De ce inselam femeile: Prima noapte de dragoste, intaia zi fara razboi

Draga mea A.,

Dupa dansul ala, m-am asezat pe un scaun, la bar, si am stat mut o buna bucata de vreme. A fost, cred, prima data in viata mea cand niciun gand nu imi tulbura mintea. Eram perfect gol, gazda perfecta pentru un vid sinistru si totusi linistitor, ca o moarte clinica. Ma scurtcircuitase un soi de presimtire neagra, hipnotica totodata, care taiase din radacini chiar si vointa de a mai vrea ceva. Eram intr-o stare foarte departata de tot ceea ce s-ar putea cataloga ca fiind omenesc. Asa trebuie sa se fi simtit, pe vremuri, oamenii prinsi de vraja rea a nebanuitei frumuseti a ielelor.

O fi trecut o ora, sau doua, sau trei, pana cand Madalina a venit la mine si m-a rugat s-o duc acasa. Eram beat si probabil ca-mi propusesem, la inceputul serii, sa iau un taxi, dar pe moment nu mi-am adus aminte de nimic din toate acestea. S-a asezat in dreapta, in timp ce eu abia nimeream sa deschid portiera, si n-a zis nimic tot drumul, exceptand indicatiile “aici stanga”, “aici dreapta”. Inainte sa se ridice si sa iasa, s-a uitat un pic la mine, iar in ochii ei parea ca se condensase o explozie atomica. Am privit-o intrand pe poarta si aruncandu-mi, inainte sa intre in casa, inca un strop de fuziune nucleara. Eram redus la stadiul de amiba.

Inconstient si ca sa ma adrenalinizez, am mers pe stradutele spre casa mai repede decat pe o autostrada nemteasca. Nu cred ca-mi pasa prea tare daca mi-ar fi taiat vreun copac sau vreun stalp calea. Ma mir si acum ca am ajuns intreg.

Cel putin, mi-am facut inima sa bata. Si, cand am ajuns, m-am asezat in bucatarie, mi-am desfacut o bere si am reinceput sa gandesc. Impropriu spus, sa gandesc. Rememoram la nesfarsit cele cateva minute de dans, suflarea ei langa urechea mea, fundul ei asezat la mine in palma, pubisul ei lipit de piciorul meu. Si iar, si iar.

Apoi, m-am asezat in pat si mi-am priponit ochii in tavan. Franturi de gand despre viata, dragoste si moarte provocau fulgere efemere prin norul gros din capul meu, dar in realitate nu faceam altceva decat sa privesc tavanul. Era un tavan crem.

Si atunci, de undeva de langa mine, s-a auzit bip-bip-bip. Mi-am luat telefonul de pe noptiera si m-am uitat fara nicio tragere de inima. Era un mesaj. “Nu pot sa dorm. Ma simt singura, imi urasc viata, imi urasc alegerile. WTF.” Sender: Mad.

Uitasem si ca facusem schimb de numere de telefon, probabil intr-una dintre primele noastre seri de socializare. De lene sa scriu multe litere, o salvasem in agenda Mad. Acum, cand citeam mesajul, parea ca avusesem o premonitie.

M-am ridicat din pat, m-am intors in bucatarie, mi-am desfacut inca o bere si am inceput sa caut un raspuns bun pentru sms-ul ei. Istovitoare ocupatie, de altfel. Imi dadusem seama, inca o data, ca, fie si partial, tulburarea mea era impartasita. Pe de o parte, imi venea sa topai de bucurie. Pe de cealalta, ma omora tocmai acel simtamant negru, obositor, de greseala absoluta, pe care ea tinuse sa mi-l impartaseasca.

Si-atunci, inca o data, destinul mi-a dat mana de ajutor dinainte promisa. Pe undeva prin cartier, printr-una din curtile unor case vechi, ratate la mustata de campania de demolare comunista, a cantat un cocos.

O data, de doua ori, de trei ori. Venise dimineata.

Mi-am adus aminte de povestea Sfantului Petru, cel care s-a dezis de Invatatorul sau de trei ori pana sa cante cocosul. Am simtit ca-mi fuge pardoseala de sub picioare: urma sa ma dezic de tine si nimic nu ma putea face sa ma opresc.

“Nici eu. Si eu. Un cocos dubios zice ca deja am constiinta grea. Si nici macar nu am simtit ca am de ales. Invita-ma la o cafea, zilele astea”. Sent to: Mad.

A doua zi, nu m-am mai dus la munca. Nici macar n-am mintit cand i-am sunat sa le spun ca sunt bolnav. Doar ca boala mea nu avea sa treaca prea repede.

Am stat lesinat prin pat pana ai terminat tu serviciul, dupa care te-am scos in oras. Aveam pofta sa beau in continuare, aveam nevoie sa-mi linistesc intr-un fel inima tot mai hipertensiva. Si-atunci, din nou, destinul mi-a jucat feste.

Cum naiba te-ai gasit, tocmai in ziua aia, sa te ghemuiesti langa mine fara sa spui nimic, sa ma mangai pe dosul palmei, sa te bagi in sufletul meu ca un copil, ca un parinte, ca un prieten, ca un animal de companie? Mi-a venit sa plang. Nu-mi venea sa cred in ce rahat ma varasem. N-aveam nicio banuiala despre cum as putea sa ies din el.

