Spuneam saptamana trecuta ca nu cred, in sinea mea, ca femeile manifesta aceeasi predispozitie spre dragostea la dublu ca barbatii. Dar as minti daca as spune ca stiam de ce cred asta, dupa cum as exagera sa spun ca acum stiu. E o convingere atat de veche si de cimentata in mine, incat nu mai stiu de unde a pornit. Dar, daca tot am apucat s-o enunt, m-am strofocat incercand sa vad daca are vreo justificare logica, biologica, sociala macar. Nu sunt sigur ca am gasit una care sa stea in picioare oricarei critici, dar imi fac datoria sa va tin la curent, lasandu-va ocazia sa nu fiti de acord cu mine, daca aveti motive.
Uite, pentru inceput, sa ne agatam de termenul folosit de obicei in astfel de situatii: poligamie. Daca e sa fim foarte scrupulosi si sa ne ghidam dupa DEX, poligamie e valabil doar pentru masculi. Academia Romana nu pare sa faca diferenţa intre poligamie si poliginie, insa cert e ca, la doamne, acelasi lucru s-ar numi poliandrie. Dar sa fim seriosi, cine naiba spune poliandrie?
De ce mai multa poliginie decat poliandrie?
In primul rand, pentru ca asa a dorit natura. Cand s-au asezat lucrurile in felul asta, se facea sex pentru reproducerea speciei, nu pentru ca e sambata seara si am baut prea multa tequila. Or, o mama are nevoie de timp ca sa duca la bun sfarsit procrearea, pe cand un tata isi face partea lui de treaba ceva mai rapid. Asta e valabil la toate mamiferele, considerentul biologic e deci usor de inteles si nu voi insista asupra lui.
Insa a existat pana in secolul trecut si un considerent social. Desi astazi pare neverosimil, in conditiile suprapopularii planetei, au fost vremuri in care statul se implica in cresterea demografica. Razboaiele si bolile afectau grav comunitatile, drept pentru care era nevoie de refacere rapida. Si atunci, pentru maxima operativitate in repararea situatiei, barbatii instariti erau incurajati sa sustina mai multe familii – indiferent daca oficial aveau o singura sotie.
Pe de alta parte, cercetatorii mai au o explicatie, una care mie mi-a placut mult: din cauza creierului copilului. Serios. Biologic vorbind, ca sa evolueze, speciile au nevoie de indivizi cu cat mai mult creier. Si se pare ca exista o relatie directa intre evolutia intelectului si numarul parintilor, adicatelea puii (ca sa nu ma refer la copii si sa starnesc vreun val de indignare din partea mamelor singure), ca sa se implineasca mai usor de-a lungul darwinismului, au nevoie de grija si educatia provenita de la doi parinti. Cum spune o veche vorba romaneasca, doi boi trag mai bine decat unul.
Or, e limpede ca speciile poligame, cu cat se reproduc mai mult, cu atat mai departe vor fi de acest standard. Tatal va trebui sa se imparta in atat de multe locuri incat, pana la urma, va fi insuficient tuturor progeniturilor. Milenii vor trece si ne vor invata ca, pe cat mai multi pui are o familie de mamifere, pe atat mai mare va fi riscul ca ei sa fie prost crescuti la propriu, dar si la figurat.
Dar asta este o pleodoarie pentru monogamie, care-i legatura cu poligamia si cu predispozitia catre ea? Destul de simplu, as spune: daca e sa aiba, totusi, un singur parinte, cine credeti ca va fi acela? Mama, desigur. Asa ca, doamnelor si domnisoarelor, exact acest instinct cu care va laudati adesea, cel de a va iubi copiii mai mult decat partenerul, va face sa va doriti monogamia mai mult decat barbatii.
***
Contextul in care am discutat despre poligamie, data trecuta, tinea insa prea putin de latura reproductiva a speciei, si mai mult de posibilitatea distribuirii sufletului catre doua persoane. Sau, acolo unde nu e vorba despre dragoste, ci despre sex, iar copiii se opresc la stadiul de pofte trupesti, voiam sa discut macar despre frecventa abaterilor sexuale de la conventiile unui cuplu deja existent: mai mare la barbati, sau la femei? Eu am aproximativ aceeasi convingere, corecta sau nu: adulterul este un pacat al femeilor, comis in primul rand de barbati. Dar despre asta voi scrie in partea a doua a textului.
Update: pentru partea a doua, click aici.