Analizeaza-te pe tine si pe ceilalti cat de obiectiv poti – vei observa ca toti avem defecte, avem nemultumirile noastre, temerile si indoileile noastre in legatura cu ce impresie facem si vei mai observa, de asemenea, ca „defectele” de care ne cramponam nu sunt niciodata adevarata problema in relatiile cu ceilalti.
Inconjoara-te de oameni capabili sa vada dincolo de asa-zisele defecte mai mari sau mai mici
Gandeste-te la cei din jurul tau care te iubesc, te admira, te respecta – iubeste-i, admira-i si respecta-i si tu – investeste pentru asta timpul „furat” de complexe si tine cont de faptul ca ei conteaza mai mult decat niste straini care reactioneaza necivilizat la „defectele” tale.
Invata-te astfel sa te accepti si sa te iubesti asa cum esti (nu uita ca, atunci cand te urasti sau nu te placi, te legi de gusturile celor care te plac!!!) – asta te va ajuta sa te relaxezi, sa-ti canalizezi mult mai bine energia irosita cu temeri si scenarii care uneori frizeaza absurdul, sa te ingrijesti eficient, sa fii capabila sa iti descoperi si sa iti pui in valoare punctele tari (strategia de „diversiune”).
Concentreaza-te asupra a ceea ce iti place sa faci, foloseste tehnici de relaxare si optimizare.
Mobilizeaza-te atunci cand esti „atacata” legat de ceea ce te complexeaza pe tine; evita sa te umilesti plangind sau certindu-te (eventual atacind la randul tau) – mult mai mare este efectul unor tactici neagresive: amabilitate rece, ignorare, glumite simpatice cu stropi de autocritica, schimbarea subiectului, contracararea de genul: „e adevarat, dar nu-i asa ca sunt desteapta (sau ma rog, ce calitate stii tu ca iti e recunoscuta)?”
Evita sa apelezi la schimbari radicale urmind scenarii fanteziste in care tu apari si toti „dau pe spate” ca esti perfecta…. gandeste-te la Michael Jackson al carui caz, desi exagerat, nu face decat sa oglindeasca realitatea! Tine minte ca niciodata nu vei putea multumi pe toata lumea si…pana la urma… ia gandeste-te, chiar iti doresti asta?
Ia in considerare faptul ca, de multe ori, unele complexe pe care le avem nici nu sunt defecte sesizate de altii, pot fi idei in capul nostru! (aici ar functiona vorba cu „daca toti iti spun ca ai baut cam mult, te duci si te culci”) adaptat la situatie, bineinteles!
Evita sa vorbesti intruna despre defectul care face obiectul complexului dezvoltat de tine; sunt oameni (mult mai multi decat te-ai gandi tu) care observa alte lucruri, numai pe asta nu, caz in care nu faci decat sa-l perceapa si el ca pe un defect si sa-l plictisesti in acelasi timp! (multi gandesc ca te plangi doar ca sa auzi cum esti contrazisa).
Evita blazarea! Refuzul de a te accepta cum esti si de a incepe sa te descoperi nu este „cool” si iti va taia puntile de comunicare cu cei din jur! Nu te grabi sa spui ca nu-ti pasa, te asigur ca izolarea este mult mai trista si frustranta decat glumele sau rautatile pe tema dureroasa a complexului de care suferi. Pana la urma e o chestiune de orgoliu, nu esti perfecta dar te incapatanezi sa-ti doreasti acest lucru in pofida faptului ca stii ca nu exista perfectiune… si daca ar exista, ar gasi cei din jur o modalitate de a o discredita!
Pana la urma defectele ne umanizeaza, ne fac sa ne simtim bine unii in prezenta celorlalti, sunt exercitii de infringere a orgoliului (care ne da uneori senzatia de superioritate si ne face de cele mai multe ori nesuferiti)… nu degeaba se spune ca ajungem sa iubim defectele celor din jurul nostru, ale celor care ne sunt alaturi, nu-i asa?