Amintiri despre viitor: stilul high tech

Nimic din ce este omenesc nu le e strain stilurilor decorative! Unul dintre cele care a castigat mult teren in ultima vreme e stilul industrial. Nu e greu sa-ti dai seama ce anume l-a inspirat: industria, cu fabricile si uzinele ei. In Romania, aceasta optiune decorativa capata tendinte retro, daca unitatile de productie industriala au cam mers la fier vechi…

Metalul, plasticul si sticla sunt materialele de capatai in stilul industrial. Griul intalnit in halele fabricilor e culoarea care se regaseste pe peretii caselor care au adoptat stilul industrial urban. Asta in cazul zidurilor din beton, pentru ca au trecere si cele de caramida netencuita. Mobilierul e simplu, functional si adaptabil. Liniile sunt clar conturate, iar decoratiunile si accesoriile reprezinta obiecte de utilitate intr-un proces de productie la scara larga. Spre exemplu, drept corp de iluminat stilul recomanda lampa-proiector folosita in studiourile de filmat.

Ca sa faca fata evolutiei tehnologice, din stilul industrial s-a desprins, la sfarsitul anilor ’70, o ramura: high tech

Ca orice stil decorativ, high tech se foloseste si in arhitectura. De altfel, asa s-a impus. In interioare, se regaseste preponderent in baruri si in birouri ale firmelor, in special la cele al caror obiect de activitate e legat de viitor. Sigur insa ca orice pasionat de OZN-uri se poate identifica in aceasta arta decorativa, consacrandu-i, daca nu intreaga locuinta, macar propria sa camera. Mobilierul high tech e simplu, utilitar, lipsit de ornamente. Pentru cei care prefara caldura lemnului, stilul acesta nu e catusi de putin atragator. Metalul, sticla si plasticul predomina aici. Elementul definitoriu al stilului il dau formele pieselor de mobilier. Ele nu sunt nici patrate, nici dreptunghiuri, cercuri sau ovale. Regula e sa avem contururi si volume cat mai putin obisnuite, care imbina liniile sau suprafetele curbe cu acelea drepte.
Citeste si:  Secretele femeilor suple – compulsivitate vs. rutina
Obiectele trebuie sa se afle in relatie unul cu altul, formand intregul. Inalta tehnologie tine cont si de aspecte pe care alte stiluri decorative le ignora. Acustica trebuie sa fie ireprosabila. Cand te dedai la amenajarea cu pricina, e necesar sa apelezi la un expert. Si degeaba ai imbratisat tu decorarea high tech, daca folosesti pick up si televizor cu ecran bombat. Ultimul racnet al tehnologiei se va regasi din plin intr-un asemenea decor. Balustradele de metal se impun intr-o incinta high tech. Tavanul e esential. Obligatoriu va fi fals, altfel nici nu se poate. Tavanele extensibile, pe care vi le-am prezentat recent in rubrica de fata, se preteaza cel mai bine. Tavanul va veni in trepte, in valuri, in planuri diferite si de forme diferite. Peretii pot foarte bine sa fie de sticla, transparenta sau mata. In tavan si pereti vor fi incorporate corpurile de iluminat, raspandind lumina inclusiv in interiorul zidurilor. Putem folosi si corpuri montate pe pereti, dar in niciun caz nu vor arata ca veiozele sau lustrele clasice. Vor avea forme bizare, care nu le vor trada utilitatea.
Citeste si:  Tapetul, iar in top
Stilul high tech respinge ideea spatiilor multe si strict delimitate dintr-un imobil. Bucataria, livingul si dormitorul trebuie sa creeze un intreg. Electrocasnicele din bucatarie nu vor sta la vedere, ci pastrate in dulapuri sau sertare. Ca mobilier, exceptand strictul necesar pentru o bucatarie sau un dormitor, cele trei incaperi vor diferi doar vag una de celelalte. Apropo de dormitor, americanii au lansat pe piata un i-phone gigant care nu indeplineste functii tehnologice: e lenjerie de pat. Asternuturile si fetele de perna sunt imprimate cu meniul specific aparatului. Achizitionarea lenjeriei ar fi un pas mic, dar hotarator pentru un om la adoptarea stilului high tech.


Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.