fbpx

Cand catelul nu mai tace II

In articolul trecut, am ajuns la concluzia ca trebuie sa luam masuri in privinta latratului enervant atat pentru noi, cat si pentru vecini. Inainte de a ne gandi la strategii de control al latratului, trebuie sa stabiliti cateva principii generale asupra modului in care veti lucra cu cainele: in primul rand, daca vreti sa controlati latratul nedorit, aveti nevoie de un caine care sa va asculte, sa fie atent, dar in acelasi timp relaxat.

Cainele trebuie sa gaseasca in comportamentul stapanului indicii cu privire la modul gresit in care se comporta. Daca il puteti face sa va asculte, sa se aseze, atunci jumatate din lupta este deja castigata: cainii latra foarte putin atunci cand stau jos. Exista cateva principii pe care trebuie sa le urmam in incercare de a schimba latratul cainelui:

1. In primul rand, in nici un caz nu va apucati sa strigati cat va tine gura „nu” deoarece aceasta metoda nu numai ca nu va avea efectul scontat, dar va si intensifica latratul cainelui, pentru ca acesta va considera ca il insotiti (si probabil se va bucura).

Citeste si:  Pete de cerneala de pe perete

2. Fiti consecventi: alegeti un cuvant care sa-i atraga atentia asupra a ceea ce nu are voie sa faca (in cazul de fata sa latre) si folositi-l intotdeauna pe acelasi ton, calm si convingator, fara sa tipati. Atentie insa: toata familia trebuie sa foloseasca acelasi cuvant si sa mentina aceeasi atitudine.

3. Fiti rabdatoare cu cainele, dar si cu dumneavoastra. Schimbarea comportamentului presupune o perioada mare de timp si trebuie sa o luati usor, pas cu pas. Daca va infuriati pe caine, nu veti reusi decat sa-i cresteti nivelul de anxietate (dupa cum am aratat in articolul trecut, aceasta este unul din factorii care determina latratul) si toata munca depusa pana in acest moment ar fi facuta in van.

4. Rasplatiti catelul pentru un comportament corect (motivatia pozitiva este mult mai puternica decat frica). Pedeapsa fizica sau psihica va determina cainele sa fie temator fata de dumneavoastra si altfel se va rupe legatura pe care incercati sa o stabiliti cu animalutul. Cu trecerea timpului, nu trebuie sa mai oferiti mancare de fiecare data, uneori o simpla motivatie verbala de genul „bravo, cutu!” sau o mangaiere pe piept sunt de ajuns.

Citeste si:  Birou acasa

5. Nu va imbratisati catelul si nu-i vorbiti in soapta in timp ce latra deoarece acesta ar putea crede ca intr-adevar exista ceva de care sa fie alarmat sau de care sa-i fie frica, prin urmare data viitoare va fi si mai zgomotos.

6. Controlul asupra situatiei: pe cat este posibil, incercati sa determinati dumneavoastra situatii in care catelul ar putea fi tentat sa latre, dar aveti grija ca acestea sa nu depaseasca 10-15 minute.

7. Nu trebuie sa va fie teama ca, daca nu reusti sa controlati catelul, sa apelati la ajutor specializat, cum ar fi un dresor profesionist.

Controlul latratului excesiv la pui este cea mai importanta masura pe care o puteti lua pentru a scapa de probleme pe viitor. Cu siguranta ca este mai usor sa-i imprimi catelului un comportament normal inca de la inceput, dacat sa il schimbi atunci cand a devenit un obicei cat se poate de iritant. Primele nopti dupa ce ati adus catelul acasa vor fi probabil cele mai grele.

Citeste si:  Alegere mobila de calitate

Cel mai bine este sa-i plasati culcusul undeva aproape de dumneavoastra, unde catelul se va simti in siguranta si nu va avea motive sa „planga”. Mai mult, increderea reciproca pe care o puteti stabili in acest mod va determina scaderea posibilitatii de aparitie a anxietatii datorata despartirii si singuratatii. Atunci cand va doriti sa dresati catelul sa latre pentru diverse situatii (daca vreti sa va alerteze, de exemplu de sosirea cuiva strain), amintiti-va ca asa cum il invatati sa latre, trebuie sa-l faceti si sa inceteze, asa ca este bine sa introduceti si un cuvant pentru incetarea comenzii.

Nu protejati catelul de sunete care ar putea sa-l determine sa latre, cum sunt aspiratoarele, zgomotele masinilor de pe strada, alarme, ba chiar incercati sa-l supuneti de mic acestor „agresiuni” pentru ca in acest fel catelul le va intelege ca pe o parte normala a vietii, nefiind nimic de care sa se teama.

Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.