Machiaj festiv in functie de fizionomie

Fiecare persoana are o fizionimie diferita, o forma a fetei, a ochilor, un anumit tip de ten, o culoare si deci nu exista regula de machiaj valabila pentru toata lumea. Probabil ca exista cateva mici amanunte, trucuri de machiaj, ca sa le spunem asa, pe care oricine le cunoaste si le intrebuinteaza, insa trebuie tinut cont de foarte multe aspecte in realizarea unui machiaj. Mai ales cand vrei ca acesta sa fie facut ca la carte. In special, cand este vorba de o ocazie atat de deosebita cum este petrecerea de Revelion.

Se stie clar ca pentru petrecerea de Revelion, dar si pentru cea de Craciun, ochii reprezinta elementul care trebuie evidentiat. Asa cum relatam intr-un articol trecut, poti folosi machiajul smokey eyes peste care sa mai adaugi ceva sclipici auriu, argintiu, indigo sau mov. Pentru a completa machiajul, iti sugeram sa folosesti un fond de ten mat care sa dea tenului aspect de portelan, dar si un ruj cat mai apropiat de nuanta pielii. Sprancenele sunt vedetele acestui sezon, ele trebuie creionate cu grija in asa fel incat sa fie proeminente, intentionat ingrosate, insa fara a exagera!

In acest articol, ne-am decis insa sa va prezentam mai pe larg ce anume vi se potriveste in functie de culoarea ochilor, a tenului, dar si a parului! Astfel vom alege cateva fizionomii si va vom descrie care sunt trucurile pentru un machiaj reusit. Scoatem in evidenta calitatile si ascundem imperfectiunile!

Daca esti bruneta si ai tenul masliniu, cafeniu sau creol atunci incerca sa mergi pe nuante pamantii, puternic stralucitoare. Astfel auriul, bejul, cremul, bronzul, maroul sunt culori care ar veni bine oricarei femei brunete indiferent de nuanta ochilor. Daca totusi esti posesoarea unui ten inchis la culoare, dar a unor ochi deschisi, atunci poti incerca sa mergi pe nuante de verde, albastru sau turcoaz. Aceste culori iti vor scoate tenul in evidenta si iti vor pune si ochii in valoare.

Sfat: daca esti o bruneta veritabila, incearca sa mergi pe nuantele pamantii, creand jocuri de lumini si umbre. Pudreaza-ti pometii cu maro inchis in partea maxilarului, iar pentru partea proeminenta foloseste auriu din belsug, fara sa te zgarcesti. Pentru luciul de buze, incearca o nuanta cat mai dechisa, de preferat bej, insa care sa fie puternic stralucitoare.

Citeste si:  Machiaj si coafura in 15 minute

Truc: pentru a crea un efect maxim, de femeie latina si exotica, incearca sa mergi numai pe nuante pamantii, insa adauga un strop de caramiziu si piersica. Creeaza o baza bronzata, creioneaza-ti sprancenele insa fara a exagera. Ochilor confera-le o stralucire corai, iar in coltul exterior fa o umbra discreta. Creioneaza-ti ochii cu dermatograf negru sau brun. Rimeleaza din belsug. Pentru obraji, foloseste un blush inchis la culoare cu ajutorul caruia iti vei farda si renumita zona „T”, adica fruntea, nasul si barbia. Pentru buze, foloseste un ruj in aceleasi nuante. Potriveste-o in asa fel incat sa nu fie nici prea dechisa, nici prea inchisa. Acest tip de machiaj este ideal perosoanelor cu tenul creol, parul castaniu pana la caramel si ochii caprui mediu. Daca te incadrezi, efectul va fi garantat!

Daca esti o blonda senzuala, cu pielea alba si ochii deschisi la culoare, ofertele sunt variate si pentru tine. Probabil ca ai si tu idee ce nuante ti se potrivesc, insa incearca sa fentezi un pic vechile canoane ale machiajului. Poate ca pana acum credeai ca rujul rosu este dedicat in exclusivitate brunetelor. Fals! O blonda poate arata senzational cu o asemenea nuanta pe buze. Iata ce machiaj iti vine de minune tinand cont de coordonatele tale! In primul rand, incearca sa iti accentuezi ochii. Cum vei face acest lucru? Folosind fardul in nuanta preferata, de dorit ca aceasta sa fie bleu, verde olive, roze, gri, lila, violet, iar apoi sa iti conturezi ochii cu dermatograf negru. Pentru un efect optim, ar fi indicat tusul mai ales ca este pe val in acest moment! Spre exteriorul ochiului, incearca sa faci o codita care sa plece un pic in sus, spre spranceana. Foarte important, la coltul ochiului, da umbra cu gri inchis, negru sau cenusiu. Succes garantat! Pentru buze te poti orienta in functie de culoarea preferata, dar si de vestimentatie. Nu uita de sprancene, foarte importante, creioneaza-le, insa nu cu negru! Trebuie sa folosesti o nuanta mai inchisa decat cea naturala.

