Cele mai populare tunsori in sezonul rece

Sa nu ne mintim: tunsoarea ramane, indiferent de sezon, semnatura noastra directa cand vine vorba despre stilul propriu. Spune-mi in ce fel iti aranjezi parul, ca sa-ti spun cine esti, ca sa parafrazam un proverb. Asa ca, indiferent de sezon, nu ne putem permite sa neglijam aspectul parului nostru, atat cand vine vorba despre forma, cat si despre textura. Tendintele in materie de tunsori si coafuri pentru iarna aceasta s-au conturat rapid, remarcandu-se trei directii:

• Tunsoarea bob. Nu ne mai saturam pur si simplu de ea, asa ca ramane in trend si iarna aceasta, dar si pe parcursul anului 2013. Dar sa incadram mai bine in timp aparitia ei, si genul de femeie careia i se potriveste. O remarcam rapid in filmele celebre ale lui Charlie Chaplin, asadar anii 20, 30 sunt cei care au adus in prim plan tunsoarea bob. Se potriveste in special femeilor mignione si este alegerea ideala pentru cele cu par in nuante inchise: negru, violet, maron foarte inchis. Linia bob are taieturi drepte, la baza urechii, din foarfeca, iar bretonul este de obicei drept, deasupra sprancenelor, pentru accentuarea ochilor. Asa ca, daca tineti musai sa fiti chic si sa emanati incredere in voi, nu stati pe ganduri: optati pentru tunsoarea bob.

Citeste si:  Nume mari de expozanti si vizitatori la RFTB

• Si pentru cele carora le pare rau sa se tunda, exista anul asta, poate mai mult decat in ceilalti, o directie clara. Se poarta impletiturile, fetelor, si se poarta agresiv de des. Eleganta, tenta romantica pe care o asaza in prim plan impletiturile, au fost aduse pe podium in acest sezon de Donna Karan, Versace sau Alexander Wang. Fie ca vorbim de celebrul stil boho, inspirat din Irlanda (impletitura in jurul capului), de cocurile elaborate sau de fishtail (impletitura spic cu parul purtat intr-o parte), toate sunt coafuri coafuri vizate de celebritati si coafuri care trebuie bifate iarna aceasta de cele carora parul le permite.

Citeste si:  Bijuterii pentru Valentine's Day

• Si, nu in ultimul rand, pentru cele mai indraznete dintre noi, iarna 2012-2013 vine la pachet si cu tunsoarea pixie, adica un bob foarte scurt si asimetric. Suvitele sunt lasate in aparenta la voia intamplarii, neregulate si rebele. Aceasta tunsoare iti va da impresia de nonconformism, de atitudine nesupusa, insa vine sa contureze perfect liniile fetei, ceea ce o transforma intr-o tunsoare foarte sexi.

Citeste si:  Moda a la Paris cucereste Romania prin noua colectie La Femme

Asa ca nu trebuie decat sa faceti o alegere, variante exista: vreti un par scurt, mediu sau lung. Eu nu va urez decat sa faceti alegerea inteleapta.


Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.