Dupa ce anul trecut m-am prins ca Valentine’s era in trecut sarbatoarea amantilor, a adulterinilor, nu a indragostitilor, asa cum s-a tradus azi (sursa: aici), anul asta merg mai departe cu presupusul si indraznesc sa afirm ca Valentine, cata vreme e o sarbatoare a pasiunii sexuale, e in mod cert opusul dragostei.
Sigur, m-as putea multumi ca, neavand amanta, sa nu sarbatoresc nimic si sa tac, pur si simplu, din gura. Dar nu si nu, simt nevoia sa va stric bucuria si sa va anunt ca dragostea si sexul, dupa o relativ scurta vreme in care par a se favoriza reciproc, ajung sa se excluda una pe cealalta.
Pe masura ce inaintez in varsta, imi e clar ca in acele cupluri longevive in care nu se mai face sex (decat rar, si din considerente hormonale sau umanitare, in niciun caz pasionale) dragostea nu doar ca nu a disparut, ci dimpotriva, a atins maximul de eficienta.
Iar asta cu inaintatul in varsta nu v-o zic ca sa fac pe inteleptul, ci pentru ca, fara o anume etate, e greu sa te poti lauda cu o relatie indeajuns de lunga.
Sexul pasional, ca sa mai poata exista, are nevoie de dorinta. Iar prima grija pe care o are o dragoste implinita e sa ucida dorinta.
N-o spun eu, o spune autoarea belgiana Esther Perel, autoarea unei carti destul de celebre despre erotismul matrimonial, „Imperecherea in captivitate (Mating in captivity)”. Cu cititul ei, marturisesc, sunt de-abia la inceput, insa puteti gasi pe internet una dintre conferintele autoarei pentru TED, din care voi cita in continuare (credite pentru traducere: Karina Herman si Ariana Bleau Lugo):
„Ce pastreaza dorinta vie si de ce e asa de greu? Esenta pastrarii dorintei intr-o relatie de lunga durata consta in impacarea a doua nevoi fundamentale ale omului. Pe de o parte, nevoia noastra de securitate, predictibilitate, siguranta, relatie, incredere, permanenta – toate aceste experiente ale vietii ce ne ancoreaza, pe care le numim «acasa». Dar mai avem o nevoie la fel de puternica – barbati si femei – de aventura, de noutate, de mister, de risc, de pericol, de necunoscut, de neasteptat, de surpriza, de drum, de calatorie.
A impaca nevoia noastra de securitate cu nevoia noastra de aventura intr-o singura relatie, sau ceea ce ne place sa numim in zilele noastre o casatorie pasionala, era pe vremuri o contradictie in termeni. Casnicia era o institutie economica in care ti se dadea un parteneriat pe viata cu copii si statut social, cu succesiune si tovarasie. Dar acum ne dorim ca partenerul sa ne dea toate aceste lucruri, si in plus, mai vreau sa fii prietenul meu cel mai bun si confidentul meu de incredere si amantul meu pasional. Si mai si traim de doua ori mai mult! Asa ca ne adresam unei persoane si-i cerem sa ne dea ceea ce odata oferea un sat intreg: Da-mi apartenenta, da-mi identitate, da-mi continuitate, dar mai da-mi si transcendenta si mister si veneratie. Da-mi confort, da-mi provocare. Da-mi noutate, da-mi familiaritate. Da-mi previzibilitate, da-mi surpriza. Si credem ca asa merg lucruile, iar jucariile si lenjeria ne vor salva!
Acum ajungem la realitatea existentiala a povestirii. Pentru ca, intr-un fel – si ma voi intoarce la asta – aceasta criza a dorintei e foarte des o criza a imaginatiei.
De ce paleste atat de des sexul de calitate? Care e legatura intre iubire si dorinta? Cum se leaga si cum se resping? Pentru ca acolo se afla misterul erotismului.
Daca e vreun verb care se leaga de iubire, atunci e «a avea». Si daca e vreun verb care se leaga de dorinta, e «a vrea».
In iubire, vrem sa avem, vrem sa cunoastem iubitul. Vrem sa minimizam distanta. Vrem sa reducem decalajul. Vrem sa neutralizam tensiunile. Vrem apropiere.
Dar in dorinta, tindem sa nu prea vrem sa ne intoarcem in locurile pe unde-am mai fost. Concluziile de la sine intelese nu ne mai intereseaza. In dorinta, vrem un Altul, un strain, pe care sa-l putem vizita, cu care sa petrecem ceva timp, in al carui Red Light District sa putem merge sa vedem ce se mai intampla. In dorinta, vrem un pod pe care sa-l traversam. Cu alte cuvinte, cum spun eu uneori, focul are nevoie de aer. Dorinta are nevoie de spatiu.
(…) Acum, in acest paradox dintre iubire si dorinta, ceea ce pare sa fie atat de incurcat e ca exact ingredientele care hranesc iubirea – mutualitatea, reciprocitatea, protectia, ingrijorarea, responsabilitatea pentru celalalt – sunt uneori chiar ingredientele care inabusa dorinta. Pentru ca dorinta e insotita de sentimente care nu sunt tot timpul favorabile iubirii: gelozie, posesivitate, agresiune, putere, dominatie, obraznicie, pozne. Practic, cei mai multi dintre noi se aprind noaptea de la exact acele lucruri impotriva carora protesteaza in timpul zilei. Mintea erotica nu e tocmai corecta. Daca toata lumea ar avea fantezii pe un pat de trandafiri, nu am mai avea discutii asa de interesante despre asta. Dar nu, acolo, in mintea noastra, exista o multime de lucruri pe care nu stim intotdeauna cum sa le comunicam persoanei pe care o iubim, pentru ca ni se pare ca iubirea e insotita de altruism si de fapt dorinta e insotita de o anumita cantitate de egoism in cel mai bun sens al cuvantului: abilitatea de a ramane conectat cu sinele propriu in prezenta altuia.”
Cam atata din Esther Perel, reiau cuvantul eu, multumit ca dintr-un copy-paste am terminat textul (poate sunt pregatit pentru doctorat, cine stie?) Doar ca sa va spun ca, daca aveti rabdare sa vedeti filmuletul pana la capat (il gasiti aici), veti vedea ca exista o solutie. Care, ca de obicei, presupune sa dati uitarii cateva clisee cu care mintea voastra a fost otravita de-a lungul anilor, cum ar fi asta cel ca sexul trebuie sa fie pasional. Sau, adaug, asta cu Valentine’s, ziua indragostitilor.