. Trebuia sa invatam noi insine si sa-i invatam si pe cei mici sa se fereasca de anumite animale care pot fi periculoase, dar fara a exagera in acest sens si mai ales fara a-i incuraja spre a fi brutali cu animalele.

Citeste si:  Tortionarii din noi

Uneori se poate intampla ca un copil mic sa se sperie chiar de o jucarie. O masca, o papusa mai ciudata, un animal cu o expresie mai fioroasa sau modul neasteptat in care cel mic intra in contact cu respectiva jucarie pot sa induca si ele teama. Si acelasi lucru este valabil si pentru filmele de desene animate, mai ales ca in ultima vreme ele sunt concepute pe teme razboinice si cu multe personaje urate si violente.

Citeste si:  De ce sa (nu) dati banii pe tigari electronice

Teama de singuratate, precum si cea de a fi sechestrat undeva ca pedeapsa, ar trebui sa nu existe in mintea si in viata copiilor nostri. La fel si teama de a fi batut sau maltratat foarte des pentru diverse motive marunte.

In toate cazurile de teama cronica, dar mai ales in cazul copiilor, e necesara multa rabdare si putere de convingere pentru a reusi indepartarea efectelor unor anumite socuri sau a strarilor de frica instalate treptat. Este important sa avem puterea de a intelege spaima din mintea copilului din punctul lui de vedere, pentru a putea sa discutam cu el, sa-l ajutam sa-si risipeasaca temerile daca acestea sunt neintemeiate, fara a-l ridiculiza. Trebuie sa-l ajutam sa faca diferenta dintre pericolele reale si cele imaginare pentru a avea un copil cu un echilibru mental normal, capabil pe de o parte sa-si exprime si sa-i invinga temerile, iar pe de alta parte sa se protejeze.


3 Comentarii
  1. Foarte adevarat…trebuie sa ne protejam permanent copii de false motive de teama. Eu de exemplu a trebuit sa muncesc timp de cateva saptamani, sa indepartez teama de intuneric inoculata copilului meu de un alt copil mai mare cu care s-a jucat de cateva ori…si care i-a inspirat acesta teama. Si asta dupa ce eram mandra ca am reusit sa cresc un copil normal din acest punct de vedere, pana la varsta de 4 ani.

  2. Cititind acest articol m-am gandit al mine…. eu am 25 de ani si nu stau in intuneric! Am o mare problema si nu reusesc sa o rezolv deloc! Cand sunt singura acasa dorm cu lumina de pe hol aprinsa! Stiu ca pare haios dar pentru mine este foarte greu!

  3. Draga Ana…imi inchipui ca nu ti-e usor, dar e o problema pe care trebuie sa incerci sa o depasesti, dar de preferat nu singura; trebuie sa te bazezi pe sprijinul celor dragi sau chiar a unui medic specialist, cu care sa incepi prin a discuta deschis panica ce te cuprinde. Sincer si eu am o senzatie ciudata cand raman singura acasa…dar nu din teama de intuneric, ci de singuratate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.