fbpx

Mai folosim lotiunea tonica?

Orice femei cunoaste cei trei pasi ai ingrijirii necesari pentru o piele frumoasa si sanatoasa: curatare, tonifiere, hidratare. Prin curatare, indepartezi murdaria si machiajul, prin tonifiere inchizi porii si stergi ultimele urme de impuritati, iar prin hidratare refaci echilibrul pielii.

Desi toti expertii in cosmetica sunt de acord cu spalarea si hidratarea tenului, in legatura cu tonifierea, parerile sunt impartite. Si daca nici cosmeticienii nu reusesc sa se hotarasca, ce sa mai credem noi, cele care nu suntem experte in asa ceva? Singurul lucru pe care il putem face este sa ne informam cum se cuvine pentru a lua decizia cea mai potrivita. Noi ne-am informat pentru tine si iti spunem tot ce trebuie sa stii despre tonifiere.

Sustinatorii lotiunilor tonice spun ca acestea refac PH-ul pielii. Cum vine asta: pielea noastra este acoperita cu un strat subtire format din celule moarte si secretii ale glandelor sebacee si sudoripare. Este vorba de filmul hidrolipidic sau mantaua acida. A primit acest din urma nume pentru ca are un PH usor acid, intre 4 si 4,5. Majoritatea bacteriilor si virusilor fiind alcaline, mantaua acida are rolul de a le neutraliza (iti amintesti de la chimie ca acidul si baza se neutralizeaza reciproc). Problema este ca si produsele de curatare a pielii (sapunuri, lotiuni, etc.) sunt tot alcaline si pentru ca folosim o cantitate relativ mare, ele distrug filmul hidrolipidic al pielii, ridicand PH-ul.

Citeste si:  Noi parfumuri ale vedetelor

Aici intra in scena lotiunea tonica pe care o folosim imediat dupa spalarea tenului si care reface rapid PH-ul in timp ce curata ultimele urme de machiaj si murdarie. Un alt rol al toner-ului ar fi acela de a inchide porii, pentru a nu lasa sa mai patrund praf si murdarie.

Totusi, spun adversarii lotiunilor tonice, pielea isi reface singura filmul hidrolipidic in cateva ore de la spalare. Asa ca tonerul nu prea isi mai are rostul. Sau cel putin nu intotdeauna. Daca ai un ten gras, care ramane uleios si dupa ce il speli, atunci probabil ca ai nevoie de un toner. Daca nu, spun unii cosmeticieni, nu are rost sa-l folosesti caci ti-ar putea face mai mult rau decat bine. Majoritatea lotiunilor tonice contin alcool, care usuca si irita, mai ales daca ai pielea uscata si/sau sensibila.

Citeste si:  Tendinte de beauty pentru vara 2011

Oricum, nu este bine sa iei si ultimele urme de grasime de pe ten. Nu trebuie indepartate decat murdaria, machiajul si grasimea in exces, iar ultimul strat de sebum ar trebui sa ramana neatins. Lotiunile tonice, mai ales cele cu alcool, tind sa curete si ultimele urme de sebum, lasand pielea foarte uscata si iritata.

Cat despre al treilea rol al toner-ului, acela de a inchide porii, adversarii acestor produse spun ca nu este deloc adevarat. Si chiar daca ar fi, avand in vedere ca dupa tonifiere urmeaza sa aplici crema hidratanta sau un alt produs de ingrijire, de ce ai vrea sa inchizi porii ? Ei trebuie sa fie deschisi pentru a permite patrunderea substantelor active. Daca crezi ca e necesar sa-ti inchizi porii, dupa ce ai aplicat crema cosmetica sau tratamentul, poti sa faci asta, racind pielea, cu o compresa rece. In contact cu obiecte reci, vasele de sange se contracta, iar porii se inchid. Pe scurt, obtii un efect de tonifiere.

Citeste si:  Fond de ten pentru piele normala

Acestea sunt parerile specialistilor. Insa fiecare stie mai bine cum sa-si ingrijeasca tenul, asa ca, daca simti totusi nevoia sa folosesti un toner, alege unul usor, fara alcool, eventual unul cat mai natural, cu ingrediente din plante. Asta daca nu cumva ai un ten foarte gras, caz in care alcoolul din lotiunile tonice obisnuite ti-ar face bine.

Daca simti nevoie sa-ti tonifici pielea, dar nu ai gasit inca toner-ul care sa nu te irite, foloseste varianta cu racirea tenului. E foarte simplu. Pastreaza la frigider o sticluta cu ceai verde si din cand in cand aplica putin pe fata, cu ajutorul unui tampon de vata, asa cum faci si cu toner-ul. Pentru un efect si mai puternic, pune putin ceai verde in tava pentru cuburi de gheata si, cand simti nevoia, ia cate un cub si plimba-l pe fata. Temperatura scazuta ajuta la inchiderea porilor, iar substantele din ceaiul verde au proprietati antioxidante. Totusi, nu abuza de acest truc, chiar daca iti place senzatia de racoare. Nici frigul nu este chiar bun pentru ten.

Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.