fbpx

Totul despre buze: intretinere, machiaj si mici trucuri

Zambesti. Vorbesti. Saruti (cat mai des posibil). Cu certitudine, buzele constituie o trasatura esentiala a chipului, mai ales in cazul unei femei. Vrei sa te convingi de importanta pe care le-o acorzi, chiar daca nu-ti dai seama de acest lucru? Nimic mai usor: uita-te in poseta. Nu-i asa ca ai cel putin doua rujuri si eventual, un gloss si un creion pentru contur? Asta ca sa nu mai spun de trusa de machiaj… probabil ca nici tu nu mai stii cate rujuri ai in total.
Buzele sunt una dintre partile fetei care pot redefini aproape instantaneu un chip, conferindu-i parca o alta personalitate. Poti face orice experiment, in ceea ce priveste machiajul, pentru ca este o zona care se demachiaza foarte repede si usor, pentru a o lua de la capat imediat dupa aceea. Stralucitoare sau mate, cu aspect umed sau opac, subtile sau indraznete. Inainte de orice insa, nu uita o regula esentiala pentru a-ti mentine buzele frumoase: traieste-ti viata incruntandu-te cat mai putin si zambind cat mai mult. Ai grija ca in fiecare dimineata sa aplici pe buze un strat de balsam protector, chiar daca nu ai intentia sa te fardezi in ziua respectiva. Recomandarea aceasta este cu atat mai importanta in anotimpul rece, cand buzele se usuca mai usor. In cazul in care acest lucru se intampla totusi, poti recurge la o metoda foarte simpla si eficienta de exfoliere: dupa ce te-ai spalat pe dinti, maseaza-ti buzele cu periuta. Ai grija ca miscarile sa fie cat mai lente posibil. Buzele vor capata imediat un aspect stralucitor si sanatos, iar acum poti aplica orice tip de ruj.Cum sa aplici rujul Daca esti in criza de timp, cel mai simplu este sa folosesti un gloss, cu sau fara creion de contur. In felul acesta, vei obtine un aspect natural, dar in acelasi timp feminin si cu o stralucire subtila. In cazul in care folosesti fard de obraz sub forma de crema, poti aplica si pe obraji putin gloss, care va rezista pe parcursul intregii zile – nu va fi necesar sa-l reaplici decat pe buze. Pentru un plus de culoare, foloseste un ruj deschis la culoare. Incepe sa-l aplici de la centru, mergand apoi spre extremitati. Nuantele de bej sau roz sunt cele mai potrivite. Un aspect mai bine definit al buzelor se poate obtine astfel: traseaza conturul cu ajutorul creionului, coloreaza buzele tot cu acesta si abia la sfarsit aplica un strat de ruj (intr-o nuanta complementara celei a creionului). Produsul va rezista mai mult timp pe buze.Cum sa alegi culoarea potrivita Buzele nu mint. Culoarea lor naturala este cea care, in final, stabileste cum vor arata acestea dupa aplicarea produselor de machiaj. Iata de ce acelasi ruj arata altfel pe buzele tale decat pe cele ale prietenei tale – si in aceeasi nota, iata de ce nu trebuie sa te ghidezi in alegerea acestor produse argumentand ca amicei tale ii sta atat de bine cu rujul acela in nuanta roz sidefat… In general, majoritatea tonurilor de maro arata mult mai bine si confera un aspect mai natural, chiar atunci cand nuanta este mai inchisa si mai frapanta; un maro roscat este mult mai usor de asortat si mai putin strident decat un rosu puternic.Solutii pentru micile probleme inerente Iata unele dintre cele mai frecvente probleme pe care le poti intampina in ceea ce priveste machiajul buzelor. Sunt mai usor de corectat decat ai fi crezut. 1. Iti "mananci" rujul Nu face parte din meniu, dar majoritatea dintre noi ne "mancam" rujul in timpul mesei sau il "bem" impreuna cu ceaiul ori cafeaua. Bineinteles ca acest lucru te enerveaza; nu te poti duce mereu sa-ti refaci machiajul si ce poate fi mai inestetic decat buzele pe care a ramas numai conturul? Acest lucru se intampla pur si simplu pentru ca un creion pentru contur are o textura mai uscata si deci, mult mai durabila decat a rujului, care "cedeaza" intotdeauna primul. Poti evita foarte usor acest lucru, aplicand unul dintre sfaturile de mai sus: coloreaza buzele cu ajutorul creionului pentru contur, inainte ca rujul sa intre in actiune. Machiajul va rezista mai mult si, in tot cazul, daca acesta dispare, buzele vor ramane colorate uniform, multumita miraculosului creion. 2. Buze asimetrice Fii realista: nu poti avea buze perfecte decat daca recurgi la ajutorul specialistului in chirurgie plastica. Insa nu e necesar sa alegi solutii atat de radicale pentru a remedia micile defecte. Creionul de contur iti va fi, din nou, de ajutor pentru a corecta forma buzelor. Tine cont de faptul ca este recomandabil sa folosesti un ruj mat, care va ascunde contururile altminteri nefiresti pe care le-ai trasat. 3. Buza superioara subtire si buza inferioara mai groasa Pornind de la extremitati spre centru si folosind un creion bine ascutit, traseaza conturul putin mai in exterior decat buza propriu-zisa, pentru a crea impresia vizuala a unei buze mai groase decat in realitate. 4. Buza inferioara subtire si buza superioara mai groasa In acest caz, vei proceda exact invers decat in situatia anterioara, trasand putin mai jos conturul buzei inferioare, care va parea mai mare decat este de fapt. 5. Buze prea mari Daca vrei sa corectezi acest aspect (caruia nu i-as spune, totusi, defect), foloseste numai rujuri in nuante cat mai deschise (sau gloss), si eventual incearca sa trasezi conturul cu un milimetru in interiorul buzelor, pentru a le face sa para mai subtiri. 6. Buze prea subtiri Evita culorile prea intense si rujurile mate, care nu vor face altceva decat sa atraga atentia asupra buzelor subtiri. Poti combina cele doua sfaturi destinate persoanelor cu buze asimetrice.

Citeste si:  Remedii pentru varfuri despicate
Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.