– Sunt o povara pentru tine?, m-ai intrebat, deodata.
– Ce ti-a venit? Cum sa fii o povara?
– Nu stiu. Asa mi se pare in ultima vreme. Te iubesc, nu vreau sa fiu niciodata o povara pentru tine.

O frantura de conversatie, sigur ti-o amintesti si tu, draga mea A. In momentul ala, te-am iubit. Eram plin de mila. In secunda urmatoare, te-am urat. Si pe urma, te-am iubit din nou.

Daca ai fi venit sa-mi spui asta cu un an sau doi in urma, sau macar in ziua de dinainte, imi spuneam, n-as mai fi calcat niciodata stramb, macar n-as mai fi ajuns in situatia asta. Si, brusc, mi-am dat seama ca, dincolo de motivele care ma faceau sa cad in ispita, tu fusesesi tot timpul unul dintre motivele care ma impiedicasera sa ma abtin. Frumusetea lor ma facuse sa devin un afemeiat, iar tu fusesesi prea constienta de frumusetea ta ca sa ma poti opri. Ca majoritatea fetelor din ziua de azi, crezusesi ca, prin natura lucrurilor, ti se cuvine tot ceea ce eu nu consideram ca trebuie sa-ti acord. Fidelitatea, de exemplu. Tu nu ma rugasesi niciodata sa-ti dau dragoste numai tie. Nu fusesesi niciodata, pana atunci, acel gen de fata gata sa-si accepte umilinta in numele dragostei. Tu imi dadusesi mereu senzatia ca vrei sa fiu numai al tau pentru ca asa trebuie. Fara nicio alta explicatie. Asa trebuie, asa e regula, asa merge treaba. Or, eu uram regulile si imi placuse sa le fentez. Ba chiar considerasem ca a calca pe reguli era obligatie din partea mea, cata vreme vreau sa fiu un om liber.

Chiar cand, odata, ma pusesesi sa-ti promit ca n-o sa te parasesc niciodata, nu reusisesi sa-mi produci senzatia aceea de mila coplesitoare pe care o traiam acum. Sufletul tau mandru, de femeie a secolului XXI, nu stiuse niciodata, pana atunci, sa stea in genunchi. Iar vanitatea mea simtise nevoia de a pedepsi vanitatea ta. Si, tocmai in ziua aceea, cand vanitatea mea era grav incercata de o indragosteala nedorita, te hotarasesi si tu sa schimbi placa si sa ma implori pentru iubire.

– Nu vreau sa fiu niciodata o povara pentru tine. Cand n-o sa ma mai iubesti, sa-mi spui. O sa te inteleg. N-o sa-ti fac viata grea.
– Stai linistita, te-am mintit, n-o sa fii niciodata o povara pentru mine.

Dar tu erai deja o povara. Iar felul in care ma mangaiai pe mana te facea sa fii o povara si jumatate. Mi-am jurat din nou ca, dintre noi doi, nu o sa fiu eu cel care va renunta.

Ei, draga mea A., un filosof care si-a petrecut toata viata jucandu-se cu disperarea spunea ca, numai atunci cand esti indragostit, nu mai faci diferenta intre fericire si nefericire. Cum eram eu in ziua aceea si in cele care aveau sa urmeze? Fericit sau nefericit? Raspunsul nu putea fi decat unul: da.

Nota: aceasta scrisoare reia firul intrerupt in a noua scrisoare. Aveti linkul mai jos catre aceasta.

Click aici pentru a douasprezecea scrisoare.

Click aici pentru a zecea scrisoare.

Click aici pentru a noua scrisoare.

Click aici pentru a opta scrisoare.

Click aici pentru a saptea scrisoare.

Click aici pentru a sasea scrisoare.

Click aici pentru a cincea scrisoare.

Click aici pentru a patra scrisoare.

Click aici pentru a treia scrisoare.

Click aici pentru a doua scrisoare.

Click aici pentru prima scrisoare.


15 Comments
  1. eu ma indoiesc de veridicitatea acestei povesti, e prea complicata, e prea mult timp in care ea nu are decat niste vagi indoieli asupra ta. orice femeie cu 2 neuroni si-ar fi dat seama mult mai devreme de aventurile tale \”extraconjugale\”. plus ca stilul de scris seamana cu cel al lui Maximus, chiar daca articolele de la coltul lui sunt putin mai \”rele\”. n-as vrea sa aflu daca ma insel, as prefera oricum sa aflu asta dupa ce se termina povestea pentru ca este scrisa foarte bine, chiar exceptional.

