Holul – prima impresie despre o casa

Ne dam silinta sa ne decoram casele cat mai frumos, ne ocupam de fiecare camera in parte, le acordam toata atentia noastra, dar adesea uitam una dintre ele: holul. Desi este aproape fara exceptie cea mai mica incapere, holul este prima camera pe care o vad cei ce ne intra in case, de aceea este important sa nu il neglijam atunci cand renovam sau decoram.

Un hol comod, functional si placut ii va face pe musafiri sa se simta bineveniti imediat ce ti-au trecut pragul, dar si membrii familiei vor simti ca au ajuns cu adevarat acasa cum au intrat pe usa. Felul in care vei decora holul depinde foarte mult de marimea lui. Daca ai unul mare esti o norocoasa pentru ca il poti transforma intr-o alta camera a casei tale, una in care te poti opri sa te odihnesti dupa un drum lung sau dupa o zi agitata.

Citeste si:  Reguli de baza in amenajarea sufrageriei

Cu siguranta cuierul nu lipseste din niciun hol, oricare ar fi dimensiunea lui, dar langa el trebuie sa se afle si o masuta sau o servanta. Pe ea poti lasa fularul, manusile sau alte obiecte de care ai nevoie atunci cand iesi. Gentile musafirilor, telefoanele sau orice alt obiect pe care nu vor sa il ia in casa isi vor gasi un loc pe aceeasi masuta. Tot acolo poti sa tii in timpul verii o sticla cu suc, ceai sau apa si cateva pahare, asa incat cei care intra sa gaseasca imediat o bautura rece. Iarna, iti poti intampina musafirii cu un cos de fructe sau un recipient cu ceai cald.

Problema cu cele mai multe holuri este ca sunt prea mici ca sa le transformi intr-o camera adevarata (cu fotolii, masuta de cafea), dar prea mari pentru a gazdui doar un cuier si o servanta. Din cauza spatiului ramas gol, holul pare neterminat, ca si cum te-ai fi oprit brusc din decorat. Solutii ar fi multe. Incearca un lampadar inalt, cu picior, potrivit cu stilul casei si cu tema aleasa pentru hol sau un cuier. Chiar daca ai deja unul prins pe perete, un cuier-pom cu un design indraznet sau rustic, potrivit temei alese, poate fi un accesoriu de efect.

Citeste si:  Adevarat sau fals - fierul din alimente

Daca preferi ca musafirii tai sa se descalte inainte de a intra in restul camerelor, pregateste cateva perechi de papuci de toate marimilie. Trebuie gasit un loc si pentru un scaun, oricat de mic ar fi el. Intr-un hol mic, poti recurge la mobilierul multifunctional: in loc de masuta sau servanta o bancuta lunga cu loc de depozitare dedesubt.

Citeste si:  Biroul - partea intelectuala a casei

Peretele pe care ai asezat cuierul este singurul ocupat. Ceilalti sunt goi, iar holul arata ca o camera nemobilata? O problema care se poate rezolva cu doua – trei tablouri, mai mici sau mai mari in functie de preferinte. Goblenurile, pozele de familie, desenele copiilor pot inlocui cu succes tablourile uneori destul de scumpe.

Daca nu iti place acest gen de decoratiuni, poti prinde in pereti cateva polite suspendate, pe care asezi fotografii inramate, carti sau vaze cu flori. Daca nu ai o oglinda mare pe usa unui dulap dintr-o alta camera, atunci holul este locul ideal pentru ea. Te ajuta sa-ti verifici tinuta de fiecare data cand iesi din casa si sa „umpli” un perete ramas gol.


Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.