Decoreaza cu fotografii

Fie ca vrei un decor romantic, intim si cald, fie ca vrei unul indraznet, colorat sau cu iz de vacanta, merita sa investesti in fotografii. Orice fel de camera, de la bucatarie la dormitor, de la camera clasica la cea minimalista, poate fi decorat cu fotografii de diverse tipuri. Care sunt, mai exact, aceste tipuri? Fotografii de familie mai vechi sau mai noi, peisaje marine sau de munte, portrete, peisaje urbane, cadre cu animale, macro-uri florale. Nu are rost sa insiram toate tipurile. Orice poza ti-ar placea, ea isi poate gasi un loc pe peretii casei tale. Fotografiile le poti gasi printre „operele” proprii sau ale prietenilor, le poti descarca de pe internet, le poti decupa din reviste si carti.

Ideal, dar nu obligatoriu, ar fi ca tema fotografiei sa fie in concordanta cu cea a camerei. Ai un linving in stil marin, decorat cu scoici si nuante de albastru? Adauga un peisaj marin, cu o barca sau o insula pustie. Ai o bucatarie vesela, in nuante tari de rosu, verde sau galben ? Adauga un macro floral cu lalele. Ai un dormitor minimalist, in culori neutre ? Adauga un peisaj urban, intunecat. Ai o sufragerie clasica, cu mobila masiva si in culorile pamantului? Se potriveste de minune o fotografie alb-negru a bunicilor. Si exemplele ar putea continua, dar imaginatia nu trebuie sa iti fie ingradita de ele. Intre tema camerei si cea a fotografiei se pot face combinatii diverse si nu poti sti ce va iesi daca nu incerci fotografia chiar pe peretele tau.

Citeste si:  Burgeri de somon

Poate mai importanta decat imaginea in sine, este rama pe care o vei folosi. Aici ai nevoie de potrivire perfecta cu restul camerei, altfel ceea ce ar fi putut parea o idee buna se transforma intr-o catastrofa. Ramele masive, aurii se pot folosi in camere clasice, dar pentru un living contemporan, ai nevoie de o rama subtire, cromata sau din lemn negru. Rama poate fi ea insasi o mica opera de arta sau poate trece neobservata lasand fotografia sa fie adevarata vedeta. Oricum, ea trebuie sa se potriveasca cu restul obiectelor din camera ca stil si culori.

Daca nu te poti hotari la o fotografie anume si decizi sa folosesti mai multe, ramele nu trebuie sa fie neaparat identice, dar trebuie sa se incadreze in acelasi stil. Te poti juca in voie cu detaliile si culorile lor. De fapt, intr-o camera colorata, ramele nu au voie sa fie toate in aceeasi culoare.

Citeste si:  Vinul rosu - ingredient sau medicament

Daca ai un intreg perete gol, ai nevoie de o fotografie foarte mare. Una prea mica va parea parasita pe acel perete, creand un aspect trist si dezolant in locul celui intim si cald pe care ti-l doreai. In locul unei singure fotografii mari, foloseste mai multe si mai mici. Asemenea grupuri arata intotdeauna foarte bine. Le poti aseza simetric, in functie de celelalte elemente din camera sau asimetric, jucandu-te cu marimile: una mare in mijloc si patru-cinci mai mici in jurul ei, trei de marirmi egale si doua mai mici, etc.

Pentru ca aspectul sa fie perfect, nu aseza fotografiile prea aproape una de alta (ai crea un grup inghesuit), dar nici prea departate ca sa nu pierzi ideea de grup, de unitate. In acelasi grupo de fotografii ar fi ideal sa folosesti aceeasi tema, pentru a crea o poveste. Presupunand ca vrei sa decorezi cu poze de familie, poti grupa pe un perete doa poze ale copilului tau in prima zi de scoala si inca trei cu acelasi copil, in diferite etape ale vietii lui (bebelus, la gradinita, etc). Astfel pastrezi tema (viata copilului tau), dar eviti plictiseala prin fotografii din diferite momente si, in acelasi timp, creezi o poveste pe care iti va face placere sa o vezi de fiecare data.

Citeste si:  Stilul favorit de decorare

Desi pot fi foarte frumoase, grupurile de fotografii sunt oarecum dificil de agatat pe perete. Ce ai de facut? Alege acea parte a peretelui pe care vrei sa o decorezi, pune exact sub ea un ziar mare sau o hartie cu aceleasi dimensiuni ca si acea zona de perete, apoi asaza fotografiile pe hartie si roteste-le pana cand obtii aranjamentul perfect. La final, traseaza conturul fiecarei fotografii si lipeste ziarul pe perete. Dupa ce bati cuie pentru fiecare tablou, poti sa dezlipesti hartia.

Marele avantaj al fotografiilor este ca se pot schimba foarte usor si cu costuri minime atunci cand te plictisesti de ele. Daca te-ai saturat de lalelele din bucatarie, poti sa pastrezi rama si sa schimbi doar poza cu o alta noua. Poate cu frezii sau muscate. Revenind la fotografiile de familie, pe masura ce copilul tau creste si traieste noi evenimente importante, schimba cateva din poze cu altele noi, astfel incat povestea ta sa fie mereu „la zi”.


Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.