Ciorba reincalzita si regula labirintului

Imi plac oamenii care isi ghideaza sufletul dupa niste linii directoare precise, simple, eficiente. Imi plac pentru ca stiu sa se pastreze sanatosi la cap si la suflet, ii si invidiez, pentru ca nu pot fi asemenea lor.

Sigur, e ceva apetisant si seducator in cliseul ala care spune ca in dragoste nu exista reguli. Seducator si iluzoriu. Daca n-ar exista reguli, n-ar exista joc; daca n-ar exista joc, n-ai putea castiga. E ca in poezia dadaista: poti inventa cuvinte noi, dar nu pe toate. Deviascopul si pentafixul sunt acelasi lucru. Din punctul asta de vedere, expresia corecta ar fi fost, probabil, asa: In dragoste nu exista toate regulile. Tot n-ar fi folosit la nimic.

Dar ce exista, pana la urma? Eu, cateodata, ma gandesc serios ca, in interactiunea mea cu lumea metaterestra a fetelor, a femeilor, mi-ar fi prins bine niste reguli. Niste reguli sanatoase, batute in cuie sau prinse in piuneze pe peretele din bucatarie, langa calendar. Niste reguli pe care sa le tocesc bine inainte de a putea spune ca m-am saturat de ele si gata, ma apuc sa improvizez. Sa iubesc dupa partitura, pe urma sa ma apuc de jazz. Nu poti fi Einstein daca n-ai fost Newton.

Citeste si:  Ce ne aduce vara aceasta...

De exemplu, mi-ar fi parut bine sa fi stiut, cand bantuiam dupa iubire, regula labirintului. Stiti ce trebuie sa faci cand te ratacesti undeva? Sa o iei mereu pe prima la dreapta. Sau la stanga. Dar, odata aleasa una dintre ele, s-o tii numai asa.

Ei, vedeti, noi, instinctual, facem pe dos. Incepem sa facem o data stanga, o data dreapta, zig-zag. Simtul orientarii ne spune sa facem asa – dar el ne-a pierdut deja si, deci, nu-i de mirare ca ne vom departa de iesire, ca ne vom afunda din ce in ce mai adanc in necunoscut. Mi-ar fi prins enorm de bine sa fi invatat asta la momentul potrivit: as fi cautat acea femeie. Nu ar fi fost simplu, probabil ca ma invarteam in jurul meu mult si bine pana o gaseam. Dar, macar, n-as mai fi fost condamnat la nefericirea de a cauta mereu intr-o fata ce n-am gasit in cea de dinaintea ei. Si n-as mai fi ajuns sa uit, pana la urma, ce imi doream de fapt.

Citeste si:  Vrei sa-ti spun un secret?

Alteori, sfatul bun mi-a fost dat, dar nu l-am crezut. Regula a fost contestata cu buna stiinta. Ciorba reincalzita nu are gust, mi s-a spus, dar cand ti-e foame si ti-e atat de la indemana vechiul blid, poti sa te opresti? Mai ales acum, in era microundelor amoroase, cand distantele nu sunt mai mari decat diagonala unui ecran de laptop, cand scrisorile de dragoste devin smsuri nesabuite, cand poti incinge orice semipreparat in numai doua minute?

Citeste si:  Tips & tricks pentru o relatie incitanta

Si, ca variatiune pe tema asta, ca nuantare a ei, mi s-a mai spus si ca oamenii nu se schimba. Dar cum sa crezi asta, cand esti tanar? Daca nu le acorzi lor sansa asta, ar insemna sa iti negi tie orice ocazie de a fi mai bun.

Tarziu, ca sa nu zic prea tarziu, am inteles ca oamenii se schimba fara sa se schimbe. Suntem niste vehicule, caram vise, amintiri, dureri si alte asemena bazdaganii. Putem schimba directia, chiar si sensul de mers cateodata, insa mecanismul care ne invarte rotile ramane acelasi.

Doar ca se invecheste si, dupa o vreme, incepe sa scartaie. Dupa cum lesne puteti observa.