  2. Nu te-am catalogat drept un Don Juan,am zis ca doar ai aere de Don Juan..asta nu inseamna ca iti si iese..adica toti astia asa ca tine cred ca toata lumea e a lor…si ca pot avea pe cine vor…si tocmai de asta am zis sa scrii ceva mai bun..probabil destept esti..frumos nu stiu..am incercat sa te supar spunand ca te crezi un Don Juan sau ma rog asta reiese din scrisori..pana la urma esti superficial…si peste cativa ani cand ai sa realizezi ca nu ai pe nimeni..cred ca iti va veni mintea la cap…asa ca eu zic sa-ti irosesti energia si gandirea in altceva

  3. plus..k scrisorelele astea sunt inventii…comentariul de mai sus se refera la personajul din scrisori daca e unul si acelasi cu cel din realitate…

  4. Hmmm sti la ce ma gandesc eu ca A a simntit zbuciumul tau sufletesc sau departarea ta de ea (cat credem noi k ne putem preface tot ne dam de gol)si astfel a renuntat la chestia aia cu femeia secolului XXI poate ca simntea ca te pierde si trebuie sa isi exprime iuberea sau temerile ei…astept urmatoarea scrisoare…foarte interesanta povestea… am multe de invatat din aceste randuri pictate din viata ta colorata..deci spor la scris!

  5. Sinteti niste proaste. Pe voi va intereseaza daca s-a intimplat sau nu s-a intamplat…Eu cred ca ar trebui sa va intereseze daca ar putea sa vi se intample…

  6. 🙂 Si Ela ta a avut ..contributia ei. Imi place latura asta a ta pe care am descoperit-o acum. M-a facut sa ma gandesc la o zicala ce mi-a placut multa vreme: Homo sum et nihil humani a me alienum puto. Cred ca ti se potriveste bine.. 🙂

  7. O sa vi se para ciudat dar exista \”jucatori\” foarte buni intr-o relatie astfel incat el sau ea nu realizeaza ca e inselat/a. Depinde foarte mult de ce inseala cel implicat totusi intr-o relatie. Poate autorul acestor scrisori inseala pentru ca A. este mult prea sigura pe ea si uita de barbatul de langa ea… \” In secunda urmatoare, te-am urat. Si pe urma, te-am iubit din nou. \”.. in sfarsit se simte barbatul iubit si apreciat, parca e readus la viata de intrebarea ei.. Imi plac tare mult scrisorile tale… si chiar daca sunt fictive, pun in evidenta foarte bine realitatea. Cred ca esti o perosana tare interesanta..o persoana care iubeste libertatea la fel de mult cum iubeste sa fie in centrul atentiei, iubit de o femeie..
    O seara frumoasa tuturor si astept cu multa placere scrisoriile tale.

  8. Mi s-a intamplat si mie sa simt zbuciumul din sufletul partenerului, un zbucium despre care vorbesti tu…Chiar poate exista ceea despre ce relatezi (asta pentru cei care nu te cred). Cert e una…asta e viata!

  9. Mai, Mihai, ti-am citit toate scrisorile, insa pana acum am considerat ca trebuie sa raman un simplu cititor, fara nimic mai mult. Acum vreau sa comentez. Cred ca esti un tip absolut inteligent, modul la care scrii ma face sa cred ca esti jurnalist, sau ca macar ai cochetat cu literele. Te pricepi. Sunt tare curioasa cum arati. As vrea sa le contrazic pe unele din cele care ti-au lecturat scrisorile si sa le spun ca tot ce scrii imi pare f real. Nu inteleg de ce nu accepta femeile faptul ca toti barbatii inseala. Toti. Fara exceptie, E natura lor. Sunt facuti sa insele, nu pot fi barbatii unei singure femei. Ce trist pt tine, cred ca te simti tare singur, e ceea ce meriti. Paote ca ai vazut Alfie, Jude Law are un monolog de exceptie la final. Iti recomand filmul, in cazul in care nu l-ai vazut. Ti se potriveste perfect. Cam atat pt azi, poate ca o sa mai am cate ceva de adaugat la urmatoarea scrisoare…

  10. si tu RADU ar trebui sa te gandesti ca si femeile inseala! poate vei fi si tu inselat! ce sa spun sa ne gandim k poate ni s-ar intampla, bai fraiere barbatii inseala cu femei, care la ele randul lor inseala!

  11. se vede din avion ca sunt fictive scrisorile…cum sa ti se intample asa ceva?!!Se poate intampla,dar nu timp de 10 ani…cat de prost trebuie sa fii ca om sa nu-ti dai seama?!!…si minciuna are picioare scurte…altceva e atunci cand celalalt se face ca nu observa adulterul din diferite motive si ala e un om slab…In schimb,scrisoricile sunt scrise binisor,dar tema devine plictisitoare deja

  12. Draga Mihai, Radu, Andrei, bogdan, Alex, etc. – pentru ca sunt destul de sigura ca multi dintre barbati se regasesc, fie si partial, in cele povestite in scrosrile tale-, fie ca povestesti din amintiri reale, fie ca ai apelat la imaginatie, samburi de adevar tot sunt. Vreau sa te felicit pentru modul tau de a scrie. Sirprinzi foarte bine muuulte trairi. Sunt femeie, dar sunt de acord cu afirmatia ta cum ca toate femeile pot fi inselate. Ca afla sau nu, ca vrei ca ele sa afle, sau nu, asta e alta discutie. Valabil si viceversa.

Leave a Reply

Your email address will not be published.