Hai hui prin spatiu si timp

In aceasta toamna designerii s-au autodepasit, iar modelele sunt atat de tentante incat trebuie sa vorbim despre ele!

Va spuneam cu ceva timp in urma de alaturarea influentelor etno in colectii, un turn Babel al tuturor culturilor, mai mult sau mai putin cunoscute/ mediatizate. Intaietate au detaliile de provenienta scandinava, pentru ca este o cultura atat de apropiata de cea traditionala romana: simplitate, tricotaje, pattern-uri in culori, motive botanice simple originare ca idee din viata de zi cu zi, si placerea de a purta ceva calduros atunci cand afara sunt cateva grade in minus. (Ganditi-va ca haina de fas cu guler de blana la gluga deja epuizata si detestata, este inspirata din taramul islandic).

Sa nu uitam influentele indiene, fie ele indoamericane sau orientale, cele polineziene, sau clisee vestimentare vesteuropene. Colectiile cu dichis din aceasta toamna sunt un indemn la versatilitate si diversitate, la slabirea cordonului ombilical pe care il avem cu lumea ultramoderna si minimalista in care traim, la crearea unor legaturi de dragoste cu altfel de mosteniri vestimentare decat cele proprii. O plimbare prin alte lumi in imaginatia colectiva!

Citeste si:  3 tinute estivale in stil marinaresc

Din zona scandinava cu fiorduri si lacuri apar tricotajele oversized. Cuvantul cheie in sezonul rece 2007-2008 este volumul, de la palarii si caciuli foarte mari pana la cardiganul propus de A.F. Vandevorst, perfect pentru o calatorie la Polul Nord. Astfel de tricotaje imense iti vor da un sentiment de siguranta atunci cand vremea nu este deloc favorabila unei plimbari sub soarele inghetat, si iti vor aminti de copilarie, cu nesfarsitee randuri de pulovere cu care incercau cei dragi sa te protejeze de frig.

Cand vorbim de volum nu putem sa nu amintim si tendinta Amazon woman: cizme lungi pana deasupra genunchilor, platose la piept, sau volumul conferit umerilor intr-o incercare de a readuce in prim plan imaginea de razboinica din vremuri de demult.

Citeste si:  Moda primavara-vara 2010

Vesta de inspiratie indoamericana: cu aplicatii de lemn, metal , cusaturi colorate (mexic), din piele intoarsa caramel. Vesta de blana de la Isabel Marant este absout fabuloasa, exact cambrata pe talie doar cu o curea foarte subtire, si completata de pantalonul cu croiala masculine si bluza pe gat. Vesta de pescar este un mare hit acum pentru scena din New York, designerii au modificat detalii de culoare si textura pentru a o face destul de stylish pentru moda feminina. Pentru mine, vesta pescareasca sau din piele este semnatura vestimentara a lui Ion Cristoiu, insa o pot vedea tradusa in street style foarte usor, mai ales la femei.

Bereta oversized de la Louis Vuitton, care continua sa tinda la reinventarea vintage-ului. Uita-te doar la Lauren Bacall sau Greta Garbo in anii ’40. Pollini foloseste bereta traditionala, insa ii adauga culoare, multa culoare, pentru a o face accesoriul perfect pentru a scoate in evidenta o tinuta unicolora de toamna. Oricum tot Anne Hathaway arata cel mai bine cu asa ceva pe capsorul ei vanat de diavol (imbracat de la Prada).

Citeste si:  Ghid de buna purtare. Paltonul oversize

Am epuizat cateva din trendurile inspirate pe linie geografica sau etnoculturala, sa vorbim si despre cele inspirate din trecut:
Pantalonul barbatesc, cu talie inalta, purtat cu mare placere de Katharine Hepburn.
Rochitele de cocktail cu franjuri ale anilor ’30.
Capa sau pelerine din stofa de lana, perfecta pentru a acoperi un outfit elegant de toamna .

Din cateva miscari garderoba ta va avea esentialul pentru toamna!

Pentru galeria foto click aici.


Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.