fbpx

Sa ne bagam nasul … in sedinta!

Se afla chiar in centrul fetei noastre, destul de greu, daca nu chiar imposibil de ignorat. Poate avea diverse forme, despre care se spune ca ar fi un indicator al personalitatii noastre, si marimi de care nu intotdeauna suntem multumite; a ridicat proceduri precum rinoplastia la rang de necesitate sau capriciu frecvent in ultimii ani desi este stiut faptul ca foarte rar se intampla minuni de genul trasformarii totale asa cum visam. Dar ne vom ocupa de operatii estetice cu alta ocazie, astazi oprindu-ne la modalitati de ingrijire si infrumusetare mai simpliste dar de efect a nasului. Sunt lucruri pe care le stim in mare, dar nu intotdeauna ne amintim de ele, de aceea am decis sa le adunam si „fixam” macar partial, invitandu-va sa completati atunci unde considerati ca este cazul, fie prin comentarii ori pe forum, deschizand subiect nou.

Un ten curat, cu pori inchisi, fara cosuri sau puncte negre este visul oricarei femei care se respecta si da importanta cuvenita aspectului sau. Din acest punct de vedere, nu in putine cazuri, nasul da dureri de cap, stiut fiind faptul ca zona T din care face parte este mai bogata in activitate seboreica, astfel incat, chiar daca avem un ten normal in general, pe langa nas sau pe el mai apar ocazional sau mai des puncte negre si cosuri instetice sau neplacutul aspect lucios. Pentru extragerea regulata a punctelor negre este recomandata vizita la saloanele de cosmetica, unde procedura ar trebui sa fie mai rapida si fara urme – este bine de stiut ca punctele negre nu sunt doar inestetice, ele putand provoca si probleme cosmetice mai serioase, cum ar fi formarea unor chisti sebacei de retentie (deoarece dopurile de sebum blocheaza eliminarea sebumului) care, la randul lor pot duce la inflamarea glandei sebacee ce se manifesta prin eruptii cutanate. Si acasa putem acorda ingrijire optima, respectand regula demachiatului regulat; se recomanda inlocuirea laptelui demachiant, care stimuleaza productia de sebum cu un gel de fata, mai putin gras. Lotiunea tonica este foarte utila datorita rolului astringent (de a strange porii); pentru proprietatile astringente si antibacteriene, putem opta pentru lotiunea cu alcool, avand totusi grija ca aceasta sa nu fie in proportie prea mare, caz in care usuca prea tare tenul. Periodic aplicam masti de curatare (recomandate sunt si cele pe baza de caolin, adica argila alba care se gaseste in farmacii la pliculete) si geluri sau peeling cu microparticule abrazive. Eficiente pentru eliminarea toxinelor, respectiv a punctelor negre de pe nas la domiciliu sunt si baile de aburi, urmate de masaj usor cu malai, cu mentiunea ca ne abtinem de la acest procedeu atunci cand tenul este iritat. In ce priveste hidratarea, pe aceasta zona se aplica creme destinate tenului gras.

Citeste si:  Coc Chignon inspirat de "Black Swan"

Pentru punerea in valoare a nasului, ne bazam, ca de obicei atunci cand apelam la machiaj, pe iluzia optica creata de jocul lumina-umbra, inchis-deschis, plecand de la premisa ca un ton inchis da iluzia de mai mic, mai ingust, mai subtire, in timp ce un ton deschis, luminos mareste! Astfel, nasul mare, largit, ingrosat se umbreste cu putin fond de ten inchis sau pudra pe partile laterale („aripi”), in timp ce pe linia mediana se aplica un fond de ten mai deschis. Pentru iluzia de subtiere a nasului lasam sprancenele mai groase si la distanat una de alta. Un ton mai luminos aplicam nasului mic si subtire pe aripi si in partea de sus, catre frunte, pensand sprancenele astfel incat sa fie subtiri si apropiate. Daca purtam ochelari, unii inalti vor pune in valoare un nas mic, in timp ce unii cu baza mai groasa si mai josi vor taia din lungimea nedorita a nasului, care se corecteaza si prin machiaj aplicand un ton mai inchis (fond de ten sau pudra) pe varf si aripi. Devierea nasului o corectam tot prin contrastul lumina-umbra, aplicand fond de ten de culoare inchisa pe partea convexa si de culoare deschisa pe partea concava.

Citeste si:  Machiaj de vara

Ceea ce este de retinut: fondul de ten si pudra nu rezolva toate problemele; pot ajuta la corectarea anumitor aspecte pe care la un moment dat noi le consideram neplacute, dar asta nu inseamna ca este indicata aplicarea in strat cat mai gros oricum, oriunde! Mai ales in cazul cosurilor, a petelor, a punctelor negre, a iritatiilor, cand este imperioasa tratarea si ingrijirea in primul rand! Acestea fiind spuse, la cat mai putine probleme si un nas de milioane!

4 Comentarii
  1. :)) la mine nasul a fost intotdeauna o problema si este mica mea obsesie pentru ca il am haha Mare! si cum in perioada pubertatii nu m-au ocolit punctele negre si acneea… m-am obisnuit sa am grija de nasul meu mai mult decat de ten, picioare, etc… din cauza asta m-a amuzat foarte tare articolul si m-am simtit direct vizata. or mai fi si altii obsedati de nas:)?

  2. fii sigura ca mai sunt si altele obsedate de nas. Doar nu estoi singura cu un nas mai maricel. da eu m-am obisnuit cu el ca sa zic asa, iar daca ai un complex destul de mare inca – rinoplastie… am o prietena care a apelat la asta si nu e mare smecherie – rapid si eficient si nu foarte scump

  3. Draga Andrea, poate ca ti s-a spus de atatea ori ca ai obosit sa auzi dar… Ideea de baza atunci cand ai un complex este in primul rand sa te accepti si placi asa cum esti (asta te va ajuta sa te relaxezi); in cazul celorlalte persoane care te desconsidera, asa cum ai spus ai de ales intre a incerca sa le farmeci cu punctele tale tari (pe care sigur le ai, daca nu le-ai desoperit, o vei face o data ce nu-ti mai consuma timpul facandu-ti probleme din cauza nemultumirilor), fie sa le ignori. Tu decizi, in functie de cat de importante sunt aceste persoane pentru tine! Gandeste-te ca fiecare persoana are nemultumirile ei legate de propria persoana – de multe ori, \”atacul\” altor persoane poate fi doar o mascare a acestora! Personal am prieteni cu nasul \”mare\” si sa fiu sincera face parte din farmecul lor personal!

Lasă un răspuns la andrea Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.