fbpx

Manierele elegante la masa: asezarea mesei

Asezarea mesei si bunele maniere la masa au devenit o arta rezervata cunoscatorilor si celor cu sange albastru. Noi, restul, ne-am obisnuit sa mancam in viteza, uneori din picioare sau in fata televizorului, uitand ca momentul mesei este unul de care trebuie sa ne bucuram in familie, cu toti cei dragi alaturi si, mai ales, uitand care sunt bunele maniere la masa. De cand n-ai mai asezat o masa pentru familia ta sau pentru invitati, dupa toate regulile manierelor elegante? Generatiile mai tinere nici macar nu au invatat vreodata care sunt aceste reguli si cum se ia o masa formala.

Sa invatam sau sa ne reamintim cum se asaza corect o masa pentru o cina eleganta.

Pentru ca o masa trebuie sa fie placuta si ochiului, nu numai papilelor gustative, conteaza atat infatisarea mancarii cat si aceea a mesei. De aceea, ai nevoie de o fata de masa curata si proaspat calcata, asezata cu centrul sau in centrul mesei. Colturile se lasa sa cada pe langa masa.

Tot in centru, asaza un ornament, fie un aranjament floral, fie un sfesnic elegant, cu lumanari aprinse. Dar posibilitati sunt mai multe, asa ca iti poti lasa imaginatia sa lucreze pentru a gasi un aranjament frumos si original. Singura conditie este ca acesta sa nu fie foarte inalt, asa incat invitatii sa se poata vedea unul pe altul.

Fiecare invitat trebuie sa aiba vesela, paharele, servetelele si tacamurile sale si sa ajunga usor la cosul cu paine.

Vesela

Exista mai multe modalitati de a aseza vesela. Fiecare invitat trebuie sa aiba in fata cel putin un bol pentru supa si o farfurie intinsa pentru felul doi. Farfuria se asaza cu marginea de jos la cinci centimetri de marginea mesei, iar deasupra ei va fi bolul de supa.

Daca masa este una formala, ai nevoie de inca o farfurie mai mica, pentru paine si unt, care se asaza in partea din dreapta sus a farfuriei pentru felul doi. In unele tari se foloseste si o a patra farfurie, pentru salata, asezata dedesubtul celei pentru unt. Nu mai trebuie sa spunem ca toate farfuriile au fost spalate si uscate inainte de a fi puse pe masa.

Asezarea mesei

Tacamurile

Din nou, numarul de tacamuri depinde de ocazie. Pentru o masa in familie, ai nevoie doar de o lingura, un cutit si o furculita. Lingura si cutitul se asaza in dreapta farfuriei, la 2 centimetri de marginea mesei, aliniate in partea de jos. Furculita se pune in stanga farfuriei, tot la doi centimetri de marginea mesei si aliniata cu tacamurile din dreapta. Daca pregatesti o masa formala, ai nevoie si de alte tacamuri. In dreapta, vei aseza un cutit pentru peste, iar in stanga o furculita pentru peste. Deasupra farfuriei sunt tacamurile pentru desert, o lingurita si o furculita mai mici, asezate paralel. Furculita pentru desert va avea manerul indreptat catre stanga, iar lingurita catre dreapta. Peste farfuria de unt si paine se asaza un cutit mic, ca va fi folosit pentru taierea si intinderea unutului.

Citeste si:  Supa de vita cu pirosti si tochitura cu ou si mamaliga

Lama cutitului este un simbol al agresivitatii, asa ca toate cutitele vor fi asezate cu lama catre farfurie, nu catre vecinul de alaturi. Tacamurile care vor fi folosite primele se asaza in exterior.

Paharele

Cu cat cina este mai formala, cu atat vei avea nevoie de mai multe pahare. Pentru o cina in familie, iti trebuie un pahar de apa si unul de vin. Dar, daca pregatesti o masa formala, vei avea nevoie de sase pahare: pentru apa, vin alb, vin rosu, Pinot Noir si vin de Burgundia, sampanie, bauturi spirtoase. Fiecare tip de vin necesita un pahar special care sa scoata in evidenta buchetul caracteristic.

