Erin Fetherston – American girl in Paris

Erin Fetherston se declara indragostita de haine, de manipularea lor, de a se imbraca in costumatii de poveste care te fac sa crezi ca exista printre noi printese delicate si printi fermecatori. Este designer, are 25 de ani si, dupa o perioada de aproape patru ani in care a studiat moda vestimentara la Paris si a prezentat primele colectii in capitala chic-ului, Erin se intoarce acasa, in New York. Nu ma intelegeti gresit, nu este orasul ei natal, pentru ca altfel nu ar putea desena haine atat de delicate, ar merge mai mult pe practic si realist. Este nascuta in Berkeley, California, un tinut aproape de imaginea eterica pe care o aduc in prezent creatiile sale. Coasta de vest este renumita pentru diferenta de viziune asupra modei pe care o aduce fata de New York sau partea europeana a scenei de moda, si Erin nu se desprinde de aceasta viziune.

Citeste si:  Iutta a lansat prima colectie de incaltaminte "Conduri cu dor" la Galateca, intr-un decor de basm

Erin se lauda inca cu prieteniile imaginare din copilarie, si mai ales cu mediul familial care i-a incurajat mereu creativitatea debordanta si a ajutat-o sa fie persoana optimista si afectuoasa care este astazi. Jucariile ei favorite erau teatrul de papusi si accesoriile care o ajutau sa puna in scena tot felul de jocuri cu personaje sensibile si colorate. La fel face si acum in designul vestimentar, se joaca cu papusi in marime naturala si le da culoare si personalitate prin hainele ei diafane. Colectia ei haute couture 2007 a fost imaginata ca o scena din Tara Minunilor in care Alice sa-si poata etala toate rochitele in culori fondante si buclele rebele. Cuplate mereu cu dresuri opace colorate si cu sandalute platforma, rochitele ei cu volanase, baby doll, sau cu detalii de pene si ochiuri gen macramé, au fost pana acum deliciul adolescentelor cu veleitati de fashionista la 12 ani, si mai ales ale femeilor de 30 de ani care inca isi doresc sa fie copile.

Citeste si:  Profil de model - Alina Vacariu

Insa asta nu este tot ce poate Erin sa faca, fie la Paris, fie la New York, designurile ei au fost purtate deja de mari nume printre care Sarah Jessica Parker, Kirsten Dunst, s.a. Delicatetea materialelor si frumusetea liniilor le inspira pana si pe cele mai cinice si ocupate femei sa chicoteasca fericite ca la o pijama party la vederea unei rochii Erin Fetherston. Hainele ei au facut rolul principal in pictoriale de moda in mari reviste de moda ca Spoon, Harper’s Bazaar, Elle USA. Prima ei colectie a fost imaginata ca o adunare a nimfelor padurii, nu doar ca scenografie, ci si ca desgn, culoare, si make-up/hair styling. Modelele cu parul carliontat si frumos strans la spate au fost imbracate in rochii cu talia Empire, in tricotaje de angora, in deux-pieces-uri care imbina satinul si dantela.

Citeste si:  Imbraca-te in functie de corpul tau

Este asemanata mai degraba cu un personaj drag din lumea lui Walt Disney decat cu imaginea unui designer vestimentar, asta datorita parului blond platinat, a ochilor albastri si a alegerilor vestimentare din timpul liber: pe langa propriile creatii, Erin poarta mult vintage, dar doar daca pare inspirat dintr-o poveste de mult uitata.

Cert este ca linia Erin Fetherston se vinde, ca exista adepte ale acestui tip de dispozitie: oricine ar fi ele, snt sigura ca se bucura de explozia de extravaganta copilareasca a unor materiale care arata desprinse din Franta secolului XIV. Mai nou, Erin ne arata o colectie putin mai matura, mai sofisticata pentru primavara 2008, ceea ce nu inseamna ca este mai putin feminina sau visatoare.

Cateva imagini din showul Erin Fetherston primavara vara 2007.


8 Comentarii
  1. O stiu pe gagica dar … lookul din colectiile e prea a la Abramburica pt mine .mai degraba pt genul ala de femei care nu isi pot accepta varsta (de peste 30 cum zici tu)
    ce naiba, unde sa port noi gentute din lac rosu in forma de inimioara?

  2. Eu as purta cu siguranta hainele astea. Poate ca exista zile ale saptamanii cand suntem un pic Abramburica, cum zici tu, Mariana.
    Si, sincera sa fiu, ma irita extrema cealalta: am 30 de ani, trebuie sa arat office sau mama in devenire sau mai stiu eu ce. Ca cineva care mi-a spus de curand ca nu-si mai ia decat bijuterii de aur pentru ca are o varsta… (varsta respectivei este de 25 de ani).

  3. si la 25 de ani crede ca trebuie sa fie foarte rigida in imbracaminte?? greu de crezut, dar de inteles daca stau sa ma gandesc la asteptarile si presiunea resimtita la varsta aia: piata muncii, incepi sa te gandesti la o familie etc. dar asta nu este motiv sa nu mai porti hainute care sa te faca sa te simti libera si fara griji, cum sunt cel pe care le-am vazut in colectie.

  4. americancele copiaza stilul chic parizian insa cu haine de la marci mai roz asa, si deci raman doar la nivelul de stil adolescentin, nu reusesc sa fie chiar chic parizian. de asta le-am bagat in aceeasi oala 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.