fbpx

Sa tac sau sa tip?

Uneori, relatia de cuplu functioneaza ca un front de lupta. In cazul in care avem revendicari de facut, in cazul in care nu vrem sa cedam un anumit teritoriu – in orice caz, nu fara o lupta eroica, avem mai multe atitudini pentru care putem opta. Eu una nu m-am dumirit inca asupra unui aspect: care dintre ele este mai eficient?

Noi avem faima, uneori nemeritata, ca am fi cicalitoare. Am incerca sa comunicam prea mult, iar din exces de zel, am reusi performanta de a nu mai comunica nimic. Cantitatea ar goli actul de continut. Atunci, darul acesta – spiritul comunicativ se transforma intr-un defect – caracterul de a fi cicalitoare. Doleantele noastre repetate ineficient se transforma intr-un zgomot iritant de fundal, poluare fonica, pe scurt. Partenerul devenit adversar inchide canalele diplomatiei printr-o miscare simpla: arboreaza steagul surzeniei. Mesajele noastre nu mai ajung la el. Presiunea psihologica pe care incercam s-o exercitam cu scopul de a ne vedea obiectivele atinse este in van. Cascade de vorbe care se izbesc de un baraj ce pare inexpugnabil.

Citeste si:  De ce ne ascundem

In alte cazuri, arboram strategia opusa: tacerea care sanctioneaza. Scenetele acelea in care el intreaba “ce ai?”, iar ea spune “nimic”, desi aproape ca vezi la propriu cum ii ies flacari pe nas si pe urechi, amenintand sa carbonizeze locul, or parea un cliseu al zilelor noastre, dar hai sa recunoastem: sunt reale. Sa ridice mana sus cine n-a dat raspunsul innebunitor “nimic” atunci cand a fost intrebata ce e in neregula, iar asta chiar in timp ce-n minte vizualiza decapitarea lui simultan cu o tragere pe roata. Sigur, noi o facem cu un scop. Ne gandim ca el isi va singur seama ce nenorocit a fost, cat de mari ii sunt petele si va trece degraba la indepartarea lor. Cu clor, daca e nevoie.

Citeste si:  Slabeste mergand pe jos

Tot experienta ne arata insa ca ne inselam. La fel ca cicaleala, cand aruncam asupra lui o puzderie de obiecte (metaforic vorbind, desigur), iar el, sub asediu fiind, nu mai e capabil sa ia fiecare dintre “proiectile” in parte si sa ii decripteze mesajul, si acum esuam. El nu ghiceste gandurile, iar postura noastra de victima zavorata sub cheia tacerii s-ar putea sa-l irite si mai mult. Amintiti-va: nimanui nu-i place sa traiasca cu un martir. Locul eroinelor tacute e in romanele lui Jane Austen si, eventual, in panoplia sfintilor crestini.

Astfel devine clar ca trebuie gasite o cale de mijloc. Cum ne asiguram ca mesajul ajunge intact, fara sa fie contaminat de zgomotul de fundal? Cum redeschidem canalele diplomatice si cum iesim dintr-o silenzio stampa paguboasa? De ce relatia de cuplu e mai greu de negociat si de “administrat” decat altele? Sexul viciaza comunicarea in loc s-o faciliteze? Tensiunea erotica pune piedici ratiunii, ii da branci eficientei discursului? De ce balansam intre cele doua extreme? Debit verbal sporit si tacere incriminatoare?

Citeste si:  5 sfaturi pentru cupluri

Pentru ca, in loc sa gandim practic si sa cautam solutionari, vrem culpabilizari. S-o recunoastem: se dubleaza volumul corazonului cand il vedem spasit si ne imaginam salbe de lacrimi in barbie. Nu ne fericeste asta, dar hraneste planta carnivora din joi: egoul. Am invins, am pustiit holdele, am otravit fantanile, ne-am infipt steagul. Ce conteaza ca maine noi insene nu vom avea ce manca si din ce bea?! Ba conteaza. Mai ales ca, de cele mai multe ori, nici aceasta falsa consolare n-o obtinem. Victoria, atunci cand apare, e una amara.

Asa ca, hai sa invatam sa vorbim normal. Normal si bine.

Un comentariu
  1. Comunicarea este cea mai importanta intr-o relatie. Chiar daca ne-am intelege din priviri, constiinta nu ne lasa sa tacem pana la uram.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.