Citeste si:  Cine a inventat produsele cosmetice? Chanel?!

Sfat: daca esti blonda, incearca sa eviti nuantele de maro, ai grija ca fondul de ten sa nu fie mult prea deschis comparativ cu tenul tau si astfel sa pari ceruita. Pentru pometi, incearca sa folosesti un blush intr-o nuanta un pic mai inchisa. Fereste-te de rujurile inchise la culoare!

Truc: ochilor deschisi le vine de minune conturul negru, dar si umbrele. Ii scot in evidenta si le confera o stralucire aparte. Nu iti fie frica sa incerci acest tip de machiaj! Daca esti o persoana mai indrazneata, iti poti pudra toata pleaopa intr-o nuanta inchisa, cum ar fi cenusiul sau tot ochiul de jur imprejur.

brunete

Pentru satene exista o multitudine de posibilitati de machiaj. In primul rand, trebuie tinut cont de culoarea ochilor. In cazul in care acestia sunt deschisi, cu siguranta poti intrebuinta aceleasi farduri ca si blondele. Daca ii ai inchisi, insa te sfatuim sa mergi pe nuante de mov, violet inchis, gri petrol, negru sau cenusiu. Rimelul din belsug nu trebuie sa iti lipseasca nici tie, dar nici creionatul sprancenelor. In mod suprinzator, la satenele autentice tot secretul consta in nuanta buzelor si a obrajilor. Si de multe ori, majoritatea se impotmolesc tocmai aici. Acestora le vin bine culorile neutre, clare, cum ar fi maroul mediu pentru obraji sau nauntele de mov pruna. Pentru buze ideale, ar fi tot aceleasi culori si de cele mai multe ori mate. Pot incerca cu succes nuante de crem, mov deschis, roz stins. Pentru o noapte ca Revelionul, le este permis si rujul rosul insa daca pentru ochi folosesc nuante cum ar fi negrul, griul sau cenusiul.

Sfat: incearca sa eviti nauantele de maro folosite in exces, insa si nuantele foarte deschise, asta in cazul in care ai ochii inchisi la culoare.

Truc: pentru a face furori pe unde treci, incerca sa iti conturezi ochii de jur imprejur cu negru sau, daca ti se pare mult prea provocator, poti incerca cu mov inchis ori gri pana la cenusiu. Rimeleaza genele din belsug. Iar daca vrei sa te incadrezi in tendinte, poti farda numai pleoapa mobila (superioara, cea de sus), iar partea de jos, o poti lasa asa. Daca ai ochii mici incearca ca prin interiorul pleoapei inferioare sa aplici creion alb. Acesta creeaza efect de marire vizibil! Genele de jos le poti chiar lipsi de rimel. In cazul in care ai ochii deschisi la culoare, poti trasa o linie groasa cu tus pe pleoapa de sus, urmand ca spre colturi sa faci o codita.

Citeste si:  Cele mai bune produse pentru pielea matura

Roscatele au fost intotdeuna mai pretentioase la capitolul machiaj, in special cand acestea aveau ochii inchisi la culoare. Daca ai ochii deschisi, ai scapat de grija. Pentru ca iti vin de minune nuantele cum ar fi rozul, lila-ul, bleu-ul, dar si piersicuta. Bineinteles ca si la tine conturul ochilor este foarte important, macar pe pleoapa superioara. Nu este nevoie sa fie unul exagerat de gros. Sprancenele le poti creiona cu maro rosiatic sau maro mediu. Pentru buze, poti folosi nuante de fuschia, rosu cireasa sau rosu somon.
In cazul in care ai totusi ochii inchisi la culoare, te sfatuim sa ti-i creionezi folosind dermatograful sau tusul si sa aplici in coltul exterior umbre cu brun sau negru. Poti incerca si cateva nuante discrete de maro.

Sfat: nu te aventura in combinatii periculoase, folosind nuante care cu greu se pot asorta. Nu uita, esti una dintre acele femei mai complicate si mai pretentioase carora nu le vine bine orice tip de machiaj.

Truc: cine a spus ca roscatelor nu le sta bine cu ruj rosu? Daca privim vechile fotografii ale femeilor din anii ’50, constatam ca cele mai focoase doamne erau acestea. Pentru ca tot se poarta stilul vechi, iti poti coafa parul ondule, ochii ii poti creiona cu negru, eventual doar partea de sus, pleoapa superioara, ca si in cazul satenelor, iar pe buze poti purta un ruj rosu pur pana la visiniu, insa fara gloss.

roscate


Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.