De ce inselam femeile: Pauza de publicitate, fara publicitate

Dragele mele cititoare,

Fiind Saptamana Mare, am zis ca mai bine imi rememorez pacatele in fata unui popa, decat pe Flu.ro, lasand deci scrisorile sa mai astepte vreme de cateva zile. In felul asta, impusc mai multi iepuri deodata, pentru ca, pe de o parte, pot sa profit de spatiul disponibil pentru a le raspunde oarecum unora dintre voi, iar pe de alta parte fac si eu ca in filmele de pe ProTv, care iau pauza de publicitate cu putin timp inainte de final.

Si o sa incep cu o povestioara scurta, pe care n-am de gand s-o cuprind in scrisori, pentru ca e unul dintre episoadele de care mi-e cel mai rusine. Intr-o noapte de vara, mi s-a intamplat si mie sa respect asa-zisul mit al „prietenei celei mai bune a prietenei mele“. In sensul ca am avut o scurta aventura, de pe la miezul noptii pana spre rasarit, cu Simona, fata care ii era cea mai apropiata iubitei mele A.

Nici n-a fost prea greu. Ele se stiau de cand erau la gradinita, se obisnuisera sa-si povesteasca tot, iar A. avusese grija, probabil, sa-mi faca o reclama destul de buna, fara sa se gandeasca, desigur, la consecinte. Eu, la randul meu, stiam pe de rost problemele pe care Simona le avea in dragoste, pentru ca A. nu trebuise sa le tina secrete, asa ca lucrurile au mers rapid: eu mi-am pus pe masa consolarile, ea si-a pus curiozitatile si, ascultand slow-uri la radio-ul masinii, ne-am oferit unul altuia o experienta linistitoare si calmanta ca un masaj, aromata ca o ceainarie – poate pentru ca erau niste tei infloriti prin preajma – si lipsita complet de gandul ca ar putea exista un „va urma“ sau o „a doua zi“.

N-as fi regretat deloc noaptea aceea, daca A. nu mi-ar fi spus de nenumarate ori – in gluma, ce-i drept – ca, daca o voi insela vreodata, sa respect macar doua lucruri: sa folosesc un prezervativ si sa n-o fac cu Simona. Fiind o rugaminte adresata in gluma, n-am fost pus in situatia de a-i promite ca asa o sa se intample, altfel as fi avut pe constiinta inca doua promisiuni incalcate.

Dar sa revenim la povestioara. Sa nu va-nchipuiti ca A. nu avea si ea curtezanii ei. Ba, as spune, erau chiar destui. Numai ca ea imi povestea despre ei si despre felul in care incercau s-o cucereasca. Cand respectivul nu-i placea deloc, imi povestea imediat ce avea loc tentativa de flirt. Cand se mai intampla – caci e omenesc sa se intample asa – ca indraznetul sa-i starneasca totusi curiozitatea, imi povestea dupa o bucata de vreme. Nu am luat-o niciodata ca pe o atitudine nelalocul ei. Ar fi fost si culmea, stiind ce fel de lepra eram eu insumi. Stiam ca tot ce face e sa lase ca feminitatea din ea sa-si primeasca doza de complimente pe care mie mi-era tot mai greu s-o furnizez.

Dincolo de asta, ma amuzam-enervam teribil auzind cum incercau unul sau altul sa o minta. Eu unul imi creasem o viata paralela incercand sa evit minciuna. De multe ori, ma mintisem singur si, facand asta, le mintisem si pe ele. Dar nu apelasem niciodata la rahaturi ordinare si penibile. Sau, cel putin, asa imi place sa cred.

Da. Si, vazand-o cum cateodata era tentata sa-i creada pe cuvant pe toti cei care, incercand s-o cucereasca, minteau ca niste porci, exagerandu-si in felul cel mai lipsit de scrupule atat calitatile personale, cat si sentimentele fata de ea, ii tot spuneam:
– A., crede-ma un lucru: nu trebuie sa ai incredere in nimeni.
– Pai n-am incredere in nimeni, imi spunea, decat in tine si in Simona.
Si numai eu si Simona stiam cata incredere meritam, de fapt.