Paharul de apa este mare, dar are piciorul scurt. Cel de coniac are, de asemenea, piciorul scurt, dar este mult mai larg, in special la baza. Vinul alb se bea in pahar cu picior inalt si bolul relativ larg pentru a prinde intregul buchet. Pentru vinuri rosii de Burgundia si Pinoit Noir, ai nevoie de un pahar putin mai mare si cu bolul putin mai larg, care sa scoata in evidenta complexitatea aromei. Restul vinurilor rosii se beau in paharul cel mai mare, cu picior inalt. Iar pentru sampanie si vinuri spumante, se pregateste o cupa cu picior inalt si bol ingust.

Citeste si:  Stilul scandinav

Toate paharele se asaza in partea din dreapta sus a farfuriei pentru felul doi si fiecare invitat va lua paharul de care are nevoie in functie de ce bautura serveste.

In ce priveste servetelele, ai de ales intre unul mare din material textil si mai multe din hartie. Daca alegi a doua varianta pregateste-te sa le strangi din cand in cand pe cele folosite si sa pui pe masa altele noi. Oricum, la mesele formale se pune servetel din material textil care va fi impaturit, rulat si prins cu un inel special sau asezat in forma de floare. Se poate pune in paharul de apa, in bolul de supa sau langa furculite, in partea stanga.

Asezarea mesei

10 Comentarii
  1. Felicitari! Este un articol foarte folositor. Lucruri simple pe care le ignoram si care ne fac viata mai frumoasa.
    In ceea ce priveste paharele, recunosc, eram mereu pierduta in multitudinea de forme.

  2. multumim mult pentru articol. la noi in familie, mesele la care ne intalnim toti asa se aranjeaza. atunci folosim obligatoriu argintaria si cristalurile, pt. ca trebuie sa ne mai si bucuram de ele. dar e bine sa stie cat mai multa lume cum se pune o masa adevarata, chiar daca e in familie.

  3. Va multumesc! Chiar imi era jena de multe ori cand ma duceam la masa undeva si nu stiam exact cum e treaba cu paharele. Sa continuati tot asa!

  4. de ce paharul de vin este asezat inaintea paharului pentru apa .? pentru ca am lucrat ca ospatar si paharul de apa a fost primul apoi vinul . sau eventual sus in partea dreapta a paharului de apa dar nu jos ! asi dori un raspuns ! multumesc !

  5. Paharesticla.ro, partenerul perfect pentru orice ocazie!

    Detaliile si obiectele alese fac diferenta cand vorbim despre un eveniment special, un pranz sau o cina servita la un restarant. Desi poate par nesemnificative, modelul de pahare ales ca sa ni se serveasca anumite bauturi dau personalitate si unicitate unui loc sau eveniment.
    Fie ca este vorba despre o nunta, botez sau aniversare, un element de baza in aranjarea mesei sunt paharele. In cadrul unui eveniment cum este o nunta, printre primele lucruri pe care invitatii le observa sunt pahare de sampanie personalizate ale mirilor. Decorate sau inscriptionate cu numele si data evenim entului, un simbol al evenimentului, in alegerea paharele mirilor incercati sa faceti alegerea corecta.
    O gama larga de cupe si pahare pentru sampanie va sunt oferite de Paharesticla.ro, magazin de pahare online. Din dorinta de a satisface nevoile tuturor clientilor, Paharesticla.ro va pune la dispozitie seturi de pahare, stilate si elegante din sticla: alegeti un set de pahare de vin alb si rosu, pahare pentru whisky sau pahare pentru apa.
    Organizati o petrecere aniversara sau cu tematica? Descoperiti o intreaga colectie de pahare pentru cocktail si martini. Diferite modele ce pot fi personalizate, vor incanta privirile tuturor invitatilor. Oferiti eleganta si stil, iar petrecerea va fi cu siguranta una reusita.
    Atat pentru evenimente, restaurante sau baruri, cat si pentru lansarea unor anumite produse, Paharesticla.ro se remarca prin servicii de decorare si personalizare a paharelor de sticla la cererea clientilor sai.
    Despre Paharesticla.ro
    Magazin de pahare online, http://www.paharesticla.ro se adreseaza in special celor din industria Horeca. Pentru restaurante, baruri, cafenele sau berarii, o gama variata de pahare de sticla este disponibila, astfel incat toti clientii sunt satisfacuti. Paharesticla.ro va recomanda de asemenea seturile de pahare de bere, pahare pentru ceai sau cafea, precum si alte produse din sticla sau ceramica: scrumiere, halbe de bere, carafe de vin.

Lasă un răspuns la Rebeca Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.