fbpx

Supa-crema de macris si muschi de vitel Stroganov

Stroganov e o familie de vaza a Rusiei tariste. Nu se stie care mebru al ei a inventat muschiul care-i poarta numele, fiindca nu-i poarta si prenumele si nici nu i-a dat prin cap sa breveteze produsul la OSIM. Asa se intampla ca azi apare mai ales sub denumire frantuzita, muschiul Stroganoff. Il vom manca fara sa stim precis cine l-a gatit in premiera. Despre supa de macris nu stim nici atat.

Muschi de vitel Stroganov

Ingrediente:
1 kg muschi de vitel
600 g ciuperci proaspete
3 cepe medii
50 g unt
50 ml ulei de masline
3 catei de usturoi
50 g pasta de tomate
150 ml vin rosu sec
250 ml supa de vita
300 g smantana
1 lingurita cimbrisor
sare, piper.

Citeste si:  Lucruri de facut cand stai in casa

Mod de preparare:
Din carne indepartam orice pielita sau altele de genul asta. O spalam si o stergem. Taiem muschiul in felii groase de un deget, pe care le facem apoi fasii. Bucatelele de carne le punem la prajit in unt incins, intr-o cratita. Lasam 15 minute sa se caleasca muschiuletul si punem ceapa tocata marunt, mai lasam 5 minute si punem si ciupercile facute felii nu mai groase decat cele de carne. Turnam in cratita supa de vita, vinul, pasta de tomate, cimbrisorul, sarea si piperul macinat. Acoperim cratita si lasam sa fiarba, la foc mic, 40 de minute. Turnam smantana si usturoiul facut feliute. Mai lasam cateva clocote.

Supa-crema de macris

Ingrediente:
300 g macris
500 g cartofi
1 ceapa
boia de ardei iute si dulce
50 g unt
tarhon proaspat
100 g smantana
sare, piper.

Mod de preparare:
Ceapa o tocam marunt si o calim in unt. Macrisul il curatam de codite si il punem si pe el la calit, pste ceapa care a stat un minut pe foc. Cartofii ii taiem felii subtiri si ii punem la inabusit in aceeasi oala. Punem apoi 500 ml de apa si lasam sa fiarba pana se inmoaie cartofii. Nu uitam sa adaugam sare, piper macinat, boia dulce si boia iute. Dupa ce cartofii au fiert, treaba care dureaza 25 de minute, luam oala de pe foc si pasam compozitia. O punem apoi la loc la fiert, laolalta cu smantana. Lasam un minut si stingem, apoi presaram tarhonul tocat.

Citeste si:  Pui marinat chinezesc si sarmalute de post cu menta
Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.