Iar povestioara am spus-o pentru stiinta acelora dintre voi care n-au parut sa inteleaga care-i rostul acestor scrisori. Acum n-as mai recomanda nimanui sa nu aiba incredere in nimeni, pentru ca nu vreau sa sabotez unul dintre cele mai importante sentimente omenesti – increderea. Incercam doar sa va explic ca increderea n-o sa v-o tradeze persoanele carora nu le-ati acordat-o, ci dimpotriva, si ca un pic de vigilenta n-o sa va dauneze.

Mergand mai departe in a va raspunde, trebuie sa-i multumesc celei care a spus ca scrisoricile mele aduc a „Elevul Dima dintr-a saptea”. E drept, dumneai a spus-o intr-un sens peiorativ, dar mie mi-a placut atat de mult cartea aia cand eram mic, incat n-am avut cum ma considera jignit. Sa zicem ca m-a usturat mai mult asemuirea cu Sandra Brown, desi, cam in aceeasi perioada in care citeam „Elevul Dima”, paginile Sandrei Brown reprezentau pentru mine ceea ce reprezinta portalurile porno pentru adolescentii din ziua de azi. Deci, intr-un fel, nu m-a deranjat foarte tare nici asta. Slava Domnului ca nu m-ati comparat niciuna cu Mircea Cartarescu, al carui titlu l-am parafrazat. Atunci chiar ca m-as fi simtit prost.

Au mai fost cazuri, precum Ana, care m-au certat, si pe buna dreptate, pentru ca nu pretuiesc „virtuozitatea”, acuzandu-ma atat de lipsa de moralitate, cat si de imprudenta in abordarea bolilor cu transmitere sexuala. Nu pot sa nu-i dau dreptate. Au existat varste la care si eu gandeam la fel. Din pacate sau din fericire, de cand lumea, jocul erotic presupune foarte multa inconstienta, care atrage dupa sine tot soiul de asemenea riscuri si pagube. De multe ori am crezut ca, de la Eva incoace, diavolul isi gaseste cel mai bun timp de antena in ochii unei femei frumoase. Din pricina asta, ii doresc ca, pentru buna prezervare a propriei virtuti, sa aiba mai mult noroc decat am avut eu si sa se indragosteasca numai de cine trebuie. Si n-as vrea sa fiu rautacios spunandu-i ca in dragoste e, totusi, mai multa morala decat in geopolitica.

Si, ca tot am cautat-o pe Ana prin comentarii, sa-i raspund si celei care m-a catalogat drept Don Juan, ba inca unul exagerat. E ca si cum ar fi incercat sa ma supere spunandu-mi ca sunt exagerat de frumos si destept. Din pacate, nu sunt foarte tentat s-o cred pe cuvant si – apropos – l-as fi preferat pe Casanova. Orice, numai Barba Albastra sa nu-mi zica.

Recunoscand, deci, ca majoritatea criticilor au fost justificate, nu pot spune acelasi lucru si despre complimente. Ceea ce nu inseamna ca nu m-au magulit si ca nu trebuie sa va multumesc pentru ele.

Spoiler alert: Raspunzand la o poveste cu alta poveste, Raisa a surprins cel mai bine in ce masura finalul scrisorilor aproape ca imi este si mie previzibil. Moment in care va urez Paste fericit si s-aveti parte de exact atata dragoste cata va e de folos.

Nota: comentariile la care se refera Mihai se afla la scrisoarea a noua.

Click aici pentru a douasprezecea scrisoare.

Click aici pentru a zecea scrisoare.

Click aici pentru a noua scrisoare.

Click aici pentru a opta scrisoare.

Click aici pentru a saptea scrisoare.

Click aici pentru a sasea scrisoare.

Click aici pentru a cincea scrisoare.

Click aici pentru a patra scrisoare.

Click aici pentru a treia scrisoare.

Click aici pentru a doua scrisoare.

Click aici pentru prima scrisoare.


