fbpx

Trend report – incaltamintea cu dichis

Anul acesta, orice este permis in domeniul incaltaminte! De la sandale care se inalta pe picior pana la genunchi, in prezentarea Balenciaga, pana la tocul inversat adus de Marc Jacobs in colectia sa de primavara vara 2008, excentricitatea este la mare pret.

Atunci cand criticii declara ceva ca „must have” sau element statement (declarativ), de obicei, acel element ramane in voga o mare perioada de timp. In timp ce poseta Hermes Birkin este „it bag” si nu poate fi detronata, in acest sezon este timpul acelor perechi de incaltamnite numite „it shoes”. Incaltamintea cu dichis se refera la o anume pereche pe care nimeni n-o poate trece cu vederea. Dichisul poate sa apara sub forma unui toc sculptat in diverse modalitati, sub forma unui model hibrid, cum este pantoful-botina deschis in fata, sau sub forma unor culori extrem de puternice: oranj, galben sofran, verde soparla, sau material inedit: piele de zebra, reptila, piele lacuita, aplicatii de tinte etc.

Citeste si:  Pantofi de barbati in picioare de femeie

Pantofii metalizati sunt inca in tendinte, dar vor disparea treptat in favoarea unor nuante electrice de portocaliu, albastru, violet, galben sau verde. Daca nu esti sigura ca incaltamintea aurie sau argintie este pentru tine incearca alte nuante de metal: cupru, bronz etc. Si retine ideea de simplitate a outfitului, in maxim doua nuante clasice ca negru si gri atunci cand optezi pentru incaltaminte in nuante metalice. Altfel totul devine kitsch. Poti inlocui nuantele de metal cu irizatiile satinului, si asta pentru ca pantofii de acest fel au castigat notorietate. Ii poti gasi in colectia Nine West.

Tocul dichisit cu diverse aplicatii. Exemplele perfecte sunt tocurile sculptate in forma de tulpina de floare, aparute in colectiile din acest an, insa asa ceva este foarte dificil de purtat zi de zi, asa ca iti recomandam un toc conic modelat prin suprapuneri de piele de diverse culori , asa cum vei vedea in colectia Coca Zaboloteanu.

Platformele rezonabile ca inaltime si practice ca toc sunt o optiune pentru fiecare femeie care isi cauta incaltaminte cu dichis. Modele din impletiri de nuante varatice, cu un imprimeu zebra sau ombre (culori in degrade), acestea vor fi in tendinte pe parcursul sezonului, deci trebuie sa isi gaseasca un loc pe lista ta de shopping.

Un alt detaliu interesant, si care va ramane cu siguranta in topul cererilor pe piata este cel al legaturilor complexe: sandalele de gladiator roman. Un model simplu, fara toc, insa cu sireturi sau cureluse care iti inconjoara frumos piciorul, asa este descris trendul pentru devoratoarea de moda. Cauta o pereche de sandale romane din piele intoarsa cu tinte sau unul cu un toc mediu si legaturi impletite pe glezna.

Pantofii deschisi in fata, cu vedere la degete, sunt in mare voga si vin in toate formele si culorile, de la balerini la stiletto, si chiar botine decupate. Incearca un model de acest fel si vei avea tot ce-ti trebuie pentru a face furori. Desi exista critici vehemente la adresa acestui hibrid intre pantof, sandale si botine, in mare parte ei sunt in continuare bine vazuti pe scena si pe strada. In caz ca va intereseaza, regula demontata de trendurile acestui an este aceea conform careia nu poti purta dresuri cu un pantof deschis in fata. Lumea s-a intors din nou cu 180 de grade si acum ti se sugereaza sa alegi un dres negru opac sau chiar unul tricotat, clar vizibil, pentru perechea ta trendy.

Citeste si:  Tinute cu spatele gol

Dupa cum vezi, in vara asta, trebuie sa renunti la pantoful simplu, negru, in favoarea unui conglomerat de culori si forme de neuitat, asa cum ii sta bine unei adevarate devoratoare de trenduri!

CLICK AICI PENTRU GALERIA FOTO

4 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.