fbpx

Vara casa ta radiaza de fericire

E vara si asta se simte din plin atunci cand iesi din carcasa protectoare a casei tale. Dar in locuinta ta nu s-au mai produs schimbari cam de la Paste, cand ai mai pus din loc in loc cateva cosulete cu oua rosii, iepurasi cu rolul de obiecte decorative si… cam atat! Nu-i de mirare ca arsita de afara te reduce la tacere si ca fiecare zi este un chin garantat de „nemiloasa vara”.

Aceasta vara, oricat de torida ar fi ea, ar trebui sa iti aduca un plus de imaginatie, de initiativa si in special… de distractie! Toate acestea ar trebui sa prinda contur in incinta casei tale. Acum e momentul sa zambesti, sa te bucuri de culoare! Vara abunda in miresme: fie ca e vorba mirosul de mare, de flori, de iarba proaspat cosita; vara genereaza senzatii materializate prin colaje de forme si de culori.

Citeste si:  Cum gatim pestele in mod sanatos?

Toate acestea ar trebui sa fie surprinse si in casa ta! Numai asa vara iti va parea cu adevarat spectaculoasa si nicidecum ucigator de torida! Iti propun o lista cu lucrurile de vara de care casa ta are nevoie pentru a zambi odata cu tine.

In primul rand, culorile ar trebui sa se regaseasca in toata casa. Daca mobilierul este inchis la culoare atunci foloseste cateva obiecte decorative cu finisaj pastelat care vor dinamiza atmosfera.
Canapelele in culori inchise pot primi un look proaspat de vara daca le acoperi cu huse multicolore, cu motive florale sau in dungi, in tendintele acestui an. Daca nu consideri retapisarea o solutie, iar forma atipica a canapelei tale nu permite utilizarea unei huse atunci pernutele viu colorate vor transforma totul intr-o joaca. Sunt extrem de haioase si, in plus… foarte comode. Cuverturile puternic nuantate pot aduce casei tale atmosfera dinamica de vara.

O alta solutie in reinventarea casei tale, mobilata cu piese reci, acoperite de nuante inchise, o reprezinta artificiile estetice. Spre exemplu vopsirea unui perete intr-o culoare tonica. Daca ai mai multa indemanare poti incerca sa pictezi cu vopsele acrilice maci uriasi pe oblinzile dressingului, pe un perete din living sau pe oglinda de la baie; rezultatul va fi unul spectaculos!

Evita aglomerarea de elemente! Obiectele nefolositoare depoziteaza-le in dulapuri, iar pe cele necesare ascunde-le in cutii colorate cu diferite dimensiuni. Multicolore, asezate unele peste altele, aceste cutii vor constitui un accent deosebit si vor da casei tale un aer jovial si energizant.

Concentreaza-ti atentia asupra obiectelor de mobilier. Fotoliile mari pot fi inlocuite cu poufuri colorate in care te poti relaxa dupa o zi obositoare de lucru. Nu numai ca sunt extrem de confortabile, dar designul lor inovator dinamizeaza atomosfera si iti personalizeaza casa.

Citeste si:  Plante native din Romania

Lampadarele cu abajur de hartie sunt extrem de practice si de interesante in plan estetic. La preturi foarte avantajoase poti gasi modele cu inaltimi diferite care sa se potriveasca perfect cu structura spatiului interior pe care doresti sa il amenajezi. In plus varietatea de forme si de culori iti ofera sansa sa descoperi ce iti place si sa iti amprentezi stilul asupra casei tale. Pentru sala de baie poti achizitiona diverse obiecte decorative, dar si prosoape in culori si cu modele deosebite!

E vara! Zambeste, fii fericita si lasa acest lucru sa fie vizibil si in interiorul casei tale!

Un comentariu

Lasă un răspuns la klaudia Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.