21 Comments
  1. Buna Mihai,
    O intrebare am si eu: tie chiar nu iti era mila de fata asta, A., cand o vedeai indragostita de tine si – din ce povestesti cel putin, asa reiese- ca nu banuia nimic din experientele tale din afara relatiei? Mai ales daca ai recunoscut ca si tu tineai la ea..! Din respect si afectiune.. puteai sa ii redai libertata, pentru a-si gasi pe altcineva, cu ochi mai putin alunecosi, ca sa iti folosesc cuvintele.. alaturi de care ar fi avut mai multe sanse la o fericire asa cum isi dorea. Sa nu spui te rog ca asa ceva nu exista, sunt cu siguranta si oameni care cel putin nu isi materializeaza fanteziile (fie ele mai dese sau mai rare) legate de alte persoane. Cel putin nu.. constant, asa cum ar reiesi din povestirile tale. Iti inteleg cumva trairile, de fapt, mai bine as spune ca.. le intuiesc, dar totusi, din nou, intreb.. nu iti parea rau pentru ea? Si ca o nota.. nu stiu sincer daca aceasta intreaga poveste este sau nu reala, dar dai dovada de un real cinism alegand chiar Saptamana Mare pentru a povesti episodul cel mai dureros, si de care singur spui ca iti este cea mai mare rusine. Sau poate tocmai din acest motiv ai si ales acest moment 🙂 si nu te adresezi direct ei.. In orice caz, ma intreb, tu ce planuri de viitor ai? Te vezi vreodata stabilit langa cineva, cu o familie si… dedicat ei? Mi-ar placea sa imi raspunzi si mie, am vazut ca ai mai raspuns unor comentarii, dar sunt constienta totusi ca sansele sunt nu sunt departe de cele de a castiga la o tragere la sorti, sau poate de cele de a cunoaste un barbat fidel 🙂 …Cine stie 🙂

  2. Asa deci … te opresti din scris, pacat ca s-a furat cortul si am vazut stelele, dar si mai pacat ca nu indraznim sa tintim Luna!

  3. nu-mi vine sa cred ca ai fost atat de nenorocit incat sa o inseli cu prietena ei cea mai buna. si ca ea s-a pretat la asa ceva. cat de lipsit de scrupule sa fii? si ca un joc tragi-comic al sortii, te-a mai pus sa faci si promisiunea aia. oamenii sunt cea mai infecta specie. ne putem naste din iubire, dar numai de desfrau, rautate si egoism ajungem sa dam dovada mai tarziu. eu nu stiu cu ce obraz as mai fi putut sa apar in fata prietenei mele celei mai bune, daca era Simona, si nici in fata iubitei, daca eram in locul tau. pentru asta, chiar sa-ti fie rusine! ca sa nu mai spun ca nu pricep cum te puteai culca, cu fel si fel de cutre fara sa ai grija de sanatatea iubitei tale, chiar daca de a ta nu-ti pasa! noi luam mult mai usor bolile pe care voi le transmiteti fara sa va afecteze in niciun fel!

  4. @ Flav.
    Uite ca ai castigat tragerea la sorti si iti raspund la comentariu:) Nu si la intrebari, insa, pentru ca daca as fi raspuns la toate intrebarile care mi-au fost puse inca de la prima scrisoare, a doua nu si-ar mai fi avut rostul:D… Se subintelege ca vei gasi totusi raspunsuri pentru intrebarile tale in saptamanile urmatoare – dupa publicitate, ca sa zic asa:)
    Sa precizez totusi ca episodul de mai sus n-a fost deloc dureros, cum spui tu, iar rusinos a fost doar in relatia mea cu A., pentru ca altminteri reproduce unul dintre cele mai frecvente cazuri de ispita si n-are de ce sa-mi fie rusine. De-asta nici nu l-am cuprins in scrisori. Niciun exces de sinceritate nu garanteaza, pana la urma, ca va iesi la iveala tot adevarul.