12 Comentarii
  1. am citit cu nesat textul lui Mihai si, aproape dupa fiecare fraza, am exclamat in gand: daaaa, asa este! la sfarsit, insa, aproape m-a podidit plansul – cum, nu mai da solutii? – m-am intrebat. unde este remediul, unde este descalcirea, chiar si nastavita subtil, cu care ne-a obisnuit? pentru ca mecanismul care ne invarte rotile, chit ca respecta regulile de schimbare a vitezei, chit ca nu, tot va scartai pana la urma, cum lesne este de dedus. neah, nu tine ea, regula, chiar si bolduita, de ulei..

    dar nu din aceasta cauza m-am apucat sa comentez. orice text isi are dreptul lui la lipsa globului de cristal. eu voiam sa-l intreb pe Mihai, cu tot respectul, ce ne facem cu nuantele? ce ne facem cand mancam o ciorba de peste, mai gustoasa rece, decat calda? dar cand avem pe masa o supa calduta, pe care n-am incazit-o niciodata suficient si ne-am obisnuit asa? si pentru ca nu are carne, a naiba ea daca se sleieste vreodata… ah, da, sa nu uit: dar cand supa-crema ne-a oparit la limba, si am reusit sa-i intelegem gustul abia dupa minute bune? ne-am intors lihniti la masa, dar ne-am rezumat la a o degusta doar, cat sa nu ni se aplece si, in consecinta, sa poftim mereu la inca o portie. exercitiu de vointa, daca vrei sa-l numesti asa…

    PS: nu stiu ce sa spun despre regulile alea. mi-e ca, educata fiind, in fata unei farfurii de ciorba proaspata si incalzita exact cat se cuvine, sunt nevoita s-o mananc pe toata deodata, pentru ca asa este frumos… and then what?:) ah, da, uitasem, mea culpa, all that jazz… sunt inca in ceata, totusi.

  2. Adevarat! In urma cu 2 ani am ajuns la aceeasi concluzie … inca ma aflu in punctul asta. Nu stiu daca exista solutie, dar mi-am ramas loiala mie.

  3. Tania: ce te pricepi la bucatarie. Despici ciorba in mii.

    Da\’ de linguri nu zici nimic? De temperatura castronului? Conteaza si recipientul.

  4. @Andrada: nu, nu. nu despic ciorba in mii, sunt ciorbe diferite. las\’ ca te faci tu mare si o sa incerci si altceva decat supa de dovlecei. sau nu. eu una, sper ca nu.

    da-le incolo de linguri si recipiente, iar te pierzi in detalii care nu inseamna nimic:)

  5. Asa o fi, Tania.

    Dar de la atatea ciorbe nu ti se face greata? Zic si eu, ca o necunoscatoare ce ma aflu.

    Plus ca, ma gandesc, meniul trebuie sa fie ceva mai variat. Omul nu traieste doar cu ciorba. Sau esti ca aia care pleaca prin excursii si, oricare ar fi specialitatile locale, masa nu e masa fara ciorba?

  6. @Andrada: acum ne impotmoliram in ciorbe, fir\’ar al dreacilor sa fie… inlocuieste supa aia crema cu boudin noir-ul, e mai bine asa? daca nici acum nu te-am impresionat, atunci ma las pagubasa, mai sofisticata de-atat nu pot fi:P

  7. ei, un carnat, ce sa fie?:)) neste sange de porc amestecat cu neste unturaaa, un picut de ceapa, multe condimente si castane din belsug. merg si cateva mere.

  8. Oamenii se schimba – in sensul ca evolueaza, isi contureaza mai bine anumite trasaturi de caracter pe care le au deja. Natura umana nu se schimba.

    Cat despre \”perechea\” noastra – cred ca in timp invatam ce functioneaza si ce nu, ce putem tolera si fara de ce nu putem trai. Cu intelepeciunea astfel castigata ar trebui sa ajungem sa stabilim niste standarde realiste pentru ceea ce cautam.
    Iar comparatia trebuie facuta intre om si aceste standarde. Nu trebuie comparate optiunile intre ele. Omul pe care il cautam trebuie sa fie potrivit pentur noi, nu doar putin mai bun decat cel de dinainte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.