Am nevoie de psihoterapie. Ce trebuie sa fac?

Pentru a intra intr-o psihoterapie in afara de o programare, ai nevoie de o intoarcere spre tine, de o observare a ceea ce este viata ta in momentul respectiv. Sa dai un telefon pentru a vorbi cu un psihoterapeut este un lucru simplu la prima vedere insa, in spatele acestui gest obisnuit, se ascunde o stare – cea de a suna, cea de a intalni pe cineva cu care sa ai ca obiect al relatiei ceea ce esti tu.

Aceasta stare este de multe ori conflictuala. Exista pacienti care incearca sa se programeze impulsiv „vreau neaparat astazi” cu un mesaj latent destul de clar: „mi-e teama ca daca nu te intalnim astazi, nu mai ajung”. Evident nu este o solutie o programare imediata pentru ca ar prelungi conflictul. Aceasta decizie este una importanta pe care o iei atunci cand esti pregatit. Conflictul intre dorinta de a incepe o psihoterapie si cea de a evita sub diferite pretexte, cea mai raspandita „eu nu am nevoie, eu sunt bine” este solutionat de fiecare, intr-un fel sau altul.

Dar in aceste momente te poti intreba: „ce ma face oare sa simt ca nu am nevoie de o psihoterapie?”. Sa-ti pui problema ca nu ai nevoie de o psihoterapie si sa iti pui problema ca ai nevoie, presupun un motiv prin care iti iei in atentie – propria persoana in relatie cu psihoterapia. Acest lucru inseamna ca vezi o relatie intre tine si psihoterapie. Relatia este centrata pe o tema din tine, este o intoarcere spre tine si o asteptare de la o psihoterapie a ceva.

Citeste si:  Copilul tau vede bine?

In acest moment al meditatiei pentru inceperea unei psihoterapii avem de-a face cu un psihoterapeut imaginar. El este construit dupa un anumit model, dupa cunostintele fiecaruia, dupa imaginile din filme si dupa modelul relatiilor cu care o persoana este obisnuita. Aceasta inseamna ca relatia cu terapeutul incepe deja din momentul in care te gandesti la o psihoterapie. In jurul acestei relatii se construiesc niste asteptari, sperante, o anumita imaginare a lucrurilor. Toate acestea vor constitui un material care va face posibila relatia psihoterapeutica.

Sa explificam – o persoana are tot felul de relatii, pe parcursul lor constata ca nu poate sa finalizeze nici una intr-o relatie de durata. Incepe sa se gandeasca serios sa inceapa o psihoterapie. Faptul de a incepe o psihoterapie presupune sa isi ia in discutie, in auto-observare simptomul – sa inceapa o relatie cu cineva care sa fie de durata. Asteptarea sa va fi ca si aceasta este o relatie de scurta durata, asa cum sunt relatiile din viata sa de pana acum. Pregatirea pentru a incepe psihoterapia va pleaca de la aceasta premisa – este ceva rapid, dureaza putin – eu spun niste lucruri, el imi da solutia „magica” si lucrurile merg mai departe. Starea va fi in conformitate cu aceste premise – o stare de fuga, o stare de viteza, poate uneori dificultati in construirea relatiei etc. Treptat se prinde ca psihoterapeutul nu fuge, nu dispare, nu iese din relatie asa cum este construit temeiul de baza – ca relatiile sunt scurte si nu pot dura. Deja vorbim despre psihoterapie, despre punerea in cadrul psihoterapeutic a continuturilor dificile pentru pacient.

Citeste si:  Ce este dioxina?

Dar pentru ca aceasta persoana sa inceapa o psihoterapie este necesar ca ea sa se „prinda” ca ceea ce se intampla in viata sa este ceva repetitiv. Ori acest lucru presupune capacitatea de auto-observare a propriei vieti si a propriilor trairi. Fara aceasta observare, indiferent de modul in care se produce ea, nu se poate schimba nimic. Ca urmare, eu consider ca aceasta selectie a pacientilor care pot sustine o psihoterapie este una naturala. Daca ai capacitatea de a observa propria persoana poti incepe si sustine psihoterapia, daca nu atunci nu ai cum sa participi la ea. Acest rationament il consider valabil pentru psihoterapia individuala.

Citeste si:  Premiile de excelenta in medicina, decernate la Gala TOPMEDICI: iata laureatii!

Pentru pacientii care nu au aceasta capacitate de auto-observare, cum sunt copiii sau persoanele cu adictii, consider ca psihoterapia adecvata este cea familiala. Capacitatea de auto-observare este deplasata asupra altei persoane – cineva din familie observa ceea ce se intampla. Oricat explica celuilalt acesta nu reuseste sa vada. Ca urmare, psihoterapia familiala psihanalitica devine un cadru adecvat de lucru pentru ca reuneste si simptomul si capacitatea de auto-observare.

Programarea unei prime intalniri face parte din procesul psihoterapeutic dar este, in mod dominant, un act individual pe care o persoana o face in nume propriu, al familiei sau al cuplului din care face parte.

Articol realizat de: psiholog-psihoterapeut Claudiu Ganciu.

Adresati autorului comentariile dumneavoastra, dand click aici.


Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.