  5. Draga Alexandra, cred ca tu ori nu prea vrei sa vezi in jurul tau,ori nu realizezi ca, din pacate, asa cum spune Mihai ,acest fapt este \”unul dintre cele mai frecvente cazuri de ispita \”.Cunosc cel putin 3 cupluri care au astfel de \”aventuri\” ori el ori ea cu prietena/prietenul cel/ cea mai bun/a a celuilalt si culmea este ca toti din preajma cam stiu, doar ei nu.sau cel putin cu toate ca e evident, refuza sa vada si sa creada.Cel mai bine este sa aveti grija in cine aveti incredere si cui ii \”impartasiti\” secretele voastre conjugale cele mai intime. O saptamana perfecta va doresc!

  6. Trebuie sa spun ca imi plac foarte mult scrisorile pe care le scri in fiecare saptamana,in toate m-am regasit intr-un fel sau altul si inteleg perfect ceea ce descri in ele.
    As vrea sa am si eu cinismul si taria sa-i scriu prietenului meu despre toate escapadele pe care le-am avut in 8 ani de zile dar spre deosebire de tine care ai putea fi considerat un \”Casanova\” de catre alti barbati,eu as fi luata drept o curva,deoarece oricat de mult am evoluat in ultimii ani si oricat de mult am vrea sa credem ca suntem egale cu barbatii,adevarul e ca cel putin din punctul asta de vedere noi suntem judecate mult mai aspru chiar daca avem aceleasi porniri si aceleasi ganduri.In plus mie imi lipseste cu desavarsire talentul de a-mi asterne gandurile pe o foaie de hartie (sau pe un suport elecronic). 😀
    Singura obiectie pe care o am e in legatura cu scrisoarea de fata.Orice ar fi si orice s-ar intampla in viata si in gandurile tale cel/cea mai bun/a prieten/a al tau/ei trebuie vazut ca pe un frate sau ca pe o sora,niciodata ca pe o persoana cu care ai putea face sex.Asta e parerea mea…
    Sarbatori frumoase va doresc si abea astept sa citesc urmatoarele scrisori! 🙂

  7. Ma amuza putin titlul capitolului: \”dragoste si sex\”
    De ce se cheama astfel? Dragostea nu implica sex sau sexul nu implica dragoste sau sexul SI dragostea, impreuna sunt ceva special, pretios…
    Ideea de a raspunde \”curge\” din articolele \”de ce inselam femeile\”. Cineva, un barbat, isi spune opinia, mereu \”ajutata\” de conjuncturi favoarbile si argumente pro, ca sa zic asa.
    Din partea cealalta, se vede altfel. Daca am critica \”inselatul\”ar fi reprobabil indiferent de faptuitor.
    Daca ma refer la acela frecvent practicat de autorul articolelor as spune ca numai un suflet SEC poate genera asemenea devieri.
    Consider ca o dragoste reala nu te aduce aici indiferent ce conjuncturi apar. Iar acestea fiind zise, ca e post sau ca nu e, ar trebui sa-ti faci o revizuire in sensul daca te incadrezi in categoria OM sau animal supus imperecherii la orice urma de feromon din aer

  8. Mai Mihai te inteleg foarte bine,chiar daca fac parte din ,,rasa feminina\” eu te apreciez foarte mult pentru ca ai facut tot ceea ce doreai si asta e cel mai important in viata sa faci ce doresti atunci in momentul acela..si eu am inselat enorm de mult chia dak iubeam…pur si simplu unele ocazii nu doream sa le pierd…in fine fii tot asa!

  9. povestile astea sunt atat de comune… aceeasi tema, alte personaje, alte imprejurari… nu inteleg de ce se agita atata lumea! asta se intampla de cand e lumea si pamantul, ce rost are sa mai speram, sa ne mintim singuri, doar ca sa putem fi dezamagiti iar si iar… important e sa traim fericiti asa cum stim mai bine… si pana la urma ea cu ce e mai buna, de ce ii tot plangeti de mila?! doar e fericita cu cel cu care l-a inselat si pt care l-a parasit… e adevarat ca si el a inselat-o, dar pana la urma tot la ea s-a intors si a facut-o fericita cat timp a fost cu ea. el a inselat-o cu trupul, ea l-a inselat cu sufletul, deci cine e mai meschin dintre cei doi?! si poate ati uitat ca ea l-a despratit de iubita pe care o avea inainte sa fie cu ea. ei nu i-a pasat ca face nefericita o persoana pt a-l avea! voua de ce v-a pasa de ea?! \”cum si-a asternut asa a dormit\” ea e cea pt care ati fost parasite, e la fel ca prietena ei cea mai bun, chiar nu vedeti ca cei din poveste asta au ceva in comun, toti inseala! nu incerc sa-l scuz, doar ca asta e realitate, se intampla peste tot in jurul nostru, trist si totusi adevarat… parerea mea! nu trebuie sa-mi da-ti dreptate

