Apartamentele noi si cu pretentia de modern au adoptat moda bucatariei deschise: incaperea unde sa si gatim, sa si luam masa, sa si sedem la taclale, la un joc de carti sau de rummy. Romanii cu apartamente mai vechi nu s-au dat batuti si, profitand de vidul legislativ sau de amorteala aplicarii legii, au spart pereti si si-au facut bucatarie fara usa care merge pana-n termopanele care inchid balconul, alegandu-se cu bucatarie-dining-living open space, cum da bine sa i se spuna.
Intr-o tara in care rigoarea legii nu e chiar la ea acasa, Chile, cetatenii care locuiesc la bloc si umbla la structura lui, indepartand o portiune de zid de la ei din apartament, se muta automat intre niste pereti mult mai trainici, aceia ai puscariei. E drept, pe intreg teritoriul statului Chile cutremurele isi fac de cap mai dihai ca-n Vrancea noastra.
Adversarii acestei mode, care pierd din ce in ce mai mult teren in favoarea sustinatorilor ei, aduc drept principal argument mirosul mancarii care castiga astfel noi teritorii din apartament. Practic, bucataria devine si sufragerie; cum sa stai la o cafea, eventual cu un oaspete, cu niscaiva prieteni, in damf de ceapa prajita, mujdei de usturoi, jumari? Si chiar daca rezolvi cat de cat problema miasmelor, fiindca pe de-a-ntregul n-o poti rezolva, pentru o relaxare adevarata, mult mai potrivit, mai cald, e mobilierul de lemn din sufrageria clasica, ca si covorul din incapere, tapiteria…
Adeptii bucatariei deschise au ca idee de baza spatiul castigat. Bucatariile din apartamentele de bloc sunt, in nouazeci la suta din cazuri, micute. Si, hai sa fim seriosi, in peste nouazeci la suta din cazuri, cetatenii de la bloc iau masa de zi cu zi in bucatarie, cine sta sa trambaleze supiera si toata vesela, tacamurile in alta camera, sa intinda si sa stranga fata de masa? Asta doar de Craciun, revelion si Paste. Iar cand vreo trei oameni, membri ai familiei, se pun la masa intr-o bucatarie mica, unuia poate ca-i intra coltul chiuvetei in spinare sau va ramane necasatorit, obligat sa stea pe coltul mesei…
Primul avantaj al bucatariei deschise e masa mare, beneficiind macar pe o latura de o canapeluta incastrata in perete. Intr-o bucatarie open space, cand femeia gateste – sau cand barbatul gateste, exista destule cazuri – nu va mai sta exilata intre patru pereti, avand grija ca de fiecare data cand iese din incapere sa inchida repede usa, sa nu se imprastie aburul prin casa. Va gati si in acelasi timp va sta de vorba cu alti membri ai familiei sau se va uita la televizor.
Bucataria aflata la vederea intregii case ne obliga la niste amenajari suplimentare. Nu mai putem sa tinem farfuriile, borcanele, tacamurile pe masa sau pe chiuveta. Dulapurile, suspendate, incastrate intre coloane sau asezate sub chiuveta, vor depozita toate ustensilele si produsele care ne ne vor fi la indemana si pe care nu le tinem la frigider: sarea, zaharul, mirodeniile. Mai probabil insa, sub chiuveta va sta, indaratul unor usite, cosul de gunoi.
Stilul de mobilier al unei bucatarii deschise e, cel mai adesea, minimalist. Liniile sunt simple, lipsesc zorzoanele, suprafetele sunt netede, dupa cum o impune utilitatea lor, n-o sa toci ceapa pe un plan inclinat. Sticla si inoxul dau aerul modern, calitativ. Usile glisante sunt deseori folosite, in cazul unei portiuni pe care o dorim in unele perioade disparuta din peisaj.
Ca sa revenim la calcaiul lui Ahile gasit de adversarii noilor bucatarii, mirosurile: nu putem concepe bucataria deschisa daca deasupra aragazului nu avem hota. Exista hote cu motor atat de puternic, incat, daca te apleci sa verifici aroma sosului picant din cratita, sa te trezesti cu boneta de bucatar smulsa din cap. Prajelile si alte asemenea mancaruri nu vor lasa miros mai deloc in incapere. Iar daca, totusi, isi vor face simtita prezenta pe cale olfactiva si noi nu vom dori asta, bucataria deschisa va fi buna pentru ca ne va sili sa mancam sanatos. O salata de cruditati nu lasa niciun miros.