fbpx

Amigdalotomia prin radiofrecventa, metoda de tratament al amigdalelor hipertrofice

Amigdalotomia prin radiofrecventa, procedeu care permite chirurgilor sa reduca dimensiunea tesutului tonsilar fara a indeparta complet amigdalele, pare a fi o metoda eficienta si sigura de tratament destinata copiilor care se confrunta cu inflamatia amigdalelor.

Amigdalotomia prin radiofrecventa presupune transferul energetic catre tesutul tonsilar, printr-o serie de sonde inserate in amigdala. Procedura poate fi efectuata in cabinetul medicului specialist, sub anestezie locala. Dupa efectuarea interventiei, cicatricele ramase la nivel amigdalelor determina micsorarea acestora, in decursul unei perioade de cateva saptamani, pacientul putand beneficia de mai multe ori de aceasta forma de tratament. Printre avantajele interventiei se numara disconfortul scazut si recuperarea aproape imediata a pacientului, se arata intr-o lucrare prezentata de Academia Americana de Otolaringologie, cu prilejul intalnirii anuale ce a avut loc recent in orasul San Diego, SUA.

Citeste si:  Lentile de contact vs ochelari

Pentru a evalua evolutia post-interventionala a copiilor care au beneficiat de amigdalotomie prin radiofrecventa, cercetatorii au analizat 167 de cazuri ale unor pacienti cu varste sub 15 ani, care acuzasera simptome ale hipertrofiei tonsilare, precum sforaitul, apnea de somn, disfagia sau perturbari de vorbire.

Monitorizarea, care a durat intre doua si 26 de luni dupa interventie, a relevat ca nu existau semne de recurenta a amigdalitelor. Mai mult decat atat, 91% dintre pacienti prezentau o imbunatatire majora a simptomelor cu care se prezentasera initial la medic.

In trecut, copiii cu hipertrofie tonsilara erau de obicei tratati prin indepartarea chirurgicala a amigdalelor (tonsilectomie). Acesta interventie chirurgicala este in continuare frecventa si relativ sigura, insa poate manifesta complicatii de genul sangerarilor si infectiilor post-operatorii. Metoda de amigdalotomie prin radiofrecventa produce pacientului un grad mai scazut de disconfort si ii permite sa revina aproape imediat la activitatile cotidiene.

Citeste si:  Cum eliminam simptomele racelii si gripei pe timp de noapte?

Sursa: Academia Americana de Otolaringologie – Chirugia Capului si Gatului

Nici un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.