fbpx

Aromoterapie

E simplu sa ai o dispozitie excelenta cand esti inconjurata de arome naturale relaxante. Vrei sa incerci? Intra in zona SPA!
Relaxare si terapie.
Aromoterapia ajuta organismul sa se relaxeze si chiar sa se vindece in mod natural, cu ajutorululeiurilor esentiale. Acestea sunt extrase din seminte, flori, frunze si radacini. Pentru a nu-si pierde din calitati, uleiurile volatile trebuie pastrate in sticlute inchise etans, ferite de lumina, umezeala si caldura. Chiar daca sunt corect folosite, unele uleiuri pot genera reactii alergice. In acest caz, trebuie sa faci o pauza de 10 zile, apoi sa le folosesti in concentratii mult mai mici sau sa le inlocuiesti cu alte uleiuri eterice.
Tipuri de uleiuri esentiale
Folosite si in industria parfumurilor, uleiurile esentiale au grade diferite de volatilitate.
– usor volatile: sunt uleiurile obtinute din coji de citrice-lamai, portocale, mandarine. Se evapora foarte rapid, se absorb usor si au un termen termen de valabilitate mic (6 luni). Uleiul de lamaie are efect stimulator pentru circulatia sangvina, trateaza capilarele sparte vizibile sub piele, actioneaza impotriva celulitei, a duurerilor de cap. Uleiul de portocale inlatura colicii, ajuta la detoxifierea organismului, alunga stresul si durerile de cap, energizeaza.
– mediu volatile: sunt majoritatea uleiurilor eterice. Uleiul de lavanda este un bun calmant si relaxant, alunga insomniile si migrenele, are proprietati antispastice, fiind recomandat in raceli si dureri abdominale. Uleiul de geraniu actioneaza asupra sistemului nervos, antiseptic si antiinflamator, reglator al secretiei de sebum. Uleiul de arbore de ceai are proprietati antifungice si antivirale,trateaza infectiile virale, arsurile, senzatia de mancarime provocata de intepaturi de insecte. Uleiul de ylang-ylang este cunoscut ca afrosidiac, calmeaza sistemul nervos si ajuta la relaxare. Uleiul de menta detoxifica, stimuleaza circulatia sangvina , racoreste pielea. Uleiul de rozmarin creste capacitatea de concentrare, ajuta memoria,stimuleaza circulatia sangvina, are proprietati tonice si antiseptice.
– greu volatile: sunt obtinute din lemn si rasini (santal,mirt, tamaie, cedru, brad) si devin mai eficiente cu cat sunt mai vechi, daca sunt pastrate in conditii optime. Uleiul de brad si cel de pin sunt antiseptice si sedative, ajuta la eliberarea cailor respiratorii, indeparteaza durerile musculare si oboseala. Uleiul de cedru este antiseptic,vindeca tusea si este un bun tonifiant. Uleiul de mosc alb face parte tot din grupa uleiurilor greu volatile. Are efect de relaxare si eliminma mirosul neplacut din camera.
Cum se folosesc uleiurile?
In functie de calitatile uleiului, acesta poate fi folosit pentru inhalatii, masaj, in apa de baie, in candela odorizanta sau sub forma de comprese.
1) Inhalatii.
Uleiurile recomandate pentru inhalatii ajuta la usurarea respiratiei, eliminarea secretiilor si a tusei, dar si pentru o curatare in profunzime. Intr-un vas de ceramica in care ai turnat apa fierbinte, pune 10 picaturi de ulei volatil de arbore de ceai, eucalipt, menta sau alt ulei decongestiv si purificator. Amesteca bine. Apleaca-te peste vas, tinand deasupra capului un prosop curat. Tine ochii inchisi. Daca aburii sunt foarte fierbinti sau simti ca nu poti respira, ridica-te si mai asteapta 1-2 minute, apoi reia inhalatiile. Daca esti racita, poti pune 2-3 picaturi pe o batista umeda si calda. Inspira in batista.
2)Masaj.
Pentru ca sunt foarte concentrate, uleiurile eterice trebuie amestecate cu un ulei de masaj. La 10ml de ulei de masaj, adauga 4-5 picaturi de ulei esential (sau un amestec de uleiuri esentiale). Poti folosi ca ulei de masaj uleiul de masline, din germeni de grau sau de migdale. Acestea au proprietati emoliente si hidratante, fiind recomandate in special pentru pielea uscata. Sunt antiinflamatoare, inlatura senzatia de arsura si de mancarime a pielii. Maseaza pentru a ajuta pielea sa absoarba uleiul si nu fa dus imediat dupa masaj.
3) In cada.
Umple cada cu apa calda si, chiar inainte de a te baga in apa, toarna un amestec din 5-7 picaturi de ulei esential si 3 linguri de lapte nedegresat. Amesteca bine si abia apoi intra in apa. Ai grija sa nu iti intre apa in ochi. Daca vrei sa faci o baie relaxanta pentru picioare, pune 7 picaturi de ulei de menta intr-un lighean si stai 10 minute cu talpile in apa.
4) Candela aromatizanta.
Pentru aromatizarea aerului din camera, poti folosi o candela odorizanta. Pune apa in farfuria candelei, adauga 3-5 picaturi de ulei, apoi aprinde lumanarea. Verifica din timp in timp daca mai este apa in farfurioara si completeaza cantitatea evaporata. Sau pune 2-3 picaturi pe bec. Prin incalzirea acestuia, uleiul se evapora treptat in incapere. Sau toarna 5 picaturi intr-un bol de ceramica in care ai pus si putina apa. Daca vrei sa se evapore mai repede, asaza bolul pe calorifer, daca vrei ca ca mirosul sa fie mai discret si sa se evapore mai incet, lasa bolul la temperatura camerei.
5) Comprese.
Daca ai dureri abdominale, pune 2-3 picaturi de ulei de bergamot, fenicul sau geraniu pe o batista umeda si calda si asaza compresa pe abdomen.
ATENTIE!
– Uleiurile volatile concentrate nu se maseaza niciodata direct pe piele.
– Uleiurile eterice nu se folosesc intern.
– Daca suferi de astm sau epilepsie, trebuie sa discuti cu medicul specialist inainte de a folosi uleiurile volatile.
– Folosite intr-o cantitate prea mare, uleiurile pot provoca senzatia de greata, iritatii si dureri de cap.

Citeste si:  Fotografii retusate - Nu crede orice apare in presa
Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.