Planurile mele, o basculanta

Prin anii ’80 si ceva vreme dupa, puteati auzi lume razand la bancul cu basculanta. Se spunea ca un institut romanesc proiectase un avion de vanatoare, iar acum se cauta o uzina care sa asambleze prototipul. Au apelat mai intai la americani, dar, ce sa vezi, in locul avionului supersonic a iesit o basculanta. „Noi am respectat intocmai proiectul”, s-au scuzat americanii. Suparati, proiectantii au mers in Japonia. De pe linia de asamblare a iesit tot o basculanta. „Noi am respectat proiectul”, au spus si japonezii. In cele din urma, romanii au plecat in Uniunea Sovietica si i-au lasat proiectul unui inginer zgribulit de langa Moscova. Dupa o saptamana, revenind, au gasit in hangarul uzinei un sclipitor avion de vanatoare. „In sfarsit, cineva a reusit!”, au exclamat ei. „N-a fost prea simplu”, s-a confesat inginerul. „Initial, nu stiu de ce, imi iesise o basculanta, dar am mai luat-o un pic la pila.”

Citeste si:  Totul despre Barbatul Sagetator

Nu m-astept sa v-amuze bancul, mai ales daca veniti din vremurile in care din peisajul diminetii nu mai fac parte nici avioanele de vanatoare, nici basculantele. Vi l-am spus pentru ca mi l-am adus aminte, mai zilele trecute, si mi s-a parut ca deseneaza cel mai bine paradigma unei realitati cu care, pe masura ce trec anii, ma confrunt tot mai des.

Si cu precizie stiu ca nu-s singurul care o face.

Bancul asta m-a ajutat sa inteleg, fiindca altminteri nu reuseam. Totul ar fi trebuit sa fie altfel decat e. Pe hartia mintii, in blueprint, cum zice englezul, proiectele erau altele. Acolo, avionul avea tot ce-i trebuia. Bani, dragoste, satisfactia lucrului bine facut, impacare. Nu neaparat fericire – era totusi vorba despre un avion, nu o naveta spatiala intergalactica – dar acolo, macar niscaiva implinire, un pic de acceptare, un parizer ieftin care sa-ti domoleasca foamea in timp ce visezi la somonul fumée.
Doar ca am uitat, impardonabil, cum sa iau lucrurile „la pila”. M-am lasat sedus de detalii si am uitat ce trebuia sa iasa. Am pierdut naturaletea, abilitatea improvizatiei. Mi-am lasat instinctele sa amorteasca.

Citeste si:  Cele 6 etape prin care trecem dupa o despartire

In toate aspectele vietii. La munca si in timpul liber la fel de bine. Si desigur, apasator, in dragoste.

Minunatele mele planuri, supersonicele mele planuri, minutioasele mele planuri au devenit o flota de basculante. Ba chiar, spre completarea anecdotei, unele dintre ele sunt pline cu gunoi, ca masinile salubritatii in drum spre Glina.

Unde gresim? Peste tot. Cand credem c-o sa ne schimbam sau ca n-o sa ne schimbam. Cand ne propunem sa schimbam pe altul sau cand ne inchipuim ca n-o sa se schimbe. Gresim cand anticipam. Gresim chiar si cand ne aducem aminte.
Pentru ca vrem ca lucrurile sa se explice, sa aiba o noima, un sens. Si au, nu se poate spune ca n-au. Doar ca in ordinea lor e si mult haos, mult arbitrar, pe care noi nu-l putem cuprinde. Uneori ii spunem noroc sau ghinion. Alteori, cand depaseste masura, ii spunem absurd. Dar nu e vorba despre noroc si ghinion si nici despre absurd, este doar vorba despre lipsa noastra de flexibilitate. E vorba doar despre basculante si pile.

Citeste si:  Legaturi emotionale

Planul meu pentru 2014 e sa nu mai am niciun plan. Cu un pic de noroc, sper sa fie un plan bun.


Un comentariu
  1. bun articol,mihai. am ras cand am citit bancul,recunosc ca nu il stiam.ai dreptate,este o realitate cu care ne confruntam multi,si ne intrebam cum putem sa trecem prin asta,zi de zi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.