Profil de designer – Dumitru Mihaica

Dumitru Mihãicã reprezinta ceva rar: un barbat care stie exact ce isi doresc femeile. El are 33 de ani, este timisorean, jurnalist de meserie, profeseaza de 11 ani, si in prezent lucreaza ca si corespondent in Timisoara al publicatiei „Click”. El a inceput sa-si creeze singur pantofi deoarece nu reusea sa-si gaseasca ceva de incaltat in care sa se simta cu adevarat bine. De atunci, aceasta activitate s-a transformat in design si manufactura de accesorii pentru femei, se numeste MonoShoes & Accessories: incaltaminte, genti si curele, toate din piele, toate lucrate manual, toate numite Virus, pe care le veti gasi aici: http://handmade.weblog.ro/

Mini interviu
Cum a inceput pentru dvs designul de incaltaminte si accesorii?

Dumitru Mihãicã: Am inceput sa creez pantofi in urma cu mai multi ani, din… necesitate. Obisnuit sa port pantofi comozi, din piele si negasind, la acel moment, nimic satisfacator, mi-am desenat prima pereche, pe care mi-am si confectionat-o singur, intr-un atelier improvizat in garaj.

De ce ati ales creatia de accesorii si nu design vestimentar sau altceva?

Citeste si:  Colectia de genti Gucci 2011

D.M.:Tatal meu a lucrat ani buni in acest domeniu. Cand eram elev, zilnic, in drumul de la scoala. acasa treceam prin atelierul coordonat de el. Asta e, cred, motivul principal…

Dupa ce va ghidati atunci cand concepeti un model/o colectie noua?

D.M.: In primul rand, dupa tendinte. Si cand spun „tendinte”, ma refer la tot ce e nou, proaspat, deosebit pe catwalk-urile din Occident, dar si pe cele neoficiale, adica pe strazile marilor orase. Si cum e mai greu sa fac aceste calatorii ori de cate ori as vrea, stau multe ore pe Net. Dar asta e doar un procent mic din inspiratie. Nu as putea sa spun exact de unde imi vine restul. Pur si simplu, ma gandesc cum mi-ar placea sa le vad incaltate pe femeile de pe strada. Si mi-ar placea sa fiu inconjurat de o lume mai colorata, mai originala, mai indrazneata.

Ce va inspira in creatie? Ce determina linia, culoarea, nivelul de confort si pretul?

Citeste si:  Ce sa porti cu colanti

D.M.: Tendintele, de care vorbeam mai sus, reprezinta un procent mic din inspiratie. Nu as putea sa spun exact de unde imi vine restul. Pur si simplu ma gandesc cum mi-ar placea sa le vad incaltate pe femeile de pe strada.

De unde si cum reusiti sa va procurati materialele cu care lucrati?

D.M.: Materialele le achizitionez de la diferiti furnizori, fie din Bucuresti, Sacele sau din Timisoara. Am noroc ca avem o fabrica de calapoade chiar langa Timisoara, asa ca pot sa imi fac modelele destul de usor…

Care este stilul preferat?

D.M.: Nu am un stil preferat. Imi place tot ce e original, indraznet, dar care inspira comoditate. Chiar si la pantofii eleganti, nu uit niciodata de comoditate.

Ce v-a determinat sa incepeti o afacere proprie ?

D.M.: Nu m-am gandit sa fac o afacere propriu-zisa. Adica, nu am pornit de la ideea: „Hai sa-mi fac o afacere. Ce sa fie?”. Nu. Lucrurile au mers cumva de la sine, cand produsele mele au inceput sa fie cautate si sa se vanda.

Citeste si:  Trend report - piese must-have in ianuarie

Care sunt modalitatile de promovare ale afacerii?

D.M.: Pai deocamdata, doar online. In plus, in domeniul asta functioneaza foarte bine „word-to-mouth”-ul ca instrument de marketing. O femeie nu rezista sa tina „pentru ea” o astfel de informatie.

Care este targetul afacerii dumneavoastra?

D.M.: Orice femeie care iubeste pantofii. A, e un pleonasm. Deci… orice femeie.

De ce Mono Shoes and Accessories si de ce online?

D.M.: Mono mi s-a parut un cuvant sonor. Si, in acelasi timp, dupa ce l-am ales, mi-am dat seama ca reprezinta niste valori la care tin cu adevarat: originalitate, unicitate. Online, pentru ca mi se pare cel mai bun mod de raspandire al informatiei. Dovada ca m-ai abordat pentru acest interviu.

Credeti ca exista un viitor in Romania pentru creatia de accesorii?

D.M.: Da. Si cred ca deja il traim.

Spuneti-ne care ar fi cateva obiective pe termen scurt sau lung.

D.M.: Sa incalt toate femeile din lume.


Un comentariu
  1. Am si eu o pereche de pantofi creati de DM. Ma simt excelent in ei si promit sa imi inmultesc colectia! Sunt foarte incantata atat de culoare cat si de comoditatea lor, sa nu mai vorbesc de material… Felicitarile mele!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.