  10. …. tot iti scriu … si iti sterg… si iti scriu iar…. am impresia ca te cunosc pana in adancul maduvei tale , pentru ca si eu am fost o A… candva demult si apoi am devenit putin cam ca si tine … partea urata ii ca … cel putin eu , is constienta ca tot cautand si experimentand, ii din ce in ce mai greu ca pana la urma sa gasesti un singur om care sa cuprinda tot . poate intelegi tu ce zic :).

  11. imi amintesti de prietenul meu … e genul tau si ma atrage … am inceput furtunos relatia noastra … te citesc cu placere dar si cu teama … il vad pe el in scrisorile tale … si ma recunosc si pe mine.

  12. Poate ca si lui \”A.\” i-a placut sa fie cu el si sa fie inselata:)).. atat timp au stat impreuna…sa fim seriosi..nu si-a dat seama? vorba aia ..nu degeaba avem al 6-lea simt…sau poate nu prea a interesat-o asa mult de el sau de relatia lor pana la urma urmei..altfel poate s-ar fi mutat cu el…sau poate chiar ea se juca cu psihicul lui…:)) poti sa dezbati la nesfarsit tema

  13. …impresionant..de-a dreptul impresionant…chiar dak femeilor nu le place sa admita,exista barbati k Mihai…si ink multi…eu sunt dezamagita pt k am fost inselata si am aflat…dar ,asta-i viata…niciodata nu cunosti o persoana in totalitate…
    Cat despre autorul acestor scrisori,il admir pt k e sincer,makr aqm…poate asa simte k tb sa fak.astfel isi realizeaza un roman autobiografic care sa reflecteze doar perioada in care a fost q A.
    chiar m-ai fc curioasa….

  14. Esti cel mai jalnic baiat si cel mai frustrat. Daca prietena ta nu te-ar fi parasit pt cineva mai bun chiar crezi k ai mai fi povestit vreodata experientele tale? Iar daca crezi k aceste povesti ii vor face rau ei, te inseli. Chiar va fi bucuroasa k a scapat de tn si nu va avea nici o remuscare k ales pe altcineva.

  15. nu cred ca A. nu si-a dat seama de faptul ca e inselata. iesirirle tale in miez de noapte… poate nu a vrut sa vada ea aceasta latura a ta… ca esti un AFEMEIAT si nu te p[oti abtine !!!! Poate ca te iubea prea mult si a zis ca din moment ce te intorci la ea… e ok! Dar totusi, sa o inseli chiar cu Simona… e de neacceptat!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  16. Dar vai….cel mai mult la un barbat apreciez sinceritatea,se pare ca la tine nu a existat.O intrebare am si eu:Ce te a facut sa ramai langa A? probabil te simteai puternic,profitand de vulnerabilitatea ei,probabil te simteai puternic stiind ca ea nu are cum sa afle,poate te hraneai cu aceste imoralitati…nu este de admirat ceea ce faceai ba din contra se vede ca ai un gol pe care nu o sa l umpli niciodata,indiferent cu cate femei ai fi.Sunt curioasa …cand nu esti implicat intr o relatie simti nevoia de a fi cu asa multe femei?nu cred…unde i puterea?:)…Si toate aceste luate impreuna construiesc parerea mea.Sau poate sunt doar lucruri inventate pentru ca A sa se macine si ea putin…

Leave a Reply

Your email address will not be published.