Party Tips II

Orice femeie stie foarte bine ca perioada sarbatorilor este plina de ocazii pentru tinute vestimentare de exceptie, cu adevarat diferite de cele din restul anului. Petrecerea firmei, adunarile de familie sau un revelion intr-un grup social nou, toate aceste evenimente cer tinute foarte atent „incropite”. Cu un pic de atentie pentru detalii, poti face astfel incat toti ochii sa fie asupra ta, plini de admiratie. Unele dintre cele mai des intalnite erori in vestimentatia petrecerilor de sarbatori sunt chiar simplu de detectat si de evitat:

Atentie la sclipici !

La petrecerile de sarbatori, nimic nu e mai potrivit decat ceva stralucitor, de exemplu aplicatii colorate, metalice sau lucioase. Insa ce-i prea mult „strica” toata tinuta, mai ales daca este aplicat in zone care deja nu mai au nevoie de evidentiere, cum ar fi un bust mare.

Citeste si:  Look-ul unei femei active

„Less is more !”

Fustele mini si topurile pana la buric poate arata grozav pe podium, insa este foarte greu sa porti asa ceva cu stil in realitate. Parerea mea este ca poti fi mult mai sexy cu o tinuta care invita imaginatia sa descopere ce nu este dezgolit si un astfel de look poate fi cel mai potrivit de sarbatori.

Optiuni deschise

Absolut nimic nu e mai ingrozitor decat sa fii invitata la o petrecere si sa nu ai nimic de imbracat la acea ocazie. Asa ca cel mai bine este sa ai la indemana unele rochii clasice in garderoba si sa fii mereu pregatita pentru invitatii de ultim moment. Poti transforma o tinuta mai veche doar prin puterea magica a accesoriilor, deloc de ignorat.

Citeste si:  Accesoriile sezonului rece

Fara panica !

In aceasta perioada invitatiile si evenimentele pot sa curga si sa aduca pana si pe cea mai organizata dintre femei intr-o stare avansata de panica. Nu e deloc usor sa coordonezi tinute, calatorii, petreceri sau cadouri. Pentru a trece cu brio de toate astea, cel mai bine e sa pastrezi in vedere faptul ca mai simplu e uneori mai bine. Clasica si etern admirata, mica rochie neagra (evident personalizata cu accesorii) poate salva o ocazie cand esti tentata sa alegi ceva mult prea complicat pentru acel eveniment.

Pazeste-te de extreme !

Extremele nepotrivirii tinutei sunt in cazurile in care apari in jeansi la o petrecere unde majoritatea sunt imbracati mai mult sau mai putin de gala sau daca porti o rochie de seara la un eveniment cu tinuta business. Este dificil sa descifrezi din invitatie doar codul de tinuta al unei petreceri la care trebuie sa ajungi si mai ales sa arati bine. In aceste cazuri, nu vei da gres daca vei apela din nou la unele elemente clasice pentru astfel de ocazii gen rochia ta eleganta alaturi de costumul lui negru.

Citeste si:  Trend Report - macrame pentru primavara

Accesoriile alese pentru o petrecere unde nu esti inconjurata doar de prietenii apropiati si unde vrei sa fii vazuta bine trebuie alese in functie de criterii practice: tocuri rezonabile ca inaltime si bijuterii rafinate.


Click aici pentru galeria foto


2 Comentarii
  1. dar parca nu prea merge la o petrecere. mai bine ceva cu maneca scurta sau fara maneci, doar cu bretelute. La o petrecere de birou n-ar trebui sa fii prea incorsetata!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.