Targul de mobila mai „verde” ca niciodata

In fiecare an, Targul de mobila de la Milano marcheaza inceputul primaverii in lumea design-ului interior, gazduind numerosi artisti alaturi de creatiile lor inovatoare. Mobila, corpuri de iluminat, electrocasnice si covoare incanta si anul acesta privirile vizitatorilor din toata lumea si se pare ca in design-ul interior inalta tehnologie isi da mana cu traditia si reciclarea.

Mai „verde” ca niciodata, targul Milano propune o sumedenie de produse facute din materiale reciclate sau chiar din alte obiecte al caror scop s-a schimbat total. Criza ecologica in care ne aflam a dus si la crearea tot mai multor electrocasnice si corpuri de iluminat economice sau chiar bazate pe energia solara.

Designer-ul Stephan Siepermann propune vizitatorilor lampa Leaft, care nu numai ca este ecologica si economica, dar reuseste sa aduca natura inauntru cu stil si gratie. Lampa este compusa din frunze fabricate din plastic reciclat, in spatele carora se ascund leduri ce stralucesc indeajuns de mult, fara insa a consuma energie in exces. In aceeasi categorie, se inscrie tapetul luminos al lui Jonas Samson, cu un amestec inteligent de grafica, textile si tehnologie moderna.

Citeste si:  Canapeaua din sufragerie si fereastra

Elevtianul Fethi Atakol a expus mai multe produse fabricate din obiecte refolosite, care se afla undeva la granita dintre obiecte de mobilier si obiecte de arta contemporana. Desi nu au un aspect foarte modern si atragator, castiga prin faptul ca sunt ecologice, toate obiectele folosite fiind gasite. Atakol, care se considera un „redesigner” considera ca un produs este cu adevarat ecologic atunci cand nu necesita materiale noi, nu necesita procesare, iar in timpul productiei nu se foloseste foarte multa energie electrica. El a realizat un abajur de lampadar dintr-o galeata, o masuta de cafea dintr-un geamantan, un taburet dintr-un cauciuc vechi si un ceas de perete dintr-un capac de oala.

Citeste si:  Ce pui la fereastra

In fiecare an, targul de Mobila de la Milano se concentreaza pe o anumita parte a casei, iar tema de anul acesta a fost „bucataria”. La expozitia Eurocucina, s-au lansat sute de produse noi, printre care si o colectie de aragazuri realizate de designer-ul australian Marc Newson pentru compania italiana Smeg. Panasonic a venit cu o idee noua si inovatoare, un prototip de bucatarie realizat de catre designer-ul Naoto Fukasawa. El a gandit noua bucatarie ca o insula, care arata ca un obiect de mobilier de lux, cu un aragaz atat de vag schitat incat se confunda cu blatul atunci cand este inchis.

Citeste si:  Confort in 4 pasi

Desi tendinta generala pare sa fie aceea de a ecologiza casa cu tot ce presupune ea, probabil ca va mai dura mult timp pana cand se va ajunge la asa ceva. Oricat de „verzi” ar fi creatiile lui Fethi Atakol si oricat de trendy ar fi ecologismul, preferinta pentru materiale moi, noi si perfect finisate, precum si slabiciunea, omeneasca de altfel, pentru ceea ce este mai frumos, ne va impiedica sa folosim in urmatorii ani un geamantan pe post de masuta sau un capac de oala pe post de ceas si ne vor face sa privim creatorul lor ca pe un artist excentric si nu ca pe un designer de interior.


Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.