Covorul persan

Chiar daca astazi sunt la moda covoarele si carpetele moderne, minimaliste, in culori proaspete si cu texturi diverse, covorul persan isi pastreaza locul de cinste in preferintele cunoscatorilor. E adevarat ca un covor persan adevarat este o investitie deloc de neglijat, insa el este imun schimbarilor de moda si atat de rezistent in timp incat poate fi transmis din generatie in generatie. Un covor persan autentic, tesut de mana, poate infrumuseta casele a patru-cinci generatii, daca nu mai mult, in timp ce unul de serie, tesut la masina nu rezista mai mult de 15 ani.

Arta covoarelor tesute de mana dateaza din Persia antica si este, fara indoiala, una dintre cele mai faimoase expresii ale culturii persane. S-au descoperit fragmentele unui covor persan datand din anul 500 I.Chr. Traditia s-a pastrat pana astazi si iranienii, urmasii vechilor persi, sunt cei mai mari exportatori de covoare tesute manual. Bineinteles ca masinile joaca rolul lor in fabricarea acestor mici opere de arta, dar se mai vand inca si covoare tesute manual, al caror proces de fabricare poate sa dureze de la cateva luni pana la cativa ani. Iranul are chiar si un muzeu dedicat covoarelor persane si, bineinteles, expertii sai in arta tesaturilor si in istoria motivelor si modelelor de tesaturi.

Citeste si:  Pasiunea rosie a livingului tau

Principalul material folosit este lana, de diferite feluri. Se produc si covoare de matase, insa mai putin pentru ca sunt mai scumpe si mai putin rezistente in timp. In Iran, covoarele de matase se folosesc mai mult pentru decorarea peretilor.

Design-ul, motivele si modelele folosite sunt foarte complicate si pot sa varieze mult, fiecare tesator avand temele sale preferate: motive geometrice cu sau fara medalion, linii frante, texte, arabescuri, portrete, flori, anotimpuri, pesti, scene istorice si religioase, desene tribale si multe alte variatiuni.

Citeste si:  Gazdele, maestrii de ceremonie

Sfaturi pentru alegerea unui covor persan

Covorul, de orice tip ar fi el, este centrul unei camere si primul lucru ce sare in ochi. Cu atat mai mult un covor persan care este o opera de arta si este facut pentru a atrage privirile. Asadar, el trebuie ales inaintea celorlaltor elemente, in jurul lui construindu-se aspectul incaperii. Un covor persan poate avea un model foarte complicat, asa ca restul elementelor (mobila, tapet, etc) trebuie sa fie mai simple.

persan

Daca bugetul iti permite, alege un covor tesut de mana. Valoarea, frumusete si calitatea lui sunt net superioare celor tesute de masini. Insa un covor care provine din Iran, nu este neaparat tesut de mana si nu este neaparat de calitate. Cum recunosti un covor tesut manual? Este flexibil, nu se crapa cand il indoi, pe partea din spate se vad clar ochiurile tesaturii, iar franjurii nu sunt cusuti la capat ci fac parte din tesatura (sunt capetele urzelii). Lana buna este moale si lucioasa, cea proasta este mai subtire si terna. Calitatea lanei este importanta pentru ca cea moale absoarbe mai bine vopseaua, deci are mai putine sanse sa se decoloreze. Se spune ca numarul de noduri pe centimetru patrat ar fi un indicator al calitatiii. De fapt, nu e nevoie sa numeri noduri pentru ca si la covoarele tesute de mana numarul nodurilor variaza mult in functie de model.

Citeste si:  Indepartare furnici

Modelul si motivele ce apar pe un covor persan sunt foarte variate si greu de identificat pentru necunoscatori. Insa important de stiut este ca un covor iranian tesut de mana va fi tesut cu motive tribale, scene din natura, portrete si alte teme traditionale, si nu cu scene moderne, palmieri, plaje.

